Antena Căutare

Petronela, dată de gol, chiar de Armando! Unde a fugit cea mai controversată concurentă, imediat după finala Mireasa

Gafă sau intenționat? Armando a dat-o de gol pe Petronela, cea care le-a fost alături la nuntă!

Petronela, dată de gol, chiar de Armando! Unde a fugit cea mai controversată concurentă, imadiat după finala Mireasa

Nu a câștigat niciun premiu în finală, însă Petronela va rămâne una dintre cele mai memorabile apariții din istoria emisiunii Mireasa.

Emoţiile şi-au spus cuvântul ieri în platoul Mireasa! După patru luni de competiţie acerbă şi de trăiri intense, îndrăgitul reality show matrimonial a ajuns la final!

Sâmbătă, 11 iulie, Andra şi Armando au fost desemnaţi de către public drept câştigătorii acestui sezon şi ai marelui premiu în valoare de 40.000 de Euro.

Articolul continuă după reclamă

Andra şi Armando au avut parte de cele mai intense trăiri în casa Mireasa. După multe momente intrigante şi o dragoste pe care chiar ei au catalogat-o „cu năbădăi”, cei doi au primit darul cel mai de preţ pe care îl aşteptau: binecuvântarea părinţilor.

După marea finală, fericitul cuplu a plecat direct la Călărași, acasă la părinții lui Armando. S-a lăsat cu mâncare, voie bună și multă, multă fericire! Andra și Armando au vrut să îi invite pe susținătorii lor să le fie alături, așa că au făcut un Live, pe Instagram.

Veseli, așa cum le stă bine unor proaspăt căsătoriți, concurenții au răspuns tuturor întrebărilor pe care le-au primit de la fani.

A fost momentul în care Armando a dezvăluit planurile Petronelei, după participarea la Mireasa. Soțul Andrei a explicat că cea mai controversată concurență din casă nu a venit sărbătorească alături de ei, alegând să meargă acasă, să își revadă familia.

Doar că Petronela nu are de gând să lase o casă pentru alta! Armando ar fi aflat că Petro are deja plănuită o vacanță la mare.

Caravana Mireasa, tur de foță prin țară

Încă de la începutul săptămânii, caravana Mireasa a pornit într-un tur de forţă în întreaga ţară, în căutarea noilor concurenţi pentru cel de-al doilea sezon al îndrăgitului reality show matrimonial. Astfel, toate mamele hotărâte, cu băieţi care îşi caută aleasa şi fete gata să spună <<DA>> se pot înscrie la casting pe adresa casting.1.ro sau la numărul de telefon 0758244659.

Ce s-a întâmplat între Ale și Ionuț, după ce au plecat din casa Mireasa! I-a „scăpat” un detaliu important: „Nu v-ați că... S-au dat cărțile pe față, după finala Mireasa! Ina este asaltată cu mesaje. A făcut totul public: „Mi-e greu fără să vă ...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ce concurent a fost eliminat de la Mireasa, în gala din 9 octombrie 2026! Surpriză de proporții la anunțarea votului
Ce concurent a fost eliminat de la Mireasa, în gala din 9 octombrie 2026! Surpriză de proporții la anunțarea votului
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cum arată clasamentul publicului la Mireasa. Ei sunt Mama, Fata și Băiatul Săptămânii în Gala din 9 octombrie 2026
Cum arată clasamentul publicului la Mireasa. Ei sunt Mama, Fata și Băiatul Săptămânii în Gala din 9 octombrie...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Sfârșit tragic pentru o româncă din Spania. Femeia era mama a două fetițe
Sfârșit tragic pentru o româncă din Spania. Femeia era mama a două fetițe Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Au plătit aproape 4.000 de euro pentru o croazieră pe Dunăre și au ajuns să facă excursii cu autocarul:
Au plătit aproape 4.000 de euro pentru o croazieră pe Dunăre și au ajuns să facă excursii cu autocarul:... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Mușcatele, la iernat: ce să faci acum ca să ai flori impresionante la primăvară
Mușcatele, la iernat: ce să faci acum ca să ai flori impresionante la primăvară Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de necazuri
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de... Redactia.ro
Momentul în care o mașină dispare de pe șosea. Șoferul a văzut prea târziu autoturismul oprit în fața sa
Momentul în care o mașină dispare de pe șosea. Șoferul a văzut prea târziu autoturismul oprit în fața sa Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x