Antena Căutare

Imagini superbe cu Delia din sezonul 9 Mireasa cu puțin timp înainte să nască. Cum arată cu burtica de gravidă 

Cu puțin timp înainte de a deveni părinți, Delia și Liviu, câștigătorii sezonului 9 Mireasa, au făcut o ședință foto care să le amintească mereu de această perioadă. 

Delia și Liviu, câștigătorii sezonului 9 Mireasa, se pregătesc să devină părinți | Antena 1

În aproximativ o lună și jumătate, Delia și Liviu își vor strânge minunea în brațe, dar până atunci, cei doi se bucură de perioada sarcinii. Copilul lor se va naște în zodia Gemeni, câștigătoarea sezonului 9 Mireasa fiind programată să nască pe 1 iunie.

Cum arată Delia din sezonul 9 Mireasa cu o lună și jumătate înainte să devină mamă

„Două inimi, un singur drum… iar acum o a treia bate ușor între noi. Iubirea noastră crește, prinde viață și se transformă în cel mai frumos vis devenit realitate”, a scris Delia în dreptul imaginilor în care apare alături de soțul ei.

În cadrul ședinței foto, câștigătoarea sezonului 9 Mireasa a purtat ținute care îi evidențiază burtica de gravidă.

Articolul continuă după reclamă

Delia și Liviu au anunțat că vor deveni părinți în cadrul unei ediții speciale de Mireasa, care a reunit câștigătorii sezoanelor care în prezent formează familii frumoase.

„E vremea de copii acum. Ne-am dorit foarte mult să facem întâi cununia religioasă, să avem binecuvântarea divină și după să rămân însărcinată și așa s-a întâmplat. Imediat după nuntă. Normal sunt programată să nasc pe 1 iunie, de Ziua Copilului”, spunea atunci Delia.

Delia și Liviu s-au cunoscut în sezonul 9 Mireasa și în Marea Finală din 12 iulie 2024 cei doi au spus DA în fața primarului. Familia Negrea a câștigat sezonul 9 Mireasa- În ritmul inimii, iar în august 2025 cei doi au avut parte de o nuntă ca în filme. În 2026 în familia Negrea va fi mai numeroasă!

Citește și: Delia, câștigătoarea sezonului 9 Mireasa, este însărcinată. Cum au anunțat ea și Liviu că vor deveni părinți

Cum a început povestea de iubire dintre Delia și Liviu

Povestea de dragoste dintre Delia și Liviu a început să prindă contur când ambii au avut parte de un eșec pe plan sentimental în casa Mireasa. La începutul sezonului 9 Mireasa, Liviu a intrat într-o relație cu Iuliana, iar Delia a avut apropieri cu Dediș.

Lucrurile nu au funcționat în această formulă. Când Delia a mărturisit că simte o chimie față de Liviu, tânărul a confirmat că sentimentul e reciproc. Cei doi au început să se cunoască și au descoperit că se potrivesc.

După primu sărut, Liviu i-a mărturisit Deliei că nu s-a mai simțit niciodată atât de îndrăgostit. Doamna Viorica, mama lui Liviu, a plăcut-o de la început pe Delia și le-a fost alături celor doi de-a lungul sezonului 9 Mireasa.

Un moment dificil pentru cei doi a fost când și-au făcut unul altuia mărturisiri grele din trecut. În ciuda dezvăluirilor, cei doi și-au promis că vor fi alături unul de altul, indiferent de circumstanțe. Un moment care le-a consolidat relația a fost cel în care Liviu a câștigat task-ul cabinei telefonice, fata fiindu-i alături toată noaptea încurajându-și iubitul.

Momentul logodnei a fost unul special, la Maramureș. După o călătorie cu Mocănița, Delia și Liviu au dansat purtând straie populare, iar la un moment dat Liviu s-a așezat în genunchi și și-a întrebat iubita dacă vrea să fie soția lui.

Delia a fost foarte emoționată când a auzit întrebarea și înainte de mult așteptatul „Da”, fata a izbucnit în lacrimi.

După un sezon în care s-au îndrăgostit, s-au cunoscut, s-au susținut și și-au făcut planuri de viitor împreună, Delia și Liviu au decis să se căsătorească în Finala Mireasa și să devină familia Negrea.

Mireasa, sezon 13. Mama, Fata și Băiatul Săptămânii au votat un cuplu care să doarmă împreună. Pe cine au ales: „E frust... Maria și Cristian, câștigătorii sezonului 11 Mireasa, au devenit părinți. Maria a născut un băiețel. Ce nume poartă micu...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage
Comentarii


Citește și
Anastasia de la Mireasa, luată în vizor de Beleuț. Replica prin care concurenta l-a provocat: „Vrei să…”
Anastasia de la Mireasa, luată în vizor de Beleuț. Replica prin care concurenta l-a provocat: „Vrei să…”
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Trecutul Veronicăi de la Mireasa, subiect de discuție între băieți. Ce au aflat concurenții despre ea
Trecutul Veronicăi de la Mireasa, subiect de discuție între băieți. Ce au aflat concurenții despre ea
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x