Antena Căutare

Mireasa sezonul 9. Familia lui Liviu, în platoul Capriciile Iubirii. Ce părere au verișorii despre Iuliana

Familia lui Liviu a venit în vizită la Mireasa Capriciile Iubirii. Ei au spus ce părere au despre Iuliana.

Surpriză pentru Liviu și doamna Viorica. Cei dragi au venit în platou pentru a îi strânge în brațe și a le arăta susținerea pentru cuplul format de concurent.

Familia lui Liviu, în platoul Capriciile Iubirii. Ce părere au verișorii despre Iuliana

”O, nu se poate”, a zis Liviu când și-a văzut familia. ”Nu se poate, de ce râdeți de mine acum?!”, a mai adăugat acesta. Alături de Iuliana și Liviu au venit verișorii.

”El și-a creat singurul drumul spre ce a vrut să facă în viață. Dacă decide că Iuliana e potrivită, e potrivită. Nu putem simți noi”, a zis verișorul.

Verișoara a spus lucrurile pe nume: ”E foarte potrivită pentru el. Sincer, da, îmi place, e foarte frumoasă. Se simte foarte tare atracția dintre ei. Se simte așa în aer un pic ceva acolo. Acel ”Te iubesc”, care e foarte controversat pe rețelele de socializare și peste tot, dacă a simțit să-l zică, să-l zică.”

Citește și: Ce legătură există între Alexandru de la Mireasa și Marinela Mavrodin de la Insula Iubirii. Acesta i-a cerut ajutorul pentru cursă

După ce i s-a spus că e reținută, Iuliana a explicat că Liviu face multe gesturi frumoase pentru ea și se bucură, însă nu se poate exterioriza.

”Nu știu de ce nu mă pot exterioriza atât de mult. Eu cred că el știe, și-a dat seama”, a spus fata.

Mai multe detalii în materialul video de mai sus.

CURSA DE ELIMINARE DINTRE IULIANA ȘI CRISTINA RĂMÂNE DESCHISĂ PÂNĂ ÎN GALA DE VINERI PE HTTP:MIREASA.A1.RO ȘI ÎN APLICAȚIA ANTENA 1.

Mireasa: Capriciile Iubirii, de luni până vineri, de la 19:00 la Antena Stars și în AntenaPLAY

”Anul acesta, în cel de-al nouălea sezon al show-ului de la Antena 1, vom descoperi nişte concurenţi extraordinari şi o prezenţă-record a mamelor, nu mai puţin de opt la număr, ceea ce va da show-ului o încărcătură cu totul specială. Vă aştept în fiecare seară, de luni până vineri, de la 19:00, în direct pe Antena Stars la Mireasa, Capriciile iubirii!”, a declarat Gabriela Cristea.

Pe durata întregului sezon, aftershow-ul Mireasa - Capriciile iubirii va încerca să îi ajute pe concurenții din casă să își dea seama dacă ceea ce simt este un sentiment sincer sau mai mult un capriciu, o ambiție.

Așadar, în fiecare zi de luni până vineri, de la 19.00, cei de acasă pot regăsi în platoul Mireasa - Capriciile iubirii atât concurenții din casă, cât și rudele acestora, dar și prieteni sau chiar fani ai emisiunii. Mai mult, imagini în exclusivitate vor fi prezentate celor de acasă în premieră în cadrul reality show-ului Mireasa - Capriciile iubirii.

Ce legătură există între Alexandru de la Mireasa și Marinela Mavrodin de la Insula Iubirii. Acesta i-a cerut ajutorul pe... Mireasa sezonul 9. Doamna Daniela susține că vrea ca Laura și Cristian să se certe: ”Să izbucnească, să vedem despre ce ...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Noi tensiuni între Anne-Mary și Veronica la Mireasa. De la ce a pornit conflictul: „Nu poate să vorbească normal”
Noi tensiuni între Anne-Mary și Veronica la Mireasa. De la ce a pornit conflictul: „Nu poate să vorbească...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cine a fost eliminat de la Mireasa în gala din 30 octombrie 2026. Rezultatul votului a luat prin surprindere concurenții
Cine a fost eliminat de la Mireasa în gala din 30 octombrie 2026. Rezultatul votului a luat prin surprindere...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x