Antena Căutare

(P) Ceasul de damă Tissot – accesoriul și bijuteria perfectă de la încheietura mâinii

Dintotdeauna doamnele sau domnișoarele au fost foarte preocupate de felul cum arată, de ținuta aleasă și, mai ales, de alegerea unor accesorii potrivite. Printre acestea din urmă, ceasurile au un loc aparte.

(P) Ceasul de damă Tissot – accesoriul și bijuteria perfectă de la încheietura mâinii

Sunt mai mult decât simple instrumente de măsurare a timpului, ci mai degrabă o dovadă a bunului gust a posesoarei. Eleganță, stil, rafinament, sunt câteva dintre epitetele care însoțesc o ținută la care este accesorizat un ceas de mână potrivit, și de aceea, am decis să îți oferim câteva informații esențiale în acest sens.

Eleganță și unicitate

Marii producători de ceasuri au înțeles destul de rapid că reprezentantele sexului frumos au alte criterii după care își aleg ceasurile, așa că și-au pus imaginația și creativitatea la încercare și, din fericire, au reușit să le ofere acestora ceea ce își doreau. Este suficient să ne gândim la un ceas dama Tissot și deja în minte ne venim două cuvinte: eleganță și unicitate.

Cum alegi un ceas de mână

Articolul continuă după reclamă

Există multe criterii după care îți poți alege ceasul de mână. Acestea țin de fiecare persoană în parte, dar cert este că nu trebuie să uiți niciodată că un astfel de accesoriu este cel care poate ”vorbi” celor din jur despre personalitatea ta.

Care este tipul de ceas dorit

Atunci intenționezi să îți cumperi un ceas de mână, trebuie să de decizi, în primul rând, care este tipul dorit. Le preferi pe cele mecanice sau cu quartz, ești dispusă să cheltuiești mai mult sau ai un buget mai modest? Cam acestea sunt întrebările esențiale la care trebuie să răspunzi înainte de a căuta ceasul potrivit.

Forma ceasului

Ceasurile de damă sunt adevărate bujuterii purtate la încheietura mâinii, dar asta nu înseamnă că forma lor nu este importantă. Cele dreptunghiulare sau pătrate vorbesc despre o persoană puternică, pe care te poți baza, și sunt preferate de reprezentantele sexului frumos care adoră stilul office. În replică, un ceas finuț, cu forme rotunjite, este rezervat persoanelor mai romantice, sau celor care preferă stilul clasic sau elegant.

Tipul materialul folosit la fabricarea ceasului

Există numeroase materiale care sunt folosite la fabricarea ceasului, iar cele mai cunoscute sunt cele din aur, oțel, dar și ceramică, considerate a fi atât rezistente, cât și foarte elegante. De asemenea, tot cu un plus de rafinament vin și ceasurile de damă prevăzute cu curea din piele.

Tissot, un nume cât o garanție

Aminteam ceva mai sus, pe scurt, despre ceasurile de damă Tissot. Într-adevăr, aproape că acestea nu mai au nevoie de nicio prezentare. Orice doamnă sau domnișoară care apreciază ceasurile a auzit de acest nume, considerat unulde referință în domeniu. Este suficient să amintim că a creat o linie de ceasuri de tip pandantiv care sunt de-a dreptul emblematice în domeniu.

Bijuterie sau ceas

În perioada anilor ‘60 și ‘70, Tissot decide să ridice mult ștacheta și se axează mult pe ceasurile placate cu aur sau cu diamante. Toate femeile au fost de-a dreptul cucerite de această idee, pentru că s-a dovedit a fi un ape placul lor. Lucrurile au evoluat frumos, și în anii ’80 Tissot a venit în fața publicului feminism cu Rock Watch și Pearl Watch, un nou succes zdrobitor.

Ceasuri care nu au voie să-ți lipsească

Există atât de multe modele de ceasuri pe piață, încât este imposibil să te poți decide cu ușurință spre care să îți îndrepți atenția. Pentru a nu greși, din cutia cu ceasuri de acasă nu au voie să lipsească unele modele, care te ajută să îți creezi o ținută perfectă, de fiecare dată.

Clasicul, mereu la modă

Indiferent de care vor fi capriciile modei, există un model de ceas care se va afla mereu în tendințe. Este vorba de cel clasic, în culori metalice. Se potrivește de minune la multe ținute, așa că nu este de mirare că majoritatea femeilor îl poartă permanent. Dacă încă nu ai unul acasă, acum este timpul să faci o astfel de achiziție.

Ceas tip brățară

Este vorba despre acel model a cărui curea este mai mult decât un simplu mod de a ține cadranul fix. Este ca o mică bijuterie, și este indicat să fie purtat atunci când optezi pentru o ținută casual, dar și romantică sau elegantă. Atenție însă, cadranul trebuie să fie cât mai simplu, pentru că în caz contrar, efectul obținut nu va fi cel dorit de tine.

Ceas în culori pastelate

Ești o persoană romantică? Atunci ai nevoie obligatoriu de un ceas în culori pastelate, care se vor potrivi de minune cu personalitatea ta. Și, pentru că tot mai e puțin și vine primăvara, chiar ar trebui să îți cumperi unul, pentru că sunt un ”must”, susțin experții.

O pată de culoare

Pentru reprezentantele sexului frumos extrovertite, care adoră să fie admirate, mereu în centrul atenției, dar cărora le place să se și joace, un ceas în culori vii, îndrăznețe, este alegerea perfectă.

American Indian

Pentru acel concediu de neuitat la mare, ai nevoie de un ceas din acest model, cu o curea împletită. Și chiar dacă nu vei ajunge poate anul acesta unde ți-ai propus, este suficient să privești încheietura mâinii și te vei simți, pentru câteva clipe, ca și cum ai fi deja acolo.

Albul, o culoare perfectă

Atunci când vine vorba despre ceasuri damă, albul este ceva mai presus de cuvinte, este cea mai bună expresie a eleganței și bunului gust. Doar… ceva mai multă atenție, pentru că sunt ceasuri care se murdăresc repede, așa că nu neglija întreținerea și curățarea lor periodică.

(P) Cum porți geaca de piele pentru damă iarna? Temperaturile scăzute nu trebuie să te sperie!...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Cum scapi de părul de câine sau de pisică de pe canapea, covoare și haine. 5 trucuri simple care îți ușurează curățenia
Cum scapi de părul de câine sau de pisică de pe canapea, covoare și haine. 5 trucuri simple care îți ușurează...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
5 lucruri pe care ar trebui să le arunci sau să le sortezi la începutul fiecărei luni. Ce recomandă experții în organizarea casei
5 lucruri pe care ar trebui să le arunci sau să le sortezi la începutul fiecărei luni. Ce recomandă experții...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x