Antena Căutare

Top 7 produse apicole și beneficiile lor pentru sănătate

De la polenul plin de nutrienți și până la lăptișorul de matcă energizant, produsele apicole sunt o veritabilă farmacie naturală, prețuită de mii de ani. Descoperă mai multe despre beneficiile acestor comori ale naturii și cum le poți integra în alimentația ta zilnică.

Top produse apicole și beneficiile lor pentru sănătate | Shutterstock

Produsele apicole sunt recunoscute și apreciate în lumea întreagă, însă au o tradiție veche în România, unde joacă un rol important în medicina tradițională. Apicultura este o activitate larg răspândită în țara noastră, iar aceste comori ale stupului se găsesc în multe gospodării românești.

Mierea este cel mai apreciat produs apicol, datorită gustului său delicios și multiplelor beneficii pentru sănătate. Cu toate acestea, există și alte produse apicole la fel de valoroase și chiar mai concentrate în substanțe active. Fiecare dintre ele are beneficii specifice pentru sănătate, iar alegerea celui mai potrivit produs depinde de nevoile individuale.

1. Mierea

Acest produs apicol considerat un superaliment este apreciat de mii de ani în medicina tradițională. Majoritatea populațiilor antice consumau miere atât în scopuri nutriționale, cât și pentru proprietățile sale medicinale.

Articolul continuă după reclamă

Cercetările moderne au arătat că acest produs apicol are proprietăți antioxidante, antimicrobiene, antiinflamatoare și chiar anticancerigene. Mierea conține în principal zahăr, precum și un amestec de aminoacizi, vitamine, minerale, fier, zinc și antioxidanți, conform Mayo Clinic.

Studiile susțin că mierea poate fi benefică în mai multe afecțiuni:

  • Tuse. În special mierea de eucalipt, citrice și labiatae pot acționa ca supresoare pentru tusea cauzată de infecții respiratorii superioare și tusea nocturnă;
  • Boli cardiovasculare. Antioxidanții din miere pot ajuta la reducerea riscului de boli de inimă;
  • Boli gastrointestinale. Mierea poate ajuta la atenuarea diareei asociate cu gastroenterita și poate fi utilizată în terapia de rehidratare;
  • Boli neurologice. Mierea poate avea efecte antidepresive, anticonvulsivante și anxiolitice. De asemenea, poate ajuta la prevenirea tulburărilor de memorie;
  • Îngrijirea rănilor. Mierea de calitate medicală (special tratată și utilizată în scopuri terapeutice) ajută la vindecarea rănilor și arsurilor.

Citește și: De ce e bine să consumi miere dimineața? Efectele asupra creierului și a energiei

2. Polenul

Polenul de albine conține polen colectat de albine dintr-o varietate de flori, depozitat în celulele fagurelui și combinat cu miere, enzime, nectar, ceară, grăsimi și secreții din glandele salivare ale albinelor. Acest amestec reprezintă hrana vitală pentru larve și albinele tinere.

Polenul este mai bogat în nutrienți, comparativ cu mierea și cu alte produse apicole. El are o compoziție complexă, care include:

  • proteine, inclusiv amnoacizi esențiali;
  • grăsimi, inclusiv acizi grași esențiali;
  • flavonoide care acționează ca antioxidanți;
  • vitaminele A, B1, B2, B6, C, D și E;
  • numeroase minerale; calciu, fosfor, magneziu, potasiu, sodiu, fier, cupru, siliciu, seleniu și zinc.

Datorită numeroșilor nutrienți din compoziție, polenul este considerat un superaliment și un produs terapeutic natural cu proprietăți antiinflamatoare, antimicrobiene și antivirale.

În medicina tradițională, este folosit ca tonic general, combaterea oboselii și creșterea nivelului de energie. De asemenea, poate susține sistemul imunitar și poate ajuta la atenuarea simptomelor alergiilor, a problemelor digestive și a bolilor inflamatorii.

Polenul este disponibil sub formă de granule mici, de culoare galben-portocalie. Are un gust dulce, floral, care variază în funcție de plantele din care a fost colectat.

3. Păstura

Cunoscută popular și ca pâinea albinelor, păstura este polenul fermentat natural în stup și folosită, de asemenea, ca hrană pentru larve și albine.

Spre deosebire de polenul brut, păstura trece printr-un proces de fermentație care crește biodisponibilitatea nutrienților. Granulele de polen sunt descompuse, iar vitaminele și mineralele devin mult mai ușor de absorbit în organismul uman.

Păstura este considerată chiar mai valoroasă decât polenul simplu. De exemplu, acest produs apicol conține o cantitate mai mare de aminoacizi și de anumite vitamine precum vitamina K, iar activitatea sa microbiană este mai crescută.

Păstura este recomandată ca:

  • sursă de energie;
  • hepatoprotector natural;
  • stimulent al sistemului imunitar;
  • antiinflamator și antioxidant;
  • suport pentru flora intestinală și sănătatea digestivă.

