Antena Căutare

Mireasa 2021, sezonul 4. Cum s-a pozat Victor cu doar o zi înainte de marea finală. Prietenii au reacționat imediat

Andrada și Victor au avut o poveste de iubire cu multe peripeții în casa Mireasa. După ce publicul a decis ca ei să părăsească competiția, cei doi au fost extrem de bucuroși să-și ducă mai departe relația în afara competiției. 

Cu doar o zi înainte de marea finală a sezonului 4, Victor Rațiu a publicat pe contul de Instagram o imagine în care apare singur | Instagram

Victor a mai fost o dată eliminat de public, iar în perioada în care Andrada a stat singură în competiție a plâns foarte mult de dorul iubitului ei, pe care a avut ocazia să-l audă doar la telefon.

Cum s-a pozat Victor cu doar o zi înainte de marea finală

Duminica aceasta, 19 decembrie 2021, de la 15:30, la Antena 1, concurenţii îndrăgitului reality show matrimonial Mireasa duc bătălia finală în lupta pentru marele premiu în valoare de 40.000 de Euro.

Patru dintre cuplurile înscrise în competiţia Mireasa au depus deja actele la starea civilă, iar în marea finală vor fi mai determinate ca niciodată să demonstreze că ei merită să câştige lupta pentru marele premiu. Doar unul dintre ele va fi însă desemnat câştigătorul celui de-al patrulea sezon Mireasa şi al marelui premiu, în direct, la Antena 1.

Articolul continuă după reclamă

Cu doar o zi înainte de marea finală a sezonului 4, Victor Rațiu a publicat pe contul de Instagram o imagine în care apare singur, iar cei care au văzut fotografia au reacționat imediat. În timp ce mulți l-au întrebat dacă este o poză mai veche, un alt admirator a întrebat ce mai face Buni Lenu.

Victor apare singur în poză, fără Andrada.

Cum au ajuns Andrada și Victor să fie eliminați de la Mireasa sezon 4

După eliminarea lui Victor, care a avut loc acum aproximativ o lună, Andrada a suferit enorm și suferința a ambiționat-o să câștige proba Cabinei telefonice. Cu gândul la iubitul ei, concurenta de la Mireasa sezon 4 a rezistat 6 ore alături de Raluca, pe care a învins-o.

Drept recompensă, a plecat o noapte la Predeal, împreună cu Raluca, acolo unde o aștepta o surpriză.

Victor a venit și a cerut-o în căsătorie, deși concurenta nici nu mai visa la acest lucru după ce Simona Gherghe i-a zis că trebuie să plece la munte cu cineva din competiție și nu cu Victor.

Cei doi s-au logodit și Victor a revenit în casa Mireasa sezon 4. Totuși, el nu a devenit concurent cu drepturi depline și decizia a stat în mâna publicului.

Telespectatorii au avut de ales între a îi oferi statutul de concurent și șansa să continue povestea cu Andrada în casa Mireasa sau să fie amândoi eliminați.

Timp de 10 zile, telespectatorii show-ului matrimonial au votat intens în aplicația Antena 1 și au decis soarta cuplului Andrada-Victor în casa Mireasa sezon 4. Decizia lor a fost ca Victor și Andrada să părăsească competiția.

Mireasa sezon 3.Ionuț, postare îndrăzneață din așternuturi. Cum s-a filmat fostul concurent... Mireasa 2021, sezonul 4. Gabriela Cristea a anunțat când va începe noul sezon Mireasa Capriciile iubiri...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Transformarea Loredanei Tomoni, fosta concurentă de la Mireasa! Cum arăta la 19 ani și cât s-a schimbat până la 26 de ani | FOTO
Transformarea Loredanei Tomoni, fosta concurentă de la Mireasa! Cum arăta la 19 ani și cât s-a schimbat până la...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Prezența lui Claudio stârnește discuții în casa fetelor de la Mireasa. Ce a declarat Veronica despre concurent
Prezența lui Claudio stârnește discuții în casa fetelor de la Mireasa. Ce a declarat Veronica despre concurent
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x