Antena Căutare

Radu din sezonul 14 Mireasa a răbufnit când a văzut ce i-a spus doamna Flori lui Anne-Mary, după ce ei s-au despărțit

Radu și Anne-Mary s-au despărțit pentru a doua oară, iar de data aceasta tânărul a spus că este o decizie definitivă. Cei doi foști iubiți de la Mireasa nu își mai vorbesc. 

Anne-Mary a spus că s-ar bucura dacă Radu și-ar găsi pe altcineva în casa Mireasa, însă Radu nu i-a crezut afirmațiile: „A mințit când spune că nu-i pasă, că n-o interesează, că nu suferă. Mie chiar nu-mi pasă. A mințit, n-o cred”, a spus Radu în direct la Mireasa.

Anne-Mary a avut o discuție cu doamna Flori, iar Radu a fost deranjat de ce a spus susținătoarea.

„Să știi că-l influențează foarte mult Beleuț. El l-a întrebat: ia vezi, mai face așa? Anne, nu merită, pe cuvântul meu! Știi ce poți, nu are rost. Nu e pregătit emoțional, nu are maturitate emoțională”, a spus doamna Flori, în timp ce Anne-Mary a completat:

„Nu e pregătit nici emoțional, nici financiar, nici sentimental. nu are nimic. Pentru mine s-a încheiat subiectul. Prima oară a fost altceva. Că am reacționat eu așa… da, pentru că mă aduci în stare”, a spus Anne-Mary.

Radu a răbufnit după ce a văzut ce au discutat doamna Flori și Anne-Mary: „Ați citit în cafea? V-au vorbit stelele noaptea?”. Ce a spus susținătoarea despre despărțirea celor doi

După ce doamna Flori a opinat că Radu este influențat de Beleuț, Radu a reacționat în direct:

„Doamna Flori, data trecută când ați spus că Emi și Beleuț m-au influențat, nu a fost nicio dovadă concretă. Nu s-a întâmplat. Așa simțiți dumneavoastră, citiți în cafea sau stelele vă vorbesc noaptea! Imatură emoțional poate sunteți chiar dumneavoastră Nu se poate chiar așa. Beleuț nu a vorbit cu mine, nu m-a influențat. Să vă luați și dumneavoastră lecția. Nu aveți niciun argument pertinent”, a spus Radu.

Imaginile au fost difuzate în emisia live de Mireasa de pe 29 septembrie 2026, show care face parte din programul TV al Antenei 1.

Mireasa: Regatul Inimii este difuzat de luni până vineri, de la ora 14:00, pe Antena 1 și AntenaPLAY. Ca în fiecare sezon, fanii emisiunii îi pot urmări pe concurenți 24 de ore din 24, prin intermediul canalelor speciale Mireasa din AntenaPLAY.

Citește și: Valentin din sezonul 14 Mireasa, declarație controversată despre Maria. Ce temperament și-ar dori de la viitoarea parteneră

Valentin din sezonul 14 Mireasa, declarație controversată despre Maria. Ce temperament și-ar dori de la viitoarea parten... Mama Paulei a intervenit în direct la Capricii, la scurt timp de la declarațiile neașteptate ale lui Alberto. Ce a avut ...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage
Comentarii


Citește și
Ce avere are Andrei Beleuț de la Mireasa! Ce a răspuns concurentul, atunci când a fost întrebat cu ce se ocupă
Ce avere are Andrei Beleuț de la Mireasa! Ce a răspuns concurentul, atunci când a fost întrebat cu ce se ocupă
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
O concurentă din casa Mireasa a făcut un test de sarcină! Ce anunț a făcut Simona Gherghe și ce s-a întâmplat
O concurentă din casa Mireasa a făcut un test de sarcină! Ce anunț a făcut Simona Gherghe și ce s-a întâmplat
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x