SPECIAL! Afaceri ratate cu istoria: hoteluri de glorie din Bucurestiul vechi

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește A1 pe Discover

Operatiile de recarosare sau face-lift au fost mult mai usor realizate in cazul hotelurilor construite dupa 1950, unde elementul artistic era mai putin prezent, constructorii avand libertatea de refa­ce­re totala a constructiilor.

Astfel, refacerea Hotelului Nord a inlocuit arhitectura initiala (1970) apartinand arhitectului S. Arvanitache cu o fatada de tip perete-cortina. O fata lucioasa a capatat si Hotelul Dorobanti (proiect din 1973, arh. Virgil Nitulescu), actual Howard Johnson Grand Plaza. Pentru multe foste hoteluri, constructii cu valoare istorica sau arhitecturala construite inainte de regimul comunist, nu s-au gasit solutii nici pana in zilele noastre, la 20 de ani de la caderea comunismului.

Pe cale de disparitie

Multe dintre fostele glorii ale pietei hoteliere bucurestene au fost date uitarii din cauza transformarii in imobile cu alta destinatie. In plus, autoritatile sau chiar locatarii au supus cladirile fostelor hoteluri unor violente arhitecturale sau urbanistice greu de inteles.

Zeci de hote­luri si sute de pensiuni au fost transfor­mate in blocuri muncitoresti, camine studentesti, depozite sau orice altceva. Razboiul orasului cu propriile sale cla­diri nu a fost insa o caracteristica doar a re­gimului comunist. Acad. Dinu C. Giu­rescu spune, in volumul „Arhitec­tura Bucurestilor incotro?", ca in ultimii 20 de ani lucruri halucinante s-au petrecut in „arhitectura" institutionala a Bucu­res­tilor.

„Cladirea istorica a Senatului, in picioare si perfect reconditionabila, a fost inchiriata pe la inceputul anilor '90 pentru jocuri mecanice, cladirea istorica a Camerei Deputatilor a fost alocata Bisericii Ortodoxe, Sala Tronului din Palatul Regal se inchiriaza la defilari de moda si dineuri in oras, Bursa de Valori era depozit de carte, Palatul Cotroceni (o resedinta regala privata) a devenit lo­cul de munca si de primiri al sefului sta­tu­lui si asa mai departe.

Lipsa de grija pentru patrimoniul aflat in „parohia" instutiilor publice da masura si dezin­teresului pentru cladirile valoroase ce au reintrat in proprietatea privata (prin retrocedari sau privatizari) dupa 1990.

Tot articolul, in Financiarul