Era simplu sa isi stranga lucrurile intr-o bocceluta si sa porneasca pe jos sau in caravane, spre pamanturi mai bune, mai roditoare, sau chiar in incercarea de a cuceri noi teritorii, calatoriile fiind ceva esential pentru multe popoare.
In timpurile prezente, desi am construit sosele si cladiri care ating norii, ne aglomeram tot mai multi la tramvaie, in lifturi, stam unii peste altii la bloc si pare ca cei mai multi ne-am stabilit viata intre granitele unei tari, dorul de duca nu ne lasa locului.
Am schimbat mersul pe jos cu avioane care in cateva ore ne transporta iarna intr-o insula cu soare si nu mai trimitem un curier care sa mearga cu tolba plina de scrisori dintr-un oras in altul. Scriem emailuri si stabilim legaturi virtuale cu oameni pe care poate nici nu i-am vazut inca in carne si oase.
Unii spun ca ne instrainam, ca nu mai stim sa comunicam si ca ne pierdem unii de ceilalti in goana disperata dupa o lume care nu exista concret. Dar poate ca este in natura umana cautarea, nevoia de a depasi limite, de a cunoaste dincolo de ce nu se poate pipai si simti cu buricele degetelor.
Sigur, pentru multi, a da "add" unui alt prieten pe Facebook sau a merge la Paris doar pentru a le arata altora fotografiile, este un mod de a trai pentru o imagine prefabricata. Insa, astfel de modalitati de comunicare sunt doar intermediarii. Nu sunt ele responsabile pentru stabilirea unor legaturi care nu inseamna nimic, ci doar cei care le folosesc in acest scop.
Calatoriile pot fi facute la fel, in multe moduri: poti incerca sa ajungi la cineva, sa il cunosti mai bine, poti sa ai un traseu stabilit in viata, pe care sa il urmezi in ciuda piedicilor, poti sa te urci intr-un tren si sa mergi unde te poarta, sau poti astepta cu nerabdare cele cateva zile libere de la munca pentru a pleca la mare cu prietenii.
Dar ce le leaga pe toate intre ele este dorinta de cautare, fie a linistii de care avem nevoie, a libertatii dupa care tanjim, a restabilirii unor relatii cu oameni dragi pe care ii alegem pentru a pleca impreuna undeva, oriunde. Iar pentru unii este o pasiune in sine, ce ii ajuta sa cunoasca mai mult despre lume si ei insisi.
O tara straina nu inseamna doar ceva diferit, monumente istorice, peisaje si piete cu fructe locale, ci are un spirit propriu, un anumit fel de a fi al oamenilor, pe care daca il intelegem si il respectam asa cum este el, invatam mai multe si despre noi insine si capacitatea noastra de a percepe lumea.
Nu este nicaieri mai rau sau mai bine, acestea sunt doar perceptii. Sunt culturi diferite pe care invatam sa le luam ca atare. Nu vorbim de cazurile extreme, in care intr-un anumit loc de pe pamant se pot petrece lucruri grave, care atrag atentia prin violenta sau nedreptate, ci acele traditii sau gesturi subtile care ne fac sa incadram in stereotipuri italienii, grecii, rusii, spaniolii si uneori sa spunem unde este mai bine.
Dar, de fapt fiecare cultura are diverse nuante si depinde fata de care sufletul nostru rezoneaza cel mai bine. Si tot de noi depinde daca trecem rapid printr-un loc nou, concentrati sa facem sute de fotografii, sa alergam dintr-un loc in altul cu harta in mana pana in dorinta de a bifa cat mai multe intr-o zi ... sau ne si oprim din cand in cand locului, respiram aerul diferit, observam oamenii si firescul lor, melodia limbii necunoscute si ne umplem, intr-adevar, de ce ne poate oferi o alta tara.
Pentru ca atunci cand o parasim, in afara de gentile pline cu haine, suveniriri, condimente si imagini digitale, sa ramanem in suflet cu o alta amprenta, care sa defineasca inca o data cine suntem si ce stim.
foto: pixdaus.com
