Antena Căutare

Circulația pe Valea Oltului ar putea fi reluată începând cu 9 august. Ce a anunțat Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu

Ministrul Transporturilor a anunțat că stadiul lucrărilor de pe Valea Oltului a ajuns la aproape 75%. Iată ce a declarat după vizita la fața locului!

Circulația pe Valea Oltului ar putea fi reluată începând cu 9 august | Facebook/ Shutterstock

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a făcut recent o vizită pe Valea Oltului alături de Premierul României, Marcel Ciolacu, pentru a verifica care este stadiul lucrărilor.

Oficialii au avut parte de o surpriză pe care și-au dorit să o împărtășească cu cetățenii!

Citește și: Dani Oțil, atins de urs în pădure: „Consider că eu am greșit”. Ce a declarat matinalul despre experiența periculoasă

Iată ce au declarat cei doi cu privire la segmentul Lazaret-Boița de pe DN7 Valea Oltului!

Articolul continuă după reclamă

Circulația pe Valea Oltului ar putea fi reluată începând cu 9 august

„Ne vom încadra în termenul asumat al lucrării, acum trebuie să îi dau dreptate domnului Ministru și constructorului, lucrare pe care nu puteau să o execute pe timpul nopții, fiind și defrișări și drumurile de acces. Știu că nu a fost o perioadă ușoară, aproape o lună de zile, traficul oprit pe timpul zilei. Vestea bună este că autostrada Sibiu-Pitești, mult vorbită de către toți miniștri ai tranporturilor și prim-miniștri, pentru prima oară din vis devine realitate!” a declarat Premierul României, Marcel Ciolacu de la fața locului pentru Antena 3 CNN.

„Săptămâna viitoare avem termenul maxim de 9 august când se va redeschide circulaţia. N-am niciun fel de motive în acest moment, nici eu, nici domnul director Pistol, nici ceilalţi colegi să nu credem că se va respecta acest termen. Au lucrat foarte bine, s-a lucrat în această perioadă consistent, dovadă că s-a ajuns în aceste 3 săptămâni la aceste procente de 75%”, a precizat și ministrul PSD Sorin Grindeanu, în completarea Premierului Marcel Ciolacu.

Citește și: Avertismente de la Salvamont. Turiștii trebuie să fie foarte atenți: „Nu atacă omul decât dacă sunt provocate”

De asemenea, vestea a fost răspândită și în mediul online chiar de Ministrul Transporturilor.

Iată ce a declarat oficialul pe pagina personală de Facebook!

„O nouă verificare, în teren, a lucrărilor de defrișare de pe Valea Oltului (Sectorul Boița- Lazaret)! După 3 săptămâni, lucrările au ajuns la 72% și a fost deschis accesul spre toate punctele pentru realizarea studiilor geotehnice.

Antreprenorul turc desfășoară, în paralel, lucrări necesare siguranței rutiere. În acest ritm de lucru, activitățile pe versant se vor finaliza conform programului stabilit (9 august 2024).

Aceste lucrări reprezintă un pas extrem de important pentru începerea construcției Secțiunii 2 a autostrăzii Sibiu-Pitești, unul dintre cele mai dificile sectoare de autostradă construite în România până acum”.

Iată postarea!

Citește și: Bugetarii vor avea parte de o nouă minivacanță. Câte zile libere au mai rămas în 2024

Vă reamintim faptul că Valea Oltului a fost închisă începând cu data de 8 iulie 2024 pentru defrișări pe traseul viitoarei autostrăzi Sibiu – Pitești.

Decizia de a închide Valea Oltului în cea mai aglomerată perioadă din an a fost aspru criticată, mai ales că este una dintre cele mai tranzitate zone în lunile de vară.

În ciuda faptului că este și un traseu periculos, peisajul spectaculos și ruta rapidă către Sibiu îl fac alegerea ideală pentru turiști.

În prezent, potrivit unei surse ,există câteva rute care i-ar putea ajuta pe șoferi, deși vor petrece mult mai mult timp pe drum.

Surprinzător, cea mai scurtă rută ocolitoare este Transfăgărășanul, având doar 100 de kilometri în plus. Cu toate acestea, Transfăgărășanul nu este un drum deloc ușor, astfel că durata petrecută pe acest traseu poate fi mai mare.

A doua opțiune este Transalpina. Distanța de la Sibiu până la Râmnicu Vâlcea peste munți este de 270 de kilometri, care pot fi parcurși în aproape cinci ore.

A treia opțiune include folosirea Transalpinei până la Obârșia Lotrului, ca apoi să se schimbe traseul spre Brezoi spre Râmnicu Vâlcea. Durata drumului ar fi de aproximativ 4 ore și jumătate, fiind 256 de kilometri de parcurs. Șoferii pot avea dificultăți între Brezoi și Obârșia Lotrului din cauza drumului, care nu este în cele mai bune condiții.

A patra opțiune este Sibiu - Simeria - Petroșani - Târgu Jiu - Râmnicu Vâlcea și are 370 de kilometri, ce pot fi parcurși în cinci ore și 20 de minute. Potrivit sursei menționate anterior, starea drumului este bună și include și o porțiune de autostradă.

Timpii menționați sunt preluați în condiții normale de trafic. Poate fi mult mai aglomerat pe rutele ocolitoare, după închiderea Văii Oltului.

Strănutul sau tusea te pot da jos din tren! Ce schimbări majore aduce noul regulament CFR... Apa mării, infestată cu E.coli în mai multe stațiuni. Autoritățile sanitare trag un semnal de alarmă...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Alertă de sănătate într-un județ din România. Peste 300 de cazuri și opt focare active. Spitalele fac față cu greu
Alertă de sănătate într-un județ din România. Peste 300 de cazuri și opt focare active. Spitalele fac față...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cât costă să ridici o casă în 2026. O influenceriță a dezvăluit cât a cheltuit până acum pe construcție
Cât costă să ridici o casă în 2026. O influenceriță a dezvăluit cât a cheltuit până acum pe construcție
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Bianca Iotu de la Insula Iubirii a spus cum a aflat că Remi Dobre a înșelat-o în trecut: „Își făcea bagajul și pleca”
Bianca Iotu de la Insula Iubirii a spus cum a aflat că Remi Dobre a înșelat-o în trecut: „Își făcea bagajul... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Clădirea „fier de călcat” din New York e ca nouă, după 7 ani de renovări. Cum arată azi blocul: Apartamentele costă și 50.000.000 de $
Clădirea „fier de călcat” din New York e ca nouă, după 7 ani de renovări. Cum arată azi blocul:... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație bugetară!”
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație... BZI
Vrei să lași casa unui singur copil? Metoda prin care frații nu pot ataca în instanță
Vrei să lași casa unui singur copil? Metoda prin care frații nu pot ataca în instanță Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Planta roz de la care a pornit o afacere de milioane. Tânărul care a vândut-o are acum 1.000 de comenzi pe zi
Planta roz de la care a pornit o afacere de milioane. Tânărul care a vândut-o are acum 1.000 de comenzi pe zi Observator
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x