Antena Căutare

Interagro anunţă că dezvoltă cu americanii de la Nitron un terminal de import şi export îngrăşăminte în portul Zimnicea, investiţie de circa 22 milioane euro

Grupul agroindustrial Interagro a anunţat luni că are în derulare, în parteneriat cu grupul american Nitron, o investiţie de aproximativ 22 de milioane de euro pentru amenajarea unui terminal mixt, import şi export, de îngrăşăminte în portul dunărean Zimnicea.

“Am ales Zimnicea pentru această investiţie deoarece este cel mai modern port la Dunăre, de pe teritoriul României, având cheu vertical şi putând opera 12 luni pe an, indiferent de nivelul fluctuant al fluviului. În plus, cea mai mare parte a activelor existau deja şi sunt în proprietatea noastră. Piaţa principală deservită, la import, va fi România (Zimnicea este chiar în centrul Câmpiei Române, inclusiv Băraganul) iar prin accesul foarte uşor la toate cele trei forme de transport, mărfurile pot fi duse oriunde în România, Bulgaria, Serbia, Ungaria, inclusiv Ucraina, pe barje”, spune Ioan Niculae, preşedinte Interagro.

Terminalul este deja în faza finală de dezvoltare – termen 2020, se va întinde pe 3 hectare şi va avea o capacitate iniţială de 350 - 400.000 de tone, la export, şi de circa 150.000 de tone, la import.

”În orizontul de timp 2022, estimăm o capacitate de export de peste 1 milion de tone”, anunţă reprezentanţii Interagro.

Îngrăşămintele ce vor fi comercializate prin intermediul terminalului zimnicean sunt de tipul celor azotoase (uree, azotat de amoniu, nitrocalcar, îngrăşăminte lichide), fosfatice/complexe şi pe bază de potasiu.

Articolul continuă după reclamă

”Investiţia Interagro este de tip asociere în participaţiune cu Nitron (care este şi principalul colaborator internaţional pentru exporturi al Interagro), care ne va pune la dispoziţie, pentru importuri, îngrăşăminte DAP şi TSP, de producţie SUA şi Mexic (tot cu tehnologie SUA)”, precizează grupul.

Un prim vapor experimental de 19.000 de tone a fost adus în octombrie 2019.

”Produsele vor fi aduse în principal pe Dunăre, cu barjele, după ce sunt aduse pe nave maritime la Constanţa, cu descărcare directă în barje (s-au alocat 18 barje din proprietatea grupului pentru acest terminal)”, mai anunţă grupul.

Terminalul este deja în faza finală de dezvoltare, facilităţile de care beneficiază fiind: trei depozite mari (de până la 12-14.000 tone fiecare, închise complet) cu acces la toate cele trei sisteme de transport (auto, cale ferată şi naval/ barje cu posibilităţi de descărcare sau încărcare rapide (200 tone pe oră descărcare, 250 tone încărcare la vrac); două dane de operare în dublu sens, încărcare/ descărcare; două macarale de cheu de câte 16 tone şi este în faza de modernizare/control digital system; stâlpi şi estacadă de benzi, atât la descărcare cât şi la încărcare la fluviu/Dunăre; staţie de descărcare şi cântarire electronică CF.

”Ne aflăm în negocieri avansate pentru importul maşinilor de ambalat de la saci mici de 50 kg până la saci de 1.000 kg, cu încărcare automată în camioane şi vagoane”, adaugă reprezentanţii Interagro.

Tot terminalul va fi operat dintr-un singur centru de comandă automatizat.

Altfel, Interagro anunţă că producţia în fabricile de îngrăşăminte din România se derulează conform următorului grafic.

”Chemgas Slobozia funcţionează şi va funcţiona pe tot parcursul anului 2020. Donau Chem Turnu Măgurele este gata de pornire, cu toate reviziile făcute şi, în cateva zile, va porni. Ga Pro Co Chemicals Piatra Neamt urmează să fie repornită în maximum 2 luni de zile, după terminarea reviziilor. Amurco Bacău - în funcţie de terminarea şi livrarea a doua utilaje comandate din străinătate, prevedem începerea producţiei în iulie 2020. Nitroporos Făgăraş - fiind vorba de investiţii substanţiale şi de durată, prevedem repornirea instalaţiei de amoniacul şi a fabricilor de acid azotic şi azotat de amoniu îngrăşământ si poros/ tehnic, în trimestrul 1 2021”, arată datele Interagro.

Separat, combinatul de metanol Viromet Victoria va reporni la începutul lunii martie 2020.

Interagro este unul din cei mai mari actori agroindustriali integraţi ai României, operând şase fabrici de îngrăşăminte şi peste 40.000 de ha de teren agricol. Deţine şi operează, de asemenea, fabrici de procesare produse agricole şi investeşte constant în turism şi sport.

Nitron Group este printre cei mai mari traderi internaţionali de îngrăşăminte, cu un volum anual al comerţului de peste 6,5 milioane de tone, venituri de peste 2 miliarde de dolari şi prezenţă pe 5 continente.

Sursa : news.ro

Blugento lansează un serviciu de digital marketing pentru magazinele online partenere... Primăria Constanţa a semnat un contract de 20 de milioane de euro, fonduri europene, pentru modernizarea infrastructurii...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) Vrei să îți extinzi afacerea? Argumentele Neamțului pentru antreprenori și investitori
(P) Vrei să îți extinzi afacerea? Argumentele Neamțului pentru antreprenori și investitori
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Alertă la marile bănci! Agenți AI au fost descoperiți în conturile clienților. Ce au început să facă fără instrucțiuni
Alertă la marile bănci! Agenți AI au fost descoperiți în conturile clienților. Ce au început să facă fără...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Se strânge lațul în jurul lui Ilie Bolojan! Cristina Trăilă, primele declaraţii în calitate de inculpat
Se strânge lațul în jurul lui Ilie Bolojan! Cristina Trăilă, primele declaraţii în calitate de inculpat BZI
Fraudă de 7 milioane de euro pe Dunăre cu remorchere 
Fraudă de 7 milioane de euro pe Dunăre cu remorchere  Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Fructul românesc de vară care se vinde cu 40 de lei/kg în prag de noiembrie. Fermierii culeg tone zilnic
Fructul românesc de vară care se vinde cu 40 de lei/kg în prag de noiembrie. Fermierii culeg tone zilnic Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x