Ambele produse apicole sunt disponibile sub formă de granule mici, dar păstura are o culoare maronie și o consistență mai umedă. Poate fi consumată ca atare, din borcan sau adăugată în iaurturi, smoothie-uri și cereale.

4. Propolis brut

Propolisul este o substanță lipicioasă, ca o rășină, colectată de albine din muguri de arbori, rădăcini și frunze, pe care o combină cu secrețiile lor salivare și ceară. Albinele îl folosesc pentru a repara și proteja stupul de agenți patogeni, iar oamenii, pentru proprietățile sale terapeutice.

Propolisul brut conține peste 500 de compuși bioactivi, majoritatea polifenoli, potrivit Healthline. Polifenolii sunt o categorie foarte importantă de antioxidanți care protejează celulele de efectele radicalilor liberi, prevenind astfel îmbătrânirea prematură și bolile cronice.

Pe lângă polifenoli, propolisul mai conține aminoacizi, vitamine precum A, C și E, enzime și minerale precum potasiu și magneziu.

Propolisul brut este recomandat pentru:

  • combaterea bacteriilor, virusurilor și ciupercilor, fiind folosit ca remediu pentru răceli și alte infecții;
  • susținerea sistemului imunitar datorită flavonoidelor, acizilor fenolici și antioxidanților din compoziție;
  • protejarea celulelor de daunele cauzate de radicalii liberi prin proprietățile sale antioxidante;
  • regenerarea țesuturilor și accelerarea procesului de vindecare a rănilor;
  • stimularea sistemului nervos;
  • reducerea inflamațiilor din organism;
  • echilibrarea florei intestinale.

Propolisul brut se prezintă sub formă de bucăți cu dimensiuni și consistență variabile, care se mestecă. Doza uzuală pentru adulți este de aproximativ 1-2 grame pe zi, dar poate varia în funcție de scopul terapeutic.

5. Tinctură de propolis

Acest extract lichid se obține prin macerarea propolisului într-un solvent, de obicei alcool etilic. Tinctura rezultată păstrează majoritatea proprietăților benefice ale propolisului brut, cu avantajul că este mult mai concentrat. Totodată, este și mai ușor de administrat. Din aceste motive, tinctura este mai populară decât propolisul crud.

Tinctura de propolis se poate folosi atât intern, cât și extern pentru:

  • infecții respiratorii (gât inflamat, răceli);
  • întărirea sistemului imunitar, mai ales în sezonul răcelilor și gripei sau în perioadele de convalescență;
  • combaterea inflamațiilor precum artrita sau bolile inflamatorii intestinale;
  • vindecarea rănilor și arsurilor ușoare;
  • infecții ale pielii și mucoaselor precum herpesul.

Tinctura de propolis este disponibilă în magazinele naturiste, dar poate fi preparată și acasă, prin macerarea propolisului crud în alcool etilic (96 grade) într-un raport de 1:5 (1 parte propolis și 5 părți alcool sau glicerină). Amestecul se lasă la macerat timp de 7-10 zile într-un loc întunecos, la temperatura camerei. După macerare, se strecoară și se păstrează într-o sticlă închisă la culoare sau la întuneric.

6. Lăptișor de matcă

Hrana exclusivă a reginei stupului pe tot parcursul vieții, lăptișorul de matcă este o substanță cremoasă, alb-gălbuie, produsă de glandele hipofaringiene ale albinelor lucrătoare tinere. Datorită acestui superalimente, regina trăiește de circa 40 de ori mai mult decât o albină lucrătoare și are o capacitate de reproducere excepțională.

Lăptișorul de matcă conține vitamine precum A, C, E și complexul B (în special B5 și B7), enzime și minerale cum ar fi calciul, magneziul și zincul, dar se crede că efectele benefice asupra sănătății se datorează în principal proteinelor și acizilor grași unici din compoziția lui. Acestea includ nouă glicoproteine cunoscute colectiv sub denumirea de proteine majore ale lăptișorului de matcă și doi acizi grași specifici lăptișorului de matcă, 10-HDA și 10-HDAA.

Lăptișorul de matcă are mai multe beneficii:

  • Reduce nivelul de colesterol și riscul de boli cardiovasculare. Deși mecanismul nu este clar, se crede că anumite proteine specifice din lăptișorul de matcă scad colesterolul total și pe cel LDL;
  • Scade tensiunea arterială. Un studiu in vitro a arătat că anumite proteine din lăptișorul de matcă relaxează celulele musculare netede din vene și artere;
  • Accelerează vindecarea rănilor și repararea pielii. Studiile de laborator au arătat că acest produs apicol crește producția de colagen din piele;
  • Reglează glicemia. Lăptișorul de matcă poate ajuta la controlul glicemiei și îmbunătățirea sensibilității la insulină prin reducerea stresului oxidativ și a inflamației;
  • Întărește sistemul imunitar. Acest produs apicol stimulează răspunsul imun, ajutând organismul să lupte mai eficient cu infecțiile;
  • Susține funcțiile cerebrale. Antioxidanții din compoziția lăptișorului de matcă au efecte neuroprotectoare;
  • Încetinește îmbătrânirea. Studiile au arătat că lăptișorul de matcă poate prelungi viața prin conținutul ridicat de antioxidanți și stimularea regenerării celulare.

