Antena Căutare

Mireasa 2021, sezon 4. Maria a avut nevoie de încurajări, după ce au apărut imagini din intimitate cu ea și Marius

Maria a fost supărată după ce a fost surprinsă de camerele de filmat în timp ce își dădea frâu liber sentimentelor, lângă Marius, în pat.

Maria a ținut să dea explicații după ce telespectatorii și familia au văzut imagini cu ea, în pat, lângă Marius. Tânăra concurentă a fost supărată și a avut parte de încurajările fetelor. Chiar și doamna Rodica s-a numărat printre susținătoarele Mariei.

Ce mărturisiri a făcut Maria, după imaginile apărute cu ea și Marius: „Ai mei nu m-au văzut nici măcar de mână cu un băiat”

„Chiar aveam nevoie să stau cu Marius acum. Am o stare de îmi vine să plec. Ai mei nu m-au văzut nici măcar de mână cu un băiat. N-am pus nici măcar țigară în gură. Nici măcar la club nu am ieșit. Am fost un copil cuminte, nu am creat probleme. Mi-am văzut de școală, de facultate. Fetele au încercat atâtea chestii, eu am stat acasă ca fraiera. Sunt supărată pe mine”, le-a spus Maria fetelor, la scurt timp după ce mătușa ei a intrat în direct, prin telefon, pentru a-i spune tinerei că a fost dezamăgită, după ce a văzut acele imagini.

Fetele au încurajat-o și i-au spus că nu are de ce să fie supărată, pentru că nu a făcut nimic rău. Mai ales doamna Rodica a fost de acord că Maria nu ar trebui să se simtă vinovată.

Săptămâna trecută, mătușa Mariei a intrat însă în emisia live și a spus că toți cei din familie au văzut imaginile în timp real și că vrea să o întrebe pe concurentă dacă realizează că este filmată. Mama Mariei a ajuns la urgențe din această cauză și că este dezamăgită de fiica sa. Mătușa Mariei a spus că toată familia este foarte dezamăgită de tânără și că dacă nu mai rezistă în competiție să-și ceară eliminarea și să meargă acasă.

Mireasa 2021, sezon 4. Cine este Gina, noua concurentă din casa Mireasa. Cum au reacționat mamele când au cunoscut-o... Mireasa 2021, sezonul 4. Cum arată clasamentul publicului și cine au fost desemnați Mama, Fata și Băiatul Favoriți...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Mireasa, sezon 14. Schimb de replici între Beleuț și Anne-Mary: „Chiar nu mai vreau să te aud pentru că mă iriți!” 
Mireasa, sezon 14. Schimb de replici între Beleuț și Anne-Mary: „Chiar nu mai vreau să te aud pentru că mă...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Mireasa, sezon 14. Cine este Andreea Popescu. Tânăra are o poveste tristă de viață: „În copilărie nu aveam curent”
Mireasa, sezon 14. Cine este Andreea Popescu. Tânăra are o poveste tristă de viață: „În copilărie nu aveam...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Prințul Marco de la Insula iubirii a reacționat, după ce a fost comparat cu un alt concurent. Fanii au remarcat asemănarea cu Răzvan Manea
Prințul Marco de la Insula iubirii a reacționat, după ce a fost comparat cu un alt concurent. Fanii au remarcat... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Moment jenant în Senat: Vasile Blaga a apărut în fața colegilor dezbrăcat. Nu știa că are camera pornită: „Cine e în pielea goală?”
Moment jenant în Senat: Vasile Blaga a apărut în fața colegilor dezbrăcat. Nu știa că are camera pornită:... Antena3.ro
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea useit
Sorin Grindeanu lansează un atac dur la adresa lui Ilie Bolojan! „Îți lipsesc aproape 40 DE MILIARDE, Ilie!”
Sorin Grindeanu lansează un atac dur la adresa lui Ilie Bolojan! „Îți lipsesc aproape 40 DE MILIARDE, Ilie!” BZI
Cât câștigă un șofer de Uber sau Bolt în România, în 2026
Cât câștigă un șofer de Uber sau Bolt în România, în 2026 Jurnalul
Corsetul nu mai e doar pentru seară: 5 ținute ultra-fashion care îl fac surprinzător de ușor de purtat
Corsetul nu mai e doar pentru seară: 5 ținute ultra-fashion care îl fac surprinzător de ușor de purtat Kudika
Bolile care se pot moșteni de la mamă la fiică
Bolile care se pot moșteni de la mamă la fiică Redactia.ro
Stațiunea în care turiştii se pot caza cu 39 de lei pe noapte.
Stațiunea în care turiştii se pot caza cu 39 de lei pe noapte. "Litoralul pentru Toți" revine din septembrie Observator
Beneficiile laptelui de soia: proprietăți și recomandări de consum
Beneficiile laptelui de soia: proprietăți și recomandări de consum MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
De ce nu poți rămâne însărcinată. Răspunsurile specialiștilor
De ce nu poți rămâne însărcinată. Răspunsurile specialiștilor DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x