Antena Căutare

Mireasa, sezon 13. Doamna Melinda a izbucnit în plâns de față cu toți! Daniela a spus ce simte, de fapt. Toți s-au mirat

Doamna Melinda a clacat și a izbucnit în lacrimi, în ediția din 27 aprilie 2026 a emisiunii Mireasa. Capriciile iubirii. Descoperă care a fost motivul și ce s-a întâmplat.

În ediția de ieri a emisiunii Mireasa. Meciul iubirii, Daniela a părut tot mai nemulțumită de Darius și nu s-a putut bucura de aniversarea celor două luni de relație. Tânăra a răbufnit de față cu toți cei prezenți, lucru ce a făcut-o pe doamna Melinda să izbucnească în lacrimi. Ulterior, aceasta nu și-a putut ascunde lacrimile nici în timpul show-ului Mireasa. Capriciile iubirii. Descoperă în rândurile de mai jos care au fost motivele.

Doamna Melinda a izbucnit în lacrimi, în ediția din 27 aprilie 2026 a emisiunii Mireasa. Capriciile iubirii. Care a fost motivul

Mama lui Darius, doamna Melinda, nu s-a mai putut abține și a început să plângă, în direct, la Mireasa - Capriciile iubirii. Printre lacrimi, aceasta a dezvăluit ce o apasă cel mai tare.

„Am crezut că se vor liniști, am zis că vor vorbi și o să ajungă la un numitor comun. I-am lăsat să discute. Vineri m-a deranjat foarte tare că ea i-a adus mutle reproșuri, vorbea cu Claudia despre Darius și avea numai nemulțumiri. Am simțit că nu sunt ok. Am crezut că va trece. Sâmbătă din nou, Darius era trist. Am cerut la camera să vorbesc cu el. Iar a început să spună niște lucruri despre Darius, apoi iar, m-a durut. Niciun cuvânt de bine, numai lucruri negative. M-a rugat Paula să vorbesc cu ea, dar nu vreau, nu am auzit de la ea niciun cuvânt de bine, numai reproșuri și numai comparații cu fostul ei. Multe lucruri…”, a zis doamna Melinda, cu lacrimi în ochi.

Citește și: Mireasa, sezon 13. Daniela, tot mai nemulțumită de Darius. Ce i-a reproșat și de ce a răbufnit. Doamna Melinda, în lacrimi

Daniela a mărturisit că a avut impresia că Daniel o crede falsă. Tânăra a purtat un dialog cu psihologul din platou și noi detalii au ieșit la iveală despre ceea ce simte concurenta, de fapt. Tânăra a avut o atitudine defensivă și replici dure, semn că este supărată și deranjată de situația în care se află în prezent.

Urmărește clipul video de mai sus din ediția de pe 27 aprilie 2026 a emisiunii Mireas. Capriciile Iubirii ca să vezi ce alte confesiuni s-au mai făcut în emisiune și ce a ieșit la iveală.

Mireasa. Capriciile Iubirii, prezentată de Raluca Preda, este emisiunea în care sunt dezbătute cele mai controversate subiecte de la Mireasa. Emisiunea încercă să îi ajute pe concurenți să își dea seama dacă ceea ce simt este un sentiment sincer sau mai mult un capriciu sau o ambiție. Vezi episoade integrale Mireasa. Capriciile Iubirii exclusiv în AntenaPLAY!

Mireasa, sezon 7. Dima și Sabrina au dezvăluit sexul copilului. Modul inedit în care au anunțat dacă vor avea fată sau b... Mireasa, sezon 13. Daniela a vorbit de despărțire și i-a zis lui Darius că ar trebui să își găsească o altă femeie...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage
Comentarii


Citește și
Mireasa – Regatul inimii, 2026. Cine a câștigat Cabina Telefonică și va pleca într-o călătorie alături de persoana iubită
Mireasa – Regatul inimii, 2026. Cine a câștigat Cabina Telefonică și va pleca într-o călătorie alături de...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Andrei Beleuț, acuzație dură pentru Anne, la Mireasa! Concurentul a iscat un scandal în casă și s-a certat cu mamele
Andrei Beleuț, acuzație dură pentru Anne, la Mireasa! Concurentul a iscat un scandal în casă și s-a certat cu...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x