7. Căpăceala de albine

Căpăceala este un strat subțire de ceară naturală cu care albinele sigilează celulele fagurelui pline cu miere pentru a le proteja. Ea se recoltează împreună cu mierea și este considerată un produs apicol foarte valoros și nutritiv. Acest produs apicol conține ceară de albine, miere maturată și propolis în cantități mici, enzime, vitamine și minerale esențiale.

Căpăceala este recomandată pentru:

  • tratarea afecțiunilor căilor respiratorii: sinuzită, amigdalită, laringită, faringită, bronșită;
  • întărirea imunității;
  • îmbunătățirea sănătății orale;
  • tratarea unor probleme digestive precum hiperaciditatea gastrică, ulcerele și gastritele.

Căpăceala se mestecă încet, ca o gumă naturală, timp de 10-15 minute. După ce dispare gustul dulce, se poate înghiți sau arunca, după preferințe.

De la mierea dulce și energizantă, până la păstura nutritivă, propolisul cu proprietăți antimicrobiene și lăptișorul de matcă revitalizant, produsele apicole sunt adevărate comori ale naturii, care întăresc imunitatea și revitalizează organismul.

Informațiile prezentate în acest articol nu înlocuiesc consultul medical. Cereți sfatul medicului dumneavoastră pentru diagnostic și tratament.

Ce metode contraceptive există, cât sunt de eficiente și diferențele dintre ele... Dieta mediteraneană vs. dieta vegetariană. Care sunt diferențele dintre ele...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) Protocolul de implant dentar de la Atelierul de Zâmbete: etapele pe care le parcurge fiecare pacient din Sectorul 3, București
(P) Protocolul de implant dentar de la Atelierul de Zâmbete: etapele pe care le parcurge fiecare pacient din...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
(P) Doi români au construit o agenție care lucrează doar cu clinici dentare, din România până în SUA
(P) Doi români au construit o agenție care lucrează doar cu clinici dentare, din România până în SUA
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul de 31 de ani care se apropie de o lovitură de proporţii. Cum va ajunge la o avere de 100 de milioane de euro
Românul de 31 de ani care se apropie de o lovitură de proporţii. Cum va ajunge la o avere de 100 de milioane de euro AntenaSport
La 70 de ani, celebrul actor iubește din nou! Imaginile în care apare alături de noua iubită, cu 30 de ani mai tânără, au surprins o lume întreagă
La 70 de ani, celebrul actor iubește din nou! Imaginile în care apare alături de noua iubită, cu 30 de ani mai... Elle
Cod roșu de furtună! A fost emis RO - Alert. Pe A3 se circulă cu dificultate | VIDEO
Cod roșu de furtună! A fost emis RO - Alert. Pe A3 se circulă cu dificultate | VIDEO Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Prințesa italiană care ar putea să fie viitoarea primă doamnă a Franței. Cine este Maria Carolina de Bourbon des Deux-Siciles
Prințesa italiană care ar putea să fie viitoarea primă doamnă a Franței. Cine este Maria Carolina de Bourbon... Antena3.ro
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă useit
Rareş Bogdan îl distruge pe Ilie Bolojan: „Le stau în coastă! Au nevoie de slugi!”
Rareş Bogdan îl distruge pe Ilie Bolojan: „Le stau în coastă! Au nevoie de slugi!” BZI
Horoscop financiar, 6-12 iulie 2026: Noroc la bani pentru 3 zodii
Horoscop financiar, 6-12 iulie 2026: Noroc la bani pentru 3 zodii Jurnalul
Porozitatea părului: detaliul care decide dacă rutina ta dă rezultate
Porozitatea părului: detaliul care decide dacă rutina ta dă rezultate Kudika
Zodia care trece prin cea mai grea încercare în acest weekend. Nimic nu va mai fi la fel pentru acest nativ
Zodia care trece prin cea mai grea încercare în acest weekend. Nimic nu va mai fi la fel pentru acest nativ Redactia.ro
Un simptom aparent banal i-a schimbat viața. Tatăl a trei copii a aflat că mai are doar câteva luni de trăit
Un simptom aparent banal i-a schimbat viața. Tatăl a trei copii a aflat că mai are doar câteva luni de trăit Observator
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Idei de jocuri de rol care stimulează empatia și imaginația copiilor
Idei de jocuri de rol care stimulează empatia și imaginația copiilor DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x