Antena Căutare

Așa a fost gasită moartă Madalină Manole. Fotografia din dosarul de ancheta

Potrivit rezultatelor finale ale necropsiei, Mădălina Manole a avut parte de o moarte violentă. Cum e fotografia din dosar cu artista decedată.

Potrivit rezultatelor finale ale necropsiei, Mădălina Manole a avut parte de o moarte violentă. Cum e fotografia din dosar cu artista decedată:

Jurnalul Mădălinei Manole, făcut public. De ce suferea cu adevărat artista

Mădălina Manole, pe numele real Anca Magdalena Mircea, s-a sinucis înurmă cu aproape 7 ani, în ziua în care ar fi împlinit 43 de ani după ce a băut Furadan, un pesticid foarte toxic. Acum, din jurnalul Mădălinei Manole, ies la iveală suferințele adânci ale artistei.

Rândurile din jurnalul artistei făcut public de către fratele ei, arată cât de nefericită era Mădălina Manole. ”Fata cu părul de foc” ducea lipsa celebrității de-altădată, dar regreta și momentele petrecute departe de familie.

Articolul continuă după reclamă

„Îmi aduc aminte că eram plecată cel puţin 20 de zile din 30, cât are o lună! Tot timpul făceam şi desfăceam valizele, îmi era tare dor de patul de acasă, dar sălile arhipline şi zecile de buchete de flori pe care le primeam, bucuria de pe chipurile oamenilor atunci când mă vedeau în carne şi oase pe străzile din oraşul lor, păpuşile pe care mi le aduceau copiii la fiecare spectacol, autografele şi scrisorile primite de la fani, melodiile cântate de ei vers cu vers, toate astea m-au făcut să uit de lucrurile mai puţin plăcute din viaţa mea de artist, dorul de cei dragi de acasă, articolele din presa de scandal, renunţările, sacrificiile, dieta normală a unui artist…”, scria Mădălina Manole.

Supranumită „Fata cu părul de foc”, Mădălina a făcut parte din Cenaclul Flacăra, colaborând cu mai mulţi artişti ai anilor ’80. În 1988 a câştigat o menţiune la Festivalul de Muzică de la Mamaia, cu piesa „Un om sentimental”, iar începând cu 1990, melodiile ei s-au bucurat de succesul publicului, printre cele mai cunoscute piese regăsindu-se „Ei şi Ce”, „Te-am văzut mi-ai plăcut”, „Fata dragă”, „Vreau să te uit”, „A fost iubire”, „Tu n-ai avut curaj”, la care a lucrat alături de compozitorul Şerban Georgescu, care în 1994 avea să-i devină primul soţ.

În 2003, solista a divorţat, acuzându-şi soţul că a înşelat-o. În iunie 2009 Mădălina Manole a născut un băieţel, iar câteva luni mai târziu s-a căsătorit cu iubitul ei şi tatăl copilului, Petru Mircea. În februarie 2010 „Fata cu părul de foc” a lansat un nou album, intitulat „0 9 Mădălina Manole”.

În ziua când trebuia să împlinească 43 de ani, pe 14 iulie 2010, Mădălina Manole s-a sinucis ingurgitând Furadan.

Iată ce a scris Mădălina Manole în biletul de adio:

„Mi-a dăruit Dumnezeu – cel mai frumos şi curat suflet din lume, Puiu al meu, – cel mai mare şi minunat dar, copilaşul nostru, – cei mai buni şi sacrificaţi părinţi din lume, – frate drag, nepoţi dragi, rude, prieteni, atâta lume cu suflet curat în jurul meu! Nu le merit, nu ştiu ce să fac cu ele, cum să am grijă de ele, cum să le fiu de folos!!!

Sunt o neputincioasă, o nevrednică, o complexată, am un milion de defecte şi astea mă fac să gândesc că trebuie să mă opresc aici cu viaţa mea! Nimeni altcineva nu e vinovat de starea mea doar eu voi toţi mă iubiţi şi mi-aţi arătat lucrul acesta mereu, tot timpul! Şi totuşi eu gândesc că trebuie să mă opresc aici cu viaţa!

Aşa gândesc eu, aşa trebuie!!! Cum să închei rândurile astea??? Cum??? Sunt de neiertat, mă gândesc la voi toţi dar şi la ce să fac să nu mai fiu! Pui mic să rămână o perioadă la Botoşani, cu mama şi tata! Poate mă va ierta, mai târziu! Când va fi mare. Puicu meu – ai grijă de tot, atât cât poţi! Nu uita de banii de la BRD!!! În cont euro!!!

Şi ai mei scumpi să mă ierte, atât pot să gândesc, am ajuns aici numai din vina mea! Şi să-l iubească mult pe Puiu, rămâne sufletul meu ptr. Tot ce a făcut pentru mine, ptr. Sufletul lui! Nu mă judecaţi, nu vă judecaţi dragii mei părinţi şi frate, mergeţi înainte de dragul copilului nostru şi de dragul lui Mihăiţă vă implor !!! Vinde tot ce se poate vinde, casa, orice, teren, dar vreau să rămână bani ptr. Pui pic (şcoli) şi … pentru Mihăiţă, Marian, Mihaela”

Concluziile anchetei: Mădălina Manole s-a sinucis cu Furadan

În ciuda controverselor legate de moartea Mădălinei, ancheta a arătat că Mădălina Manole, găsită fără suflare in dimineaţa zilei de 14 iulie 2010 in vila sa din Otopeni, Ilfov, s-a sinucis cu Furadan.

Probele strânse din vila Mădălinei, mărturiile adunate de la apropiaţii “fetei cu părul de foc”, dar şi expertizele medico-legale au dus, în acest caz, către un singur verdict: sinucidere. În luarea acestei decizii finale privind moartea artistei, procurorul a ţinut cont de toate “semnele” rămase în urma tragediei.

Așa a fost găsită Mădălina Manole în dimineața zilei de 14 iulie. Vezi AICI imaginile.

De pe marile scene ale Europei, în platoul „iUmor”. Matt, concurentul care a făcut-o pe Delia să exclame: „Asta a fost t... HOROSCOP 08 NOIEMBRIE. Zodiile care vor trece prin momente grele. Lumea le va fi dată peste cap. Taurii, la un pas de a-...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Rezultate LOTO - Duminică, 1 noiembrie 2026: 1,97 milioane de lei la Loto 6/49 și 1,67 milioane de lei la Noroc în joc
Rezultate LOTO - Duminică, 1 noiembrie 2026: 1,97 milioane de lei la Loto 6/49 și 1,67 milioane de lei la Noroc în...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Vremea în săptămâna 2-8 noiembrie 2026. ANM anunță frig, ploi abundente și ninsori. Zonele cele mai afectate
Vremea în săptămâna 2-8 noiembrie 2026. ANM anunță frig, ploi abundente și ninsori. Zonele cele mai afectate
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x