Antena Căutare

Coaliţia lui Merkel evită o criză majoră printr-un acord pe tema unei pensii minime

Partidele din coaliţia guvernamentală a Angelei Merkel au ajuns la un acord, în weekend, asupra unei reforme a pensiei minime, care permite Guvernului, fragilizat după mai puţin de doi ani de existenţă, să evite o criză politică majoră, relatează AFP.

În urma unor negocieri laborioase, conservatorii din cadrul Uniunii Creştin Democrate (CDU) a lui Merkel şi aliatul său bavarez Uniunea Creştin Socială (CSU), pe de o parte, şi social-democraţii din cadrul Partidului Social Democrat (SPD), pe de altă parte, au convenit o reclaculare a pensiei minime în cazul persoanelor care, în pofida faptului că au cotizat fără întrerupere, primesc o pensie mică.

”Am găsit, în această temă dificilă, o soluţie bună şi care poate fi apărată de CDU”, a anunţat duminică, într-o declaraţie de presă comună cu liderii SCU şi SPD, preşedinta creştin-democrată Annegret Kramp-Karrenbauer (AKK).

Preşedinta interimară SPD Malu Dreyer a catalogat acest compromis drept ”o etapă socio-politică importantă”.

Cele două tabere se ceartă de luni de zile cu privire la acest subiect fierbintem într-o Germanie care se confruntă cu o îmbătrânire a populaţiei. O criză politică majoră ameninţasă izbucnească în lipsa unei înţelegeri între parteneri slăbişi, care se confruntă, în plus, cu rezerve interne puternice.

Articolul continuă după reclamă

SPD luptă pentru supravieţuirea sa politică şi urmează să hotărască în decembrie dacă rămâne sau nu în coaliţie, ceea ce ar putea conduce la alegeri anticipate. Partidul Social Democrat, care intenţionează să se reorienteze către stânga, cu scopul de a recâştiga o parte a electoratului său, urmează totodată să desemneze o nouă conducere.

CDU a înlănţuit, la rândul său, o serie de înfrângeri electorale, ultima în Turingia, la sfârşitul lui octombrie, unde a fost înfrânt de extrema dreaptă.

Cele două tabere au decis duminică faptul că acordarea unei pensii minime urmează să fie supusă unei examinări complete a veniturilor persoanei care doreşte săo primească.

În ceea ce-i priveşte pe conservatori, preşedinta lor Annegret Kramp-Karrenbauer, totodată ministrul Apărării, este tot mai criticată, în mod voalat, în interiorul formaţiunii.

De când a intrat în funcţie, în martie 2018, coaliţia lui Merkel pare puţin solidă, iar unii observatori se întreabă dacă mai este în măsură să efecteze reforme după 14 ani la putere. Merkel a anunţat că acesta este ultimul său mandat şi că ar urma să se încheie în toamna lui 2021.

Sursa : news.ro

S-a terminat! Tichetele primite de la stat, schimbare uriașă! Ce poți face de acum... Cardul Apple este investigat pe Wall Street, urma unei acuzaţii de discriminare de gen făcută pe un tweet viral...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) Vrei să îți extinzi afacerea? Argumentele Neamțului pentru antreprenori și investitori
(P) Vrei să îți extinzi afacerea? Argumentele Neamțului pentru antreprenori și investitori
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Alertă la marile bănci! Agenți AI au fost descoperiți în conturile clienților. Ce au început să facă fără instrucțiuni
Alertă la marile bănci! Agenți AI au fost descoperiți în conturile clienților. Ce au început să facă fără...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x