Antena Căutare

5 lucruri pe care trebuie să le știi înainte să îți cumperi propria casă

Cei care își cumpără pentru prima dată o locuință își îndeplinesc un vis, acela de a deține o proprietate în care să se simtă ca acasă. Odată ce te-ai hotărât că acesta este momentul potrivit pentru a cumpăra o casă, iată o listă cu 5 lucruri pe care trebuie să le faci:

Cei care își cumpără pentru prima dată o locuință își îndeplinesc un vis, acela de a deține o proprietate în care să se simtă ca acasă.

Odată ce te-ai hotărât că acesta este momentul potrivit pentru a cumpăra o casă, un apartament sau o garsonieră, iată o listă cu 5 lucruri pe care trebuie să le faci:

1. Urmărește cheltuielile cu exactitate

Articolul continuă după reclamă

Pentru a înțelege cu adevărat cât te costă să deții o casă în București,de exemplu, trebuie să urmărești cheltuielile lunare, de la alimente, facturi, până la divertisment. Notează-ți pe hârtie, sub forma unei foi de calcul, pe cei ai cheltuit baniii din luna respectivă.

2. Stabilește un buget fix

După ce ai înțeles ce se petrece cu cheltuielile din fiecare lună îți poți stabili un buget fix, iar ceilalți bani pot ajunge într-un cont de economii.

3. Găsește un bun agent imobiliar

Trebuie să găsești un agent care să cunoască foarte bine piața imobiliară și care să înțeleagă dorințele și nevoile pe care le ai. Este foarte important și istoricul fiecărui agent în parte pentru a ști cât de bun este în meseria pe care o are.

â

4. Hotărăște ce ai nevoie și ce îți dorești în noua casă

Nimeni nu știe exact cum arată casa pe care o vrea până nu începe să vizioneze tot mai multe locuințe. Poți alege să te muți în capitală sau îți poți achiziționa o casă în Sibiu, de exemplu. Dacă achiziționezi pentru prima dată o casă îți faci o listă de dorințe pentru prima vizionare, iar ușor-ușor vei înțelege că trebuie să te mulezi după ofertele pieței.

5. Spune-i agentului care sunt așteptările pe care le ai

După ce lista de dorințe este tot mai restrânsă trebuie să vorbești cu agentul pe care l-ai ales. Comunicarea cu acesta este foarte importantă pentru că altfel riști să cumperi casa greșită.

.

Gata! Acum ești pregătit să îți achiziționezi propria locuință. Ce mai rămâne de făcut? Hai să aruncăm o privire printre cele peste 150.000 de anunțuri de pe HomeZZ.ro,cel mai mare site de anunturi imobiliare.

O tânără și-a aplicat câteva picături de APĂ DE GURĂ pe picioare! A așteptat jumătate de oră, iar rezultatul i-a uimit p... Ce animale de companie preferă românii...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
O româncă a petrecut două săptămâni în Peru și a dezvăluit ce trebuie să știe turiștii înainte de vacanță. Ce a surprins-o
O româncă a petrecut două săptămâni în Peru și a dezvăluit ce trebuie să știe turiștii înainte de...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
De ce centrala termică pornește și se oprește la câteva minute. Semnele care pot indica o problemă și ce trebuie verificat
De ce centrala termică pornește și se oprește la câteva minute. Semnele care pot indica o problemă și ce...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Bianca Iotu de la Insula Iubirii a spus cum a aflat că Remi Dobre a înșelat-o în trecut: „Își făcea bagajul și pleca”
Bianca Iotu de la Insula Iubirii a spus cum a aflat că Remi Dobre a înșelat-o în trecut: „Își făcea bagajul... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Clădirea „fier de călcat” din New York e ca nouă, după 7 ani de renovări. Cum arată azi blocul: Apartamentele costă și 50.000.000 de $
Clădirea „fier de călcat” din New York e ca nouă, după 7 ani de renovări. Cum arată azi blocul:... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație bugetară!”
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație... BZI
Vrei să lași casa unui singur copil? Metoda prin care frații nu pot ataca în instanță
Vrei să lași casa unui singur copil? Metoda prin care frații nu pot ataca în instanță Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Planta roz de la care a pornit o afacere de milioane. Tânărul care a vândut-o are acum 1.000 de comenzi pe zi
Planta roz de la care a pornit o afacere de milioane. Tânărul care a vândut-o are acum 1.000 de comenzi pe zi Observator
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x