Antena Căutare

România a urcat în topul celor mai atractive destinații de investiții din Europa de Est

România devine un jucător important pe piața investițiilor străine directe, iar perspectivele de dezvoltare pentru 2017 sunt fără precedent.

România devine un jucător important pe piața investițiilor străine directe, iar perspectivele de dezvoltare pentru 2017 sunt fără precedent.

Criza migranților a cauzat schimbări politice și sociale pe scena Europei care i-au făcut pe investitori să fie mult mai precauți când aleg țările în care să își aducă investițiile directe. Însă aceasta a fost și o portiță pentru unele țări de a-și relaxa politicile fiscale astfel încât să se transforme în destinații de investiție atractive, scrie Financial Times.

Oficialii din Armenia, Estonia și România au dezvoltat programe guvernamentale menite să atragă investitorii, în timp ce un grup de așa numiți „hackeri etici” din România și Polonia își dedică timpul pentru a proteja sistemele corporațiilor de atacurile cibernetice.

Astfel, România a urcat pentru prima dată în topul celor mai atractive 15 țări din Europa privind numărul proiectelor cu investiție străină, potrivit unnui raport publicat de Ernst&Young. Rata de creștere economică a țării noastre a depășit cu mult așteptările analiștilor, în 2016, iar preconizările pentru 2017-2020 arată că ritmul de creștere se va menține în continuare.

Articolul continuă după reclamă

Dacă până acum Polonia deținea supremația în top, tensiunile politice și criza constituțională în care s-a regăsit statul în ultimii doi ani, precum și impozitele mari, i-au făcut pe investitori să caute noi soluții de investiție. În Slovacia, ascensiunea extremismului a tras un semnal de alarmă pentru străini, iar Cehia, o altă destinație populară pentru investitori, a avut un declin al investițiilor străine directe de aproximativ 37%, între 2009 și 2013.

În România, omul de afaceri Liviu Tudor, președintele Genesis Development, care deține spațiile de birouri Novo Park și West Gate Park, anticipează că țara noastră va avea același drum de dezvoltare ca al Poloniei, după ce Moody's a modificat recent ratingul României la „investment grade”. Asta înseamnă că țara noastră va fi inclusă pe lista țărilor considerate sigure pentru investitori.

"Eu cred că investitorii instituţionali vor căuta şi influenţa România să se dezvolte precum Polonia, fiindcă au avut succes acolo. În următorii zece ani vom avea un parcurs spectaculos, precum cel al Poloniei. Suntem singura mare ţară din est cu volum comparabil cu al Poloniei în cadrul UE. Pentru ca acest lucru sa fie realizabil, este necesar să depunem eforturi atât noi, cât și investitorii. Chiar cred în povestea asta”, a declarat Liviu Tudor într-un interviu pentru Economica.net.

Polonia, considerată îndelung cea mai de succes economie a fostei Europe comuniste, a primit o lovitură la începutul anului trecut, când agenția Standard&Poor's a retrogradat ratingul țării, din cauza măsurilor luate de partidul aflat la putere. Agenția și-a motivat decizia spunând că sistemul de control și echilibrare la nivel instituțional a fost puternic erodat, iar partidul de la guvernare a luat „măsuri legislative care ar slabi independența și eficiența instituțiilor-cheie”, scrie Mediafax.

Europa de Vest atrage în continuare cele mai mari investiții străine directe

Deși criza politică și socială nu a ocolit nici statele din Europa de Vest, aceasta rămâne în continuare preferată de investitorii străini. După ce o cercetare de la London School of Economics a estimat că Brexit-ul va reduce cu o cincime nivelul investițiilor străine directe, guvernul Marii Britanii a anunțat că va demara măsurile de invocare a Articolului 50 de ieșire din Uniunea Europeană nu mai devreme de 2017. Asta a mai calmat puțin lucrurile în zona investițiilor, însă viitorul incert al Regatului Unit i-ar putea face pe investitori să mai aștepte până când guvernul va lua o decizie clară.

Iar în Franța, atentatele recente, precum și creșterea în popularitate al partidului Frontul Național, condus de Marine Le Pen, care va candida și la președinție în alegerile din aprilie-mai 2017, au slăbit încrederea investitorilor.

Germania rămâne în continuare printre liderii clasamentului, cu Berlin, Frankfurt și Munchen printre orașele cu dezvoltare economică rapidă, care le dă semnale bune investitorilor străini. Chiar și așa, în 2016, Germania a văzut o scădere dramatică a investițiilor directe, arată un grafic publicat de Tradingeconomics.com. Rămâne de văzut însă cum va evolua situația politică, economică și socială a Europei în 2017, un an-cheie în care țările mici, aflate în dezvoltare, pot profita de moment pentru a convinge investitorii să investească în economiile lor.


Sursă foto: Shutterstock/Copyright: Rawpixel.com

Sute de mii de români sunt afectați. Persoanele care au credite au primit LOVITURA DE GRAȚIE!... Vești bune: românii nu mai depind de programul operatorilor când trimit bani internațional!...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) Cum influențează beneficiile oferite de angajatori nivelul de implicare al angajaților
(P) Cum influențează beneficiile oferite de angajatori nivelul de implicare al angajaților
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
(P) Ce tip de cont bancar ți se potrivește în funcție de cum îți gestionezi banii?
(P) Ce tip de cont bancar ți se potrivește în funcție de cum îți gestionezi banii?
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x