Antena Căutare

Boris Johnson promite propuneri cu privire la Brexit ”foarte curând”

Premierul britanic Boris Johnson a promis marţi să facă ”foarte curând” noi propuneri Bruxellesului cu privire la Brexit, dar fără să explice cum intenţionează să rezolve problema frontierei irlandeze şi atrăgându-şi o serie de reacţii dure, relatează AFP.

Premierul britanic Boris Johnson a promis marţi să facă ”foarte curând” noi propuneri Bruxellesului cu privire la Brexit, dar fără să explice cum intenţionează să rezolve problema frontierei irlandeze şi atrăgându-şi o serie de reacţii dure, relatează AFP.

Cu mai puţin de o lună înaintea datei prevăzute a unei ieşiri din Uniunea Eurpeană (UE), pe care a promis să o realizeze cu orice preţ,, asupra şefului Guvenului se exercită presiuni să-şi detalieze intenţiile cu privire la felul în care intenţionează să evite un Brexit fără acord (”no dela”), cu consecinţe potenţial dueroase pentru economia britanică.

Bruxellesul şi Londra nu reuşesc să se pună de acord asupra unor alternative concrete la ”plasa de siguranţă” (”backstop”), un mecanism menit să evite o reimpunere a unei frontiere fizice în Irlanda între provincia britanică din Nord şi republica membră a UE în sud, după Brexit.

”Vom face o propunere foarte bună, o vom face formal foarte curând”, a declarat Boris Johnson pentru BBC, la Manchester, unde se desfăşoară Congresul anual al Partidului Conservator.

Articolul continuă după reclamă

Potrivit postului irlandez de telviziune RTE, Guvernul intenţionează să organizeze controale vamale la mai mulţi kilometri de frontieră, în centre speciale.

Bunurile transportate dintr-un loc în altul vor fi supravegheate în timp real prin telefonul mobil sau cu ajutorul unor dispozitive de localizare îmbarcate în camioane, potrivit unui plan informal al Londrei citat de RTE.

CENTRE DE VĂMUIRE

Boris Johnson a dezminţit că planul său include ”centre de vămuire”, recunoscând însă că va trebui să aibă loc controale, dacă Regatul Unit părăseşte Uniunea Vamală şi piaţa unică.

Aceasta este pur şi ”simplu realitatea”, a declarat el

Întrebat de