Antena Căutare

Bacalaureat 2024, sesiunea de toamnă. Probele scrise încep luni, 19 august. Câți candidați s-au înscris la prima probă

Probele scrise ale celei de-a doua sesiuni ale Bacalureatului 2024 încep pe 19 august cu examenul la Limba și literatura română, a anunțat Ministerul Educației.

Începe sesiunea de toamnă a Bacalureatului. Anunțul făcut de Ministerul Educației înainte de examen | Shutterstock

Peste 33.000 de candidați s-au înscris la proba de Limba și literatura română, care dse desfășoară luni, 19 august 2024, potrivit edupedu.ro.

Precizările făcute de Ministerul Educației cu o zi înainte de examen

„Mâine încep probele scrise din cadrul celei de-a doua sesiuni a examenului național de bacalaureat 2024!

Iată câteva informații importante:

Articolul continuă după reclamă

Probele încep la ora 9:00, iar accesul elevilor în săli este permis, în baza actului de identitate, până la ora 8:30.

Pentru rezolvarea subiectelor sunt prevăzute trei (3) ore, calculate din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor în sală de examen.

Pot beneficia de prelungirea timpului de lucru candidații cărora li s-a aprobat o solicitare în acest sens, conform Procedurii de asigurare a condițiilor privind egalizarea șanselor pentru elevii cu deficiențe de vedere, deficiențe de auz și tulburări de neurodezvoltare.

Candidații care dețin materiale/obiecte interzise (telefoane mobile, manuale, culegeri, însemnări etc., precum și alte mijloace electronice de calcul sau de comunicare) vor fi îndrumați spre o sală special amenajată pentru depozitarea acestora.

În zilele în care sunt programate probe scrise, Ministerul Educației pune la dispoziția celor interesați, între orele 8:00 - 16:00, linia TELVERDE 0800 801 100 pentru sesizarea eventualelor disfuncționalități privind organizarea/desfășurarea examenului”, a precizat Ministerul Educației.

Citește și: Pescobar a fost acuzat că nu i-a trimis 100 de euro unei tinere care a luat notă maximă la Bac. Cum a reacționat afaceristul

Începe a doa sesiune a Bacalaureatului 2024. Care este calendarul examenului

Calendarul celei de-a doua sesiuni de Bac 2024 este:

19 august 2024: Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă

20 august 2024: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă

21 august 2024: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă

22 august 2024: Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă

26 august 2024: Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12.00) și depunerea contestațiilor (orele 12.00 – 18.00)

27 – 29 august 2024: Rezolvarea contestațiilor

30 august 2024: Afișarea rezultatelor finale

Condițiile pe care un tânăr trebuie să le îndeplinească pentru a promova examenul de Bacalaureat sunt:

să fi susținut toate probele de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale;

să susţină toate probele scrise şi să obțină nota 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;

să obţină media generală 6(cel puţin) la probele scrise.

Media notelor la probele scrise se calculează ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire. Aceasta reprezintă media generală a candidatului la examenul de Bacalaureat. Acolo unde candidaţii obţin media generală 5,99, media generală se rotunjeşte la 6,00.

Candidaţii care s-au prezentat la toate probele de examen, dar nu îndeplinesc simultan condiţiile, precum şi candidaţii care s-au prezentat la unele, dar nu la toate probele de examen sunt declaraţi „respinşi”, conform regulilor în vigoare, potrivit edupedu.ro

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Țara în care poți câștiga aproximativ 50.000 de euro pe an în timp ce faci un doctorat! Ce condiții trebuie să îndeplinești
Țara în care poți câștiga aproximativ 50.000 de euro pe an în timp ce faci un doctorat! Ce condiții trebuie...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
(P) Acces gratuit la cărți, prin împrumut, pentru elevi. Fundația Îmi Pasă extinde programul „Bookster în Școli”
(P) Acces gratuit la cărți, prin împrumut, pentru elevi. Fundația Îmi Pasă extinde programul „Bookster în...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Claudia Pătrășcanu, noi declarații despre fiul său, Nicolas. Băiatul a fost adus la școală de tatăl lui, dar ar fi refuzat să rămână
Claudia Pătrășcanu, noi declarații despre fiul său, Nicolas. Băiatul a fost adus la școală de tatăl lui, dar... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Un chinez de 101 ani spune că este perfect sănătos, dar dieta lui, nu. Ce mănâncă și ce bea zilnic Lu
Un chinez de 101 ani spune că este perfect sănătos, dar dieta lui, nu. Ce mănâncă și ce bea zilnic Lu Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ce variante de guvern are Luca Niculescu: Totul depinde de decizia PSD de miercuri!
Ce variante de guvern are Luca Niculescu: Totul depinde de decizia PSD de miercuri! BZI
Încăierare scriitori-regizori, pe 8 milioane €. Cât ne costă statutul de Invitat Special la Târgul de Carte de la Frankfurt
Încăierare scriitori-regizori, pe 8 milioane €. Cât ne costă statutul de Invitat Special la Târgul de Carte de... Jurnalul
Ben Affleck, pus în fața unei cereri neașteptate din partea fiului său. Ce i-a răspuns copilului când i-a cerut un Lamborghini
Ben Affleck, pus în fața unei cereri neașteptate din partea fiului său. Ce i-a răspuns copilului când i-a cerut... Kudika
Zodia ocrotită de Sfânta Parascheva. După 14 octombrie, viața ei poate lua o întorsătură neașteptată
Zodia ocrotită de Sfânta Parascheva. După 14 octombrie, viața ei poate lua o întorsătură neașteptată Redactia.ro
Vești bune pentru șoferii care uită să plătească rovinieta. Noua regulă care îi scapă de amenzi
Vești bune pentru șoferii care uită să plătească rovinieta. Noua regulă care îi scapă de amenzi Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x