Antena Căutare

Frații Florin și Dan Ristei, totul despre relația lor și despre ce nu s-a văzut la TV despre Asia Express

Chiar dacă timpul nu le permite să petreacă mult timp împreună, frații Florin și Dan Ristei au o relație cu totul specială, deși diferența dintre ei este de 11 de ani.

Dan Ristei este mai mare decât fratele lui, Florin Ristei, cu 11 ani. Lui Danie i se pare enomră diferența, dar Florin crede că este fix ce trebuie: "Iei foarte multă bătaie până la 16 ani", spune acesta.

Dani sesizează că niciunul dintre cei doi frați nu a luat taurul de coarne în AsiaExpress, adică să facă mai mult pe șeful, ci au lucrat ca o adevărată echipă, ascultându-se reciproc. Dani zice în glumă că a fost o strategie: "Noi la probe chiar ne gândeam, dacă intră Adda cu bărbatul ei, ăștia doi sigur se ceartă, atunci avem avantaj", spune Dani Ristei.

Și pentru Ristei experiența a fost senzațională: "Cea mai tare experiență pe care puteam să o trăiesc. E mișto cum vezi dinamica celorlalte echipe, cunoscându-le în alt mod decât le știam de acasă", spune Florin.

Ce nu s-a văzut la TV

După ce echipele au avut de trecut proba cu băutura de pește, frații Ristei au trebuit să ajung, sus, pe munte. Aceștia s-au urcat într-o mașină plină cu saci de orez și stăteau întinși pe ei. Au mers așa tot drumul pe serpentine, timp în care Dani Ristei abia mai putea să reziste. La coborâre era tot alb la față și a refuzat să vorbească pentru că ar fi vărsat tot ce mâncase.

Moment demențial la provocarea "Am/N-am" cu Florin și Dan Ristei! Amor în piscină, bătăi soră cu moartea, domnițe și hoteluri răvășite

Cine a fost genul mai gagicar dintre cei doi în adolescență, întreabă Dani Oțil.

Se pare că amândoi au fost foarte cuminți. Poate pare greu de crezut, dar au așteptat ca toate să vină la timpul lor.

Cine a fost mai obsedat de curățenie?

Niciunul! Mai mult de ordine îi interesa pe amândoi. Se pare că cei doi frați au mers pe aceeași lungime de undă.

Moment de senzație! Florin și Dan Ristei cântă live piesa "Father Figure". Nimeni nu bănuia ce voce are Dani

Cine e mai emotiv?

Niciunul. Amândoi sunt băieți tari!

Singurul lucru pe care Dani Oțil îl știe foarte bine despre Ristei este că acestyia îi place foarte mult brânza!

Răzvan Simion și Dani Oțil, la agățat de domnișoare. Amintiri de prin cluburi: "Așa stăteau toate cu burta în sus&q... Moment de senzație! Florin și Dan Ristei cântă live piesa "Father Figure". Nimeni nu bănuia ce voce are Dani...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Răzvan Simion și Dani Oțil, premiați după aproape 20 de ani de matinal. Ce spun despre retragerea din televiziune:„Ar fi momentul”
Răzvan Simion și Dani Oțil, premiați după aproape 20 de ani de matinal. Ce spun despre retragerea din...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cât a crescut fiul lui Dani Oțil de la Neatza. Tiago a împlinit 5 ani. Cum arată acum băiețelul prezentatorului
Cât a crescut fiul lui Dani Oțil de la Neatza. Tiago a împlinit 5 ani. Cum arată acum băiețelul prezentatorului
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x