Antena Căutare

IAR s-au scumpit carburantii! Vezi noile preturi!

Benzinarii au scumpit din nou carburantii, chiar daca cursul valutar si-a revenit in ultimele zile sub 4,5 lei/euro, de la peste 4,62 lei/euro. De data aceasta, OMV Petrom, Rompetrol si Lukoil au invocat, la unison, cresterea cotatiilor barilului de petrol. Iar "campionul" absolut al cresterilor de pret este OMV Petrom care, astfel, a operat cea de-a 4-a scumpire intr-un interval de numai o luna.

Pe 17 iulie, cel mai mare distribuitor de carburanti din Romania, OMV Petrom a crescut pretul benzinelor cu 9 bani/litru si pe cel al motorinelor cu 8 bani/litru. Pe 9 iulie, a fost al doilea val, cu 8 bani/litru. Pe 31 iulie, pretul carburantilor a mai fost "imbunatatit" cu 9 bani/litru, iar ultima scumpire, tot cu 9 bani/litru a fost operata vineri, 17 august. In urma acestor indexari, "Benzina standard 95" a ajuns la 6,09 lei/litrul, "Benzina Extra 99", la 6,51 lei/ litrul, "Motorina Standard", la 6,2 lei/litrul, iar "Motorina Extra", la 6,38 lei/litrul (preturile sunt valabile la statia Petrom Dorobanti). Conform OMV Petrom, preturile carburantilor pot varia usor de la o statie la alta, in functie de mai multi factori, precum locatia, traficul, etc..

Rompetrol se joaca si el cu preturile. Pe 8 august, a scumpit carburantii cu 5 bani/litru, joi, 16 august, i-a ieftinit cu 4 bani/litru, iar vineri, 17 august, i-a indexat din nou, cu 9 bani/litru. Astfel, un litru de benzina Efix 95 costa 6,07 lei, unul de benzina Alto 101 se comercializeaza cu 6,72 lei, iar litrul de Efix Diesel a ajuns la 6,14 lei, iar cel de Diesel Alto 55, la 6,45 lei.

Iar Lukoil nu s-a lasat nici el mai prejos. Cea mai ieftina benzina, Euroluk 95 a ajuns 6,07 lei/litru, Ecto 98, 6,60 lei/litru, iar Euro L Diesel-ul, 6,09 lei/litru, in timp ce cea mai scumpa motorina, Ecto Super Diesel, costa 6,31 lei/litru.

Reamintim ca OMV Petrom a avut in primul semestru un profit net de 2,02 miliarde lei (461,7 milioane euro), in crestere cu 16%, dupa ce in al doilea trimestru castigul a scazut cu 29%, la 643 milioane lei (145,3 mil. euro), iar vanzarile i-au urcat in primele sase luni cu 19%, la 12,2 miliarde lei (2,78 mld.euro), in ciuda valurilor de scumpiri si a crizei. "In prima jumatate a anului 2012 am inregistrat o performanta financiara imbunatatita comparativ cu perioada similara din 2011, datorita pretului marginal mai mare la titei si cursului de schimb valutar favorabil. Performanta operationala din T2/12 a fost afectata de productia mai redusa de hidrocarburi ca urmare a declinului unor zacaminte-cheie din Romania si de oprirea, timp de sase saptamani, a rafinariei Petrobrazi pentru a moderniza unitatea de distilare atmosferica si in vid a titeiului. Aceasta va permite procesarea intregii productii de titei a Petrom precum si imbunatatirea randamentului distilatelor medii si reducerea consumului de energie", a explicat directorul general al OMV Petrom, Mariana Gheorghe.

Articolul continuă după reclamă
Angela Merkel se gandeste sa relaxeze conditiile din acordul cu Grecia... ATENTIE! Nedeclararea obligatiilor fiscale, penalizata cu 30% din principal...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) Vrei să îți extinzi afacerea? Argumentele Neamțului pentru antreprenori și investitori
(P) Vrei să îți extinzi afacerea? Argumentele Neamțului pentru antreprenori și investitori
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Alertă la marile bănci! Agenți AI au fost descoperiți în conturile clienților. Ce au început să facă fără instrucțiuni
Alertă la marile bănci! Agenți AI au fost descoperiți în conturile clienților. Ce au început să facă fără...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x