Antena Căutare
Logo show

Veselie în farfurie. Rețeta lui Vlăduț de la Neatza cu Răzvan şi Dani

Am putea spune că este o altfel de shaorma, mai gustoasă și mai consistentă.

Ce ne trebuie pentru Rețeta Veselie în farfurie:
  • foi de tortillas
  • cârnăciori afumați
  • vrăbioară de vită
  • unt 
  • ulei de măsline
  • rozmarin
  • busuioc
  • usturoi
  • fasole neagră
  • fasole roșie
  • porumb dulce
  • mozzarella
  • ardei gras, tricolor
  • ardei iute
  • Cum procedăm pentru a pregăti Rețeta Veselie în farfurie?

    Carnea de vită asezonată cu sare și piper se trage la tigaie până se rumenește pe toate părțile. Se feliază subțire și se înăbușă în unt cu usturoi și rozmarin pentru a se aromatiza și a se frăgezi.

    Cârnații se prăjesc la tigaie, sau pe grătar, apoi se taie rondele.

    Cele două tipuri de fasole se scurg din conservă și se amestecă cu porumbul dulce.

    Foile de tortillas se ung cu cu unt, se presară peste ele puțin usturoi, mozzarella și busuioc și se stropesc și cu puțin ulei de măsline. Se dau la cuptor pentru 8-10 minte până se gratinează, apoi se scot și se așază peste ele celelalte ingrediente.

    Foile de tortillas se pot înlocui cu lipii libaneze pe care le puteți prepara și în casă - Vedeți Aici Rețeta

    Foile de tortillas se pot rula cu ingredientele în interior, ca și shaorma și pot constitui astfel baza pachetelor pentru mai târziu, sau se pot servi ca și pizza, pe farfurie.

    În orice combinație ați alege să le serviți, sunt delicioase!

    Spor și poftă bună!

     

    Miercuri, 17.06.2020, 08:34
    Asia Express 2026. Alexuc, surpriză de proporții la cazare: Nu știam dacă încap să urc scările ălea!

    Asia Express 2026. Alexuc, surpriză de proporții la cazare: Nu știam dacă încap să urc scările ălea!

    Logo show Marti, 03.11.2026, 21:35
    Asia Express 2026. Ce echipe s-au calificat la jocul de amuletă. Valerie Lungu, din nou nemulțumită: De fiecare dată ei sunt înaintea noastră!

    Asia Express 2026. Ce echipe s-au calificat la jocul de amuletă. Valerie Lungu, din nou nemulțumită: De fiecare dată ei sunt înaintea noastră!

    Logo show Marti, 03.11.2026, 21:20
    Asia Express 2026. Concurenții, în căutare de cutiuțe cu ștampile la "groapa cu nisip"

    Asia Express 2026. Concurenții, în căutare de cutiuțe cu ștampile la "groapa cu nisip"

    Logo show Marti, 03.11.2026, 20:00
    Furnicuțele 2026. Sanda Ladoși, la „Lucrarea de control” cu Cătălin Măruță. Ce spune că a pierdut când a plecat de acasă

    Furnicuțele 2026. Sanda Ladoși, la „Lucrarea de control” cu Cătălin Măruță. Ce spune că a pierdut când a plecat de acasă

    Logo show Marti, 03.11.2026, 18:58
    Furnicuțele 2026. Sonia Trifan, despre relația specială cu Sanda Ladoși: „O legătură extraordinară!”

    Furnicuțele 2026. Sonia Trifan, despre relația specială cu Sanda Ladoși: „O legătură extraordinară!”

    Logo show Marti, 03.11.2026, 18:41
    Furnicuțele 2026. Provocare muzicală cu Sanda Ladoși! Recunoaște artista piesele din primele acorduri?

    Furnicuțele 2026. Provocare muzicală cu Sanda Ladoși! Recunoaște artista piesele din primele acorduri?

    Logo show Marti, 03.11.2026, 18:30
    Furnicuțele 2026. Fiul Sandei Ladoși o surprinde în emisiune! Ce spune Bogdan despre relația cu mama sa: „Mereu echilibrată!”

    Furnicuțele 2026. Fiul Sandei Ladoși o surprinde în emisiune! Ce spune Bogdan despre relația cu mama sa: „Mereu echilibrată!”

    Logo show Marti, 03.11.2026, 18:20
    Furnicuțele 2026. Sanda Ladoși, mărturisiri despre divorțul părinților și greutățile vieții de familie: „Copiii nu trebuie să fie monedă de schimb!”

    Furnicuțele 2026. Sanda Ladoși, mărturisiri despre divorțul părinților și greutățile vieții de familie: „Copiii nu trebuie să fie monedă de schimb!”

    Logo show Marti, 03.11.2026, 18:00
    Furnicuțele 2026. Sanda Ladoși, despre legătura specială cu Marcel Pavel: „E ca fratele meu!”

    Furnicuțele 2026. Sanda Ladoși, despre legătura specială cu Marcel Pavel: „E ca fratele meu!”

    Logo show Marti, 03.11.2026, 17:54
    Furnicuțele 2026. Sanda Ladoși a câștigat primii bani din muzică la doar 15 ani. Începutul parcursului său artistic

    Furnicuțele 2026. Sanda Ladoși a câștigat primii bani din muzică la doar 15 ani. Începutul parcursului său artistic

    Logo show Marti, 03.11.2026, 17:41
    Furnicuțele 2026. Sanda Ladoși, provocată la un joc ca la bâlci! Ce premiu a reușit să câștige

    Furnicuțele 2026. Sanda Ladoși, provocată la un joc ca la bâlci! Ce premiu a reușit să câștige

    Logo show Marti, 03.11.2026, 17:21
    Furnicuțele 2026. Sanda Ladoși a vrut să studieze Medicina, a făcut Dreptul și a ajuns artistă: „Mult timp investit!”

    Furnicuțele 2026. Sanda Ladoși a vrut să studieze Medicina, a făcut Dreptul și a ajuns artistă: „Mult timp investit!”

    Logo show Marti, 03.11.2026, 17:15
    x