Antena Căutare

Mireasa, sezon 12. Florina a spus povestea din spatele răspunsului neașteptat de la logodnă. Sora fetei a intervenit telefonic

Alex și Florina s-au logodit în direct la XNS, iar tânăra i-a dat palpitații partenerului, pentru că a dat de înțeles că urma să spună nu. Florina a făcut, de fapt, o glumă, răspunsul a fost DA, iar cei doi au sărbătorit logodna la hotel. Alex și Florina formează al patrulea cuplu logodit de la Mireasa, iar în emisia live de pe 8 decembrie, cei doi și-au auzit la telefon persoanele dragi. 

Logodna a fost transmisă în direct la XNS.

„Pentru că am așteptat acest moment de foarte mult timp, vreau să te întreb odată pentru totdeauna dacă vrei să fii soția mea”, a spus acesta.

Momentul răspunsului, însă, le-a dat tuturor emoții. „Ridică-te”, i-a spus Florina.

„Îmi pare rău că trebuie să îți spun asta aici, dar, vreau să mă înțelegi și să-ți spun că da! Vreau să fiu soția ta!”, a mai adăugat apoi tânăra.

„I-a copt-o. Se cunoaște că a pus piciorul în prag”. Florina a spus povestea din spatele răspunsului neașteptat de la logodna cu Alex. Sora fetei a intervenit telefonic.

Fata a spus că s-a gândit să răspundă așa cu 2 zile înainte: „Am zis că e și momentul, suntem și live, o să creadă că zic NU. Mă așteptam să mă ceară acolo”, a spus Florina, explicând povestea din spatele răspunsului neașteptat

În emisia live de Mireasa, bunica Virginia a mărturisit că a fost și ea foarte emoționată la glumița Florinei.

„I-a copt-o. Se cunoaște că a pus piciorul în prag. Pentru mine a fost greu. Glumița aceea. Dar îi mulțumesc că l-a acceptat pe Alex și că ne-a acceptat pe noi”, a spus bunica Virginia.

Maria, sora Florinei a intervenit telefonic în direct.

„Am văzut ce a făcut la XNS. La primărie nu mai are voie să facă așa. Eu mă bucur foarte mult pentru ei. Vă doresc multă fericire. Când ai plecat te-am întrebat dacă ai de gând să te căsătorești și tu ai spus că dacă găsești persoana potrivită, sigur că da! Deci mă așteptam. Și buni îmi e foarte dragă și îi mulțumesc că are grijă de Florina”, a spus Maria.

Și mama lui Alex a sunat în direct pentru a-i felicita. „Florina, mi-ai dat niște emoții... Mi-a stat inima”, a spus mama băiatului.

Sezonul 12 al emisiunii Mireasa – Iubire mediteraneeană se vede de luni până vineri, de la ora 14:00, pe Antena 1 și în AntenaPLAY

Zece băieți și zece fete au intrat în casa Mireasa pe 4 august 2025. Noul sezon Mireasa poate fi urmărit de luni până vineri, de la ora 14:00, pe Antena 1 și în AntenaPLAY.

La fel ca în sezonul anterior, publicul poate urmări în continuare, 24 de ore din 24 de ore, imagini din casele concurenților pe canalele live exclusive dedicate din AntenaPLAY.

Concurenții și mamele pot fi votați prin cele trei căi: SMS la 1272, vot gratuit în Aplicația Antena 1/ secțiunea Mireasa și în platforma mireasa.a1.ro. De asemenea, vă așteptăm pe pagina de Facebook Mireasa și în grupul oficial Mireasa pentru noi informații și discuții despre concurenții sezonului 12.

Povești de iubire, momente tensionate, clipe tandre, dorințe pe care doar Mireasa le poate îndeplini – toate au avut debutul sub soarele Mediteranei, într-un nou sezon de poveste, difuzat începând cu 4 august 2025, pe Antena 1 și în AntenaPLAY. Sezonul 12 Mireasa împletește cultura bogată a Greciei cu fiorii de început pe care doar dragostea îi oferă.

Simbolistica profundă se întâlnește cu atmosfera de vis, oferind un cadru propice pentru ca toți noii concurenți să se pregătească pentru un nou capitol din viața lor, pe care nu îl vor uita niciodată.

Emoția se contopește cu speranța pentru a oferi noi începuturi în iubire. Sezonul 12 a început cu peisaje cinematografice din Halkidiki: valuri care se sparg la țărm, livezi de măslini, apusuri superbe văzute pe malul mării, străzi, taverne și zone tradiționale.

Mireasa, sezon 12. Ștefania s-a supărat pe Loredana: „M-ai abandonat ca pe un cățeluș!”. De la ce a pornit tensiunea... Mireasa, sezon 12. Alexandru părăsește casa, la decizia Nicoletei. Iolanda s-a enervat și a plecat din live...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage
Comentarii


Citește și
Ce concurent a fost eliminat de la Mireasa, în gala din 9 octombrie 2026! Surpriză de proporții la anunțarea votului
Ce concurent a fost eliminat de la Mireasa, în gala din 9 octombrie 2026! Surpriză de proporții la anunțarea votului
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cum arată clasamentul publicului la Mireasa. Ei sunt Mama, Fata și Băiatul Săptămânii în Gala din 9 octombrie 2026
Cum arată clasamentul publicului la Mireasa. Ei sunt Mama, Fata și Băiatul Săptămânii în Gala din 9 octombrie...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg”
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Au plătit aproape 4.000 de euro pentru o croazieră pe Dunăre și au ajuns să facă excursii cu autocarul:
Au plătit aproape 4.000 de euro pentru o croazieră pe Dunăre și au ajuns să facă excursii cu autocarul:... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de necazuri
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de... Redactia.ro
Aproape 30°C în octombrie într-o zonă din România. De săptămâna viitoare, temperaturile scad şi vin ploile
Aproape 30°C în octombrie într-o zonă din România. De săptămâna viitoare, temperaturile scad şi vin ploile Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x