Antena Căutare

Niculina Stoican, Maria Buzã şi Anda Ghiţã se alãturã reality show-ului matrimonial Mireasa, de la Antena 1

Cea mai nouã galã a emisiunii Mireasa a venit cu o veste foarte importantã pentru bãieţii care au pornit în competiţie cu gândul de a-şi gãsi sufletul pereche, de a lupta pentru a-l cuceri şi de a câştiga marele premiu în valoare de 40.000 de Euro şi nunta la cheie. Astfel, aceştia au aflat de la prezentatoarea show-ului cã invitatele acestei sãptãmâni – Niculina Stoican, Maria Buzã şi Anda Ghiţã vor avea un rol foarte important în competiţie începând chiar de astãzi.

Niculina Stoican, Maria Buzã şi Anda Ghiţã se alãturã reality show-ului matrimonial Mireasa, de la Antena 1

“Pe lângã faptul cã v-au cunoscut, s-au distrat şi au petrecut timp alãturi de voi în casa Mireasa, cele trei doamne au un rol foarte important în emisiune: începând de acum vã vor fi alãturi pânã la final, vã vor sfãtui şi vor lupta pentru fiecare dintre voi, ca împreunã sã câştigaţi premiul cel mare!”, le-a mãrturisit Diana bãieţilor.

“Iubesc tinerii și cred în ei, tocmai de aceea orice proiect care-i are în prim plan pe mine mă fascinează. Așa se justifică prezența mea în reality-show-ul Mireasa. Sunt mama unui tânăr de 27 de ani, am o căsnicie de 30 de ani, așa că toată această experiență de viață mã va ajuta să le ofer tinerilor din casă o prietenie din care pot învãța multe.

Sunt tare mândră că am fost aleasă de 3 băieți din casă pentru a-i susține și indiferent de rezultatul final, vreau ca ei să se bucure de tot ce trăiesc împreună, înțelegând astfel cât de frumos este fiecare moment al vieții!”, a mãrturisit Niculina Stoican, cea care a ales sã porneascã la drum alãturi de Licã, Ciprian, dar şi de cel mai nou bãiat care a intrat sâmbãta aceasta în casã, Costi.

Niculina Stoican, Maria Buzã şi Anda Ghiţã se alãturã reality show-ului matrimonial Mireasa, de la Antena 1

Articolul continuă după reclamă

Anda Ghiţã îi va avea în grijã pe Ionuţ şi pe Armando: “M-am alãturat echipei Mireasa cu bucurie, pentru cã toatã viaţa Dumnezeu mi-a dat şansa sã cunosc oameni, lecţii de viaţã în care eu sã am un rol important, sã învãţ şi sã ajut la nevoie.

Pentru cã sunt femeie, soţie, mamã şi bunicã, cu o experienţã vastã de viaţã simt cã le voi fi de ajutor celor doi concurenţi, Ionuţ şi Armando din casa Mireasa. Sunt cunoscutã pentru autenticitatea mea şi modul meu curajos de a mã prezenta în faţa lumii, cu trãirile mele reale şi sincere, trãiesc viaţa prin toţi porii şi cu tot sufletul.

Am sã depun toatã energia şi iubirea necesarã pentru ca cei doi tineri sã câştige. Ei au aceastã şansã, iar eu le voi fi alãturi. Dumnezeu a vrut ca noi sã mergem pe acest drum împreunã şi tot El ne va ajuta sã fim învingãtori!”

“Sunt Maria Buză şi împreunã cu minunatele doamne Anda Ghita şi Niculina Stoican am dat buzna în casa Mireasa. Sper cã alături de ele si împreună cu toți "colocatarii" sã ne bucurãm de momente frumoase, distractive şi sã reuşim sã le croim un drum cinstit şi cât mai corect. Fie ca acest episod Casa Mireasa sã fie experienţa vieţii lor, din care sa nu regrete nicio clipă. Doi bărbați încap pe mâna mea, Nutu si Florin, şi mã voi strădui să câştige simpatia atât celor din casã, cît și celor de acasã. Fiţi cu ochii pe noi!”, a mãrturisit Maria Buzã.

În fiecare zi, de luni pânã vineri, de la ora 14:00 şi sâmbãta, de la ora 13:30, telespectatorii le vor putea fi alãturi concurenţilor dornici sã îşi gãseascã sufletul pereche, sã lupte pentru a-l cuceri şi sã câştige marele premiu – 40.000 de Euro şi nunta la cheie, în faţa unei ţãri întregi în cadrul îndrãgitului reality show matrimonial Mireasa, de la Antena 1.

Niculina Stoican, Maria Buzã şi Anda Ghiţã se alãturã reality show-ului matrimonial Mireasa, de la Antena 1

Răsturnare de situație! Un nou concurent magic în casa Mireasa! Costi, un magician misterios în căutarea iubirii!... Costi, noul concurent are deja un plan de cucerire! Pe cine a pus ochii tânărul! |Video...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Prezența lui Claudio stârnește discuții în casa fetelor de la Mireasa. Ce a declarat Veronica despre concurent
Prezența lui Claudio stârnește discuții în casa fetelor de la Mireasa. Ce a declarat Veronica despre concurent
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Tensiunile continuă la Mireasa, după gală! Beleuț anunță noi conflicte. Ce l-a nemulțumit pe concurent
Tensiunile continuă la Mireasa, după gală! Beleuț anunță noi conflicte. Ce l-a nemulțumit pe concurent
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x