Antena Căutare

Administraţia Trump schimbă legislaţia pentru a facilita vânzările de arme în afara SUA

Administraţia Trump a modificat legislaţia pentru a facilita vânzările de arme de foc, inclusiv arme de asalt şi muniţie, în afara Statelor Unite, au declarat persoane apropiate situaţiei, transmite Reuters.

Reglementările propuse, care ar transfera supravegherea exporturilor de arme de la Departamentul de Stat la Departamentul pentru Comerţ, ar putea fi puse în aplicare cel mai devreme la sfârşitul acestui an, au spus sursele.

Măsura administraţiei Trump ar genera afaceri pentru producători de arme ca American Outdoor Brands şi Sturm Ruger & Company, crescând în acelaşi timp vânzarea de arme letale în străinătate. O relaxare a legislaţiei ar putea creşte vânzările de arme în străinătate cu până la 20%, potrivit estimărilor National Sports Shooting Foundation.

În timp ce Departamentul de Stat este îngrijorat în primul rând de riscurile internaţionale la adresa stabilităţii şi menţine restricţii stricte pentru vânzările de arme, Departamentul pentru Comerţ se concentrează de obicei pe facilizarea vânzărilor produselor companiilor pe pieţele externe.

De la venirea la Casa Albă, Trump a fost un susţinător mult mai deschis al vânzărilor de arme ale Statelor Unite în străinătate, faţă de predecesorii săi, acţionând aproape ca un agent de vânzări al industriei de apărare a SUA, potrivit analiştilor.

Articolul continuă după reclamă

O măsură care ar stimula vânzările de arme ar atrage un sprijin entuziast din partea influentei National Rifle Association, pe măsură ce campania pentru realegerea lui Trump ca preşedinte se intensifică.

Criticii, între care se află parlamentari şi susţinători ai controlului armelor, şi-au exprimat îngrijorarea că orice relaxare a regulilor referitoare la exprt ar putea face ca arme puternice, de tipul celor utilizate în atacuri în masă din Statele Unite, ar putea deveni mai accesibile pentru bandele criminale şi grupările militante cu care Trump s-a angajat să lupte.

O evaluare a reglementărilor de către mai multe agenţii americane, între care Pentagonul şi Departamentul pentru Securitate Internă, s-a încheiat în această săptămână, au spus persoanele. Datele guvernamentale arată că decizia finală a fost transmisă oficial Biroului pentru Management şi Buget al Casei Albe pe 23 octombrie.

Finalizarea evaluării permite administraţiei Trump să informeze parlamentarii de intenţia de a transfera supravegherea vânzărilor de arme de la departamentul de Stat la Departamentul pentru Comerţ.

Oficiali de rang înalt din ambele departamente trebuie să semneze schimbarea înainte ca parlamentarii să fie anunţaţi.

Camera Reprezentanţilor a adoptat un proiect care ar interzice transferarea supravegherii exporturilor armelor de foc la Departamentul pentru Comerţ. Proiectul nu a fost adoptat însă de Senat, astfel că nu a devenit lege.

Dacă administraţia Trump va anunţa parlamentarii de schimbare în următoarele săptămâni, aceasta ar putea fi pusă în aplicare înainte de aprobarea proiectului de lege, a spus una dintre persoane.

Versiunea legislaţiei din Senat nu conţine acelaşi limbaj ca proiectul din Cameră.

Vânzările de arme pe piaţa americană au crescut în urltimele trei luni, potrivit estimărilor publicate marţi de firma de consultanţă Small Arms Analytics & Forecasting. Vânzările au stagnat însă la 10,8 milioane de unităţi, atunci când sunt comparate cu aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit firmei.

Sursa : news.ro

Erdogan ameninţă, la Budapesta, alături de Viktor Orban, să ”deschidă porţile” refugiaţilor sirieni către Europa... Pentagon: Veniturile exploatărilor petroliere din nord-estul Siriei vor merge la Forţele Democrate Siriene susţinute de ...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Scandal în Kazahstan, după ce o femeie de serviciu a spălat podeaua cu steagul Barcelonei. Imaginile care au stârnit controverse
Scandal în Kazahstan, după ce o femeie de serviciu a spălat podeaua cu steagul Barcelonei. Imaginile care au...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
SUA, Rusia și China vor să construiască reactoare nucleare pe Lună. Motivul surprinzător din spatele acestei curse
SUA, Rusia și China vor să construiască reactoare nucleare pe Lună. Motivul surprinzător din spatele acestei curse
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x