Antena Căutare

Finala Mireasa sezon 8, 22 decembrie. Ana și Daniel s-au căsătorit civil. Cum a arătat momentul în care au spus „Da”

Ana și Daniel s-au căsătorit civil în finala sezonului 8 Mireasa. După ce și-au spus unul altuia jurăminte de iubire, cei doi tineri au rostit marele „Da” în fața primarului.

Emoțiile au fost la cote maxime pentru Ana și Daniel, care s-au căsătorit civil în Finala sezonului 8 Mireasa de pe 22 decembrie 2023. Sub ochii emoționați ai părinților, Ana și Daniel au spus „Da” în fața primarului.

În rochia de mireasă tip sirenă care i-a pus trupul în evidență, Ana a strălucit, iar Daniel nu și-a mai încăput în piele de mândrie și fericire. Cei doi și-au făcut jurăminte superbe.

Citește și: Mireasa sezonul 8. De ce Daniel a plâns o oră după ce el și Ana au depus actele la starea civilă

Ana și Daniel s-au căsătorit în finala szonului 8 Mireasa. Cum au sunat jurămintele

Ținându-se de mână și privindu-se în ochi, Ana și Daniel și-au jurat iubire veșnică.

Ana: Miracolul vieții mele, Daniel, cuvintele care-mi vin în minte nu pot descrie ceea ce tu reprezinți pentru mine. Când eram mică am visat că într-o bună zi voi găsi pe cel care îmi va dărui acea dragoste necondiționată și protecție, pe care numai tatăl meu a știut să mi le ofere. Astăzi, pe data de 22 decembrie, sunt profund onorată să te am lângă mine și îți promit că îți voi fi alături la bine și la rău, până când moartea ne va despărți. Abia aștept să ne înființăm familia noastră.

Daniel: Vreau să-ți mărturisesc că am 2 pagini de jurăminte, dar nu le pot spune pentru că sunt copleșit de emoții. Vreau să le mulțumesc părinților pentru educație și pentru momentele din aceste 4 luni. Să știi că iubirea necondiționată pe care ne-o purtăm... Vreau să facem pasul de la soț și soție la mamă și tată.

Daniel a punctat că se simte foarte prețuit de aleasa sa.

Ana a devenit doamna Alexe în Finala Mireasa de pe 22 decembrie 2023.

Citește și: Mireasa sezon 8, 17 noiembrie 2023. Prima cerere în căsătorie. Daniel și Ana s-au logodit. Imagini de senzație din Veneția

Cum a început povestea de dragoste dintre Ana și Daniel, finaliștii sezonului 8 Mireasa

Ana și Daniel au avut un parcurs liniar în sezonul 8 Mireasa. S-au îndrăgostit rapid și au constatat că se potrivesc de minune, că au aceleași principii, aceleași dorințe și același temperament. Cei doi tineri au avut parte de prima întâlnire ca rezultat al task-ului alinierii. Băiatul a avut de ales între 3 fete cu care să aibă o discuție la mic dejun și a ales-o fără să stea pe gânduri pe Ana.

După prima lor întâlnire, Ana și Daniel au declarat cu fermitate că sunt foarte compatibili.

Cei doi au format primul cuplu din sezonul 8 Mireasa. În emisia live de pe 11 septembrie 2023, la exact două săptămâni de la debutul sezonului, Ana și Daniel au spus că formează un cuplu, după ce se sărutaseră la petrecere: „Sărutul ăsta nu e o chestie adolescentină. Vom clădi un imperiu împreună”, i-a spus atunci băiatul fetei.

Primul cuplu din sezonul 8 Mireasa a fost și primul cuplu logodit. Cererea în căsătorie a avut loc pe o gondolă din Veneția. Tânăra a fost luată prin surprindere mai ales că planurile lui Daniel nu au funcționat așa cum se aștepta. Potrivit scenariului băiatului, Ana ar fi trebuit să observe inelul care se afla pe piciorul paharului de șampanie, dar pentru că iubita lui nu a fost foarte atentă, acesta s-a văzut nevoit să spargă paharul. În cele din urmă, Ana a înțeles ce se petrecea și a început să tremure de emoții: „Îți promit că o să te iubesc așa cum nu te-a iubit nimeni niciodată! Ana, vrei să fii soția mea?”, a întrebat Daniel. Desigur, fata a răspuns „Da” și i-a făcut și o declarație de dragoste lui Daniel.

De-a lungul celor 4 luni petrecute în casa Mireasa, Ana și Daniel s-au cunoscut reciproc, și-au făcut planuri împreună și au admis că sunt perfecți unul pentru celălalt.

Ana și Daniel se numără printre cuplurile care au depus actele de căsătorie în finala sezonului 8 Mireasa.

Finala Mireasa sezonul 8, 22 decembrie. Marii absenți de la cununiile civile. Ce părinți nu au venit să-și susțină copii... Finala Mireasa sezonul 8. Bia și Robert s-au cununat civil, devenind familia Hegheș. Povestea de dragoste a celor doi co...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Transformarea Loredanei Tomoni, fosta concurentă de la Mireasa! Cum arăta la 19 ani și cât s-a schimbat până la 26 de ani | FOTO
Transformarea Loredanei Tomoni, fosta concurentă de la Mireasa! Cum arăta la 19 ani și cât s-a schimbat până la...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Prezența lui Claudio stârnește discuții în casa fetelor de la Mireasa. Ce a declarat Veronica despre concurent
Prezența lui Claudio stârnește discuții în casa fetelor de la Mireasa. Ce a declarat Veronica despre concurent
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x