Antena Căutare

FOTO: A dat 30 de milioane de EURO pe o mașină! N-o să-ți vină să crezi cum arată

A prins prima vopsea în 1962. Un roșu pe care-l recunoști indiferent cât de bine vezi. Istoria s-a scris pe cauciucurile ei, iar acum a prins contractul vieții. Un domn generos a oferit aproape 30 de milioane de euro pentru a o trata ca o regină.

A prins prima vopsea în 1962. Un roșu pe care-l recunoști indiferent cât de bine vezi. Istoria s-a scris pe cauciucurile ei, iar acum a prins contractul vieții. Un domn generos a oferit aproape 30 de milioane de euro pentru a o trata ca o regină.

Vorbim de un Ferrari 250 GTO Berlinetta, mașină ce a fost declarată cea mai scumpă din lume în urma unei licitații cu prețuri amețitoare. Până aici, recordul îi aparținea unui Mercedes-Benz W196 R F1 Racer, achiziționat cu aproape 22 milioane de euro.

Au văzut lumina zilei și au simțit mirosul roților încinse doar 39 de bucăți de GTO Berlinetta, iar cea mai valoroasă a purtat numărul 19. Aceasta are însă și o istorie deloc plăcută. Chiar în primul an al ei a fost implicată într-un accident, unde Henri Oreiller, fost campion francez la schi, și-a pierdut viața.

Băieții de la Ferrari au reparat-o și au trimis-o din nou, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat, pe pista de curse.

Articolul continuă după reclamă
Fără camuflaj: Papucul Dacia Duster ar putea avea benă extensibilă și 4x4... Muzeu dedicat automobilului ARO, deschis la Mioveni...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
(P) Cum arată cu adevărat procesul de vânzare a unei mașini în România și de ce tot mai mulți oameni aleg să sară peste el complet
(P) Cum arată cu adevărat procesul de vânzare a unei mașini în România și de ce tot mai mulți oameni aleg să...
Fiul lui Britney Spears, Sean Preston, a renunțat la numele de familie al tatălui său. De ce s-a îndepărtat de Kevin Federline după reuniunea cu cântăreața
Fiul lui Britney Spears, Sean Preston, a renunțat la numele de familie al tatălui său. De ce s-a îndepărtat de... Catine.ro
(P) MHS Holding & Automobile Bavaria implementează o nouă structură de leadership pentru divizia auto & moto
(P) MHS Holding & Automobile Bavaria implementează o nouă structură de leadership pentru divizia auto & moto
Marjorie de Sousa rămâne internată în spital. Care este starea de sănătate a vedetei în prezent
Marjorie de Sousa rămâne internată în spital. Care este starea de sănătate a vedetei în prezent Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Lovitură de proporţii dată de fiul cel mare al lui Ion Ţiriac. Zeci de milioane de euro puse în joc
Lovitură de proporţii dată de fiul cel mare al lui Ion Ţiriac. Zeci de milioane de euro puse în joc AntenaSport
Este în culmea fericirii! Îndrăgita actriță și soția ei așteaptă cel de-al doilea copil. Modul inedit în care au făcut marele anunț. Video
Este în culmea fericirii! Îndrăgita actriță și soția ei așteaptă cel de-al doilea copil. Modul inedit în... Elle
Ultimele declarații ale femeii moartă în condiții suspecte în București! A apărut alături de cea mai importantă persoană
Ultimele declarații ale femeii moartă în condiții suspecte în București! A apărut alături de cea mai... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Pulpe de pui cu ardei și morcovi, în sos de roșii cu usturoi și rozmarin, la cuptor
Pulpe de pui cu ardei și morcovi, în sos de roșii cu usturoi și rozmarin, la cuptor HelloTaste.ro
În Venezuela, trei luni de salariu minim nu valorează nici măcar un dolar. „Rafturile pot fi pline, dar banii nu ajung”
În Venezuela, trei luni de salariu minim nu valorează nici măcar un dolar. „Rafturile pot fi pline, dar banii nu... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Președintele Nicușor Dan tocmai a promulgat legea! Închisoare pe viață pentru cine face asta!
Președintele Nicușor Dan tocmai a promulgat legea! Închisoare pe viață pentru cine face asta! BZI
4 date de naștere ale celor mai generoși oameni
4 date de naștere ale celor mai generoși oameni Jurnalul
Președintele Nicușor Dan a promulgat legea împotriva femicidului
Președintele Nicușor Dan a promulgat legea împotriva femicidului Kudika
Prima țară din Europa care nu mai vrea să fie in NATO. Președintele a anunțat referendum pentru iesirea din NATO
Prima țară din Europa care nu mai vrea să fie in NATO. Președintele a anunțat referendum pentru iesirea din NATO Redactia.ro
Moarte şocantă a unei fetiţe de 2 ani din Constanţa. Ce spun vecinii părinţilor:
Moarte şocantă a unei fetiţe de 2 ani din Constanţa. Ce spun vecinii părinţilor: "Ştiu de o mică neatenţie" Observator
Când și de ce e indicată testarea secrețiilor vaginale. Simptomele care nu trebuie ignorate
Când și de ce e indicată testarea secrețiilor vaginale. Simptomele care nu trebuie ignorate MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Mâncărimea picioarelor în sarcină. Tot ce trebuie să știi
Mâncărimea picioarelor în sarcină. Tot ce trebuie să știi DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Amazon plănuiește lansarea unui nou smartphone după eșecul Fire Phone. De ce revine în industria telefoanelor
Amazon plănuiește lansarea unui nou smartphone după eșecul Fire Phone. De ce revine în industria telefoanelor UseIT
Tartă cu rubarbă și aluat cu scorțișoară. Desert simplu și delicios, de sezon
Tartă cu rubarbă și aluat cu scorțișoară. Desert simplu și delicios, de sezon Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x