Antena Căutare

Ce fac Hatice și Mihai de la Mireasa, după ce s-a încheiat sezonul. Unde se află cei doi în prezent și cum petrec timpul

Hatice și Mihai Grosu au format unul dintre cele mai apreciate cupluri de la Mireasa în sezonul 7. Chiar dacă nu au câștigat marele premiu, cei doi sunt mai fericiți ca niciodată.

Ce fac Hatice și Mihai de la Mireasa, după ce s-a încheiat sezonul. Unde se află cei doi în prezent și cum petrec timpul | Antena 1

Hatice și Mihai par foarte apropiați și chiar dacă emisiunea Mireasa s-a încheiat ei doi petrec foarte mult timp împreună și se bucură de tot ceea ce le oferă viața de cuplu proaspăt căsătorit.

Hatice și Mihai, de nedespărțit după finalul emisiunii Mireasa sezonul 7. Ce mai fac cei doi și unde petrec timpul aceștia

Hatice și Mihai se pozează frecvent împreună, iar fanii lor pot vedea cât de mult timp petrec cei doi împreună. Aceștia au fost de curând la herghelie de cai, de unde au publicat imagini.

Citește și: Dani și Daiana de la Mireasa sezonul 7, ipostazele în care s-au fotografiat la piscină. Ce mai fac și cât de fericiți sunt

Articolul continuă după reclamă

Se distrează de minune împreună și profită la maxim de timpul în cuplu pe care îl au zi de zi. Aceștia și-au declarat iubirea în cadrul emisiunii și nu a fost o minciună, din ce putem vedea pe rețelele de socializare.

Cei doi se află în Brăila, de unde s-au filmat și au făcut postări împreună.

„Te-ai transformat în dorința mea fără să bănuiești. Îi mulțumesc destinului de milioane de ori pentru că visul meu s-a făcut aievea și ai devenit o realitate frumoasă în viața mea de zi cu zi”, îi făcea Hatice declarații în urmă cu puțin timp.

Citește și: Simona și Andrei de la Mireasa sezon 7, cele mai romantice ipostaze de până acum. Ce fac în prezent foștii concurenți ai emisiunii

Hatice și Mihai au spus ”DA”. Ce jurăminte și-au făcut înainte să devină familia Grosu

Iată ce jurăminte și-au făcut cei doi:

Mihai: ”Iubire, aș vrea să-ți spun că te iubesc și că-ți mulțumesc pentru tot. Ești persoana lângă care vreau să fiu pentru tot restul vieții, pentru asta te iubesc și te respect. Vreau să fim unul lângă altul în orice decizie luăm de acum încolo. Aș vrea să știi că te iubesc mult și o fac din tot sufletul. Lângă tine nu mi-e frică de nimic și nici de ceea ce ar urma”

Hatice: ”Dragul meu, încep prin a îți mulțumi pentru femeia care am devenit lângă tine. Ești atât de iubitor, grijuliu, respectuos. Te-aș ruga să nu te schimbi niciodată. Dacă vor exista neînțelegeri, te rog să comunicăm ca până acum. La noi este cheia pentru a fi fericiți pentru o viața întreagă”

La scurt timp, cei doi au spus ”DA” și au devenit soț și soție.

Cum a început povestea de dragoste dintre Mihai și Hatice de la Mireasa sezon 7

Hatice a fost inițial contrariată și deranjată de afirmațiile lui Mihai, care a spus în filmulețul de prezentare că își dorește o femeie pe care să o domine, care să țină capul în pământ.

Ulterior, au mai existat clinciuri între cei doi și, în mod neașteptat, fata și-a arătat interesul pentru tânăr. Deși Mihai părea că o place, continua să o judece pentru trecutul ei.

Băiatul chiar a afirmat că femei ca Hatice a mai avut alături și că au fost simple aventuri. Deși deranjată, fata părea să nu poată sta departe de concurentul Mireasa.

Curând, Mihai și-a dat voie să facă ce simte și au format un cuplu. Momentele tensionate nu au lipsit, însă în ciuda tuturor piedicilor, ei nu au renunțat unul la altul.

Au mai adus în discuție cuvântul ”despărțire”, dar nu au putut să meargă mai departe. O singură dată, tensiunile dintre ei au culminat cu o scurtă separare, care a adus lacrimi pe obrajii amândoi.

Asta i-a făcut mai puternici și momentele de vulnerabilitate le-au demonstrat că sentimentele lor sunt puternice și sincere. Nici măcar atunci când a aflat de trecutul tumultos al iubitului său, care a avut relații cu mai multe femei în același timp ce îl și susțineau financiar, nu a făcut-o pe Hatice să pună stop relației.

La scurt timp, cei doi s-au logodit. Mihai și-a luat inima în dinți și a cerut-o în căsătorie pe Hatice. Totul a fost de poveste, iar adrenalina a atins cote maxime căci logodna a avut loc după ce au sărit împreună cu parașuta.

Primul care a ajuns la sol a fost Mihai și, înarmat cu un buchet de flori și inelul de logodnă, a îngenunchiat în fața lui Hatice în momentul în care aceasta i s-a alăturat. Răspunsul a fost un ”DA” hotărât.

Ce schimbare de look neașteptată și-a făcut Antonio de la Mireasa și cum arată acum. Soția lui, Maria, a fost de acord c... Mireasa: Confesiuni. Mihai și Hatice, vocali la adresa doamnei Loredana și lui Dani. Ce spun despre Daiana...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Prezența lui Claudio stârnește discuții în casa fetelor de la Mireasa. Ce a declarat Veronica despre concurent
Prezența lui Claudio stârnește discuții în casa fetelor de la Mireasa. Ce a declarat Veronica despre concurent
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Tensiunile continuă la Mireasa, după gală! Beleuț anunță noi conflicte. Ce l-a nemulțumit pe concurent
Tensiunile continuă la Mireasa, după gală! Beleuț anunță noi conflicte. Ce l-a nemulțumit pe concurent
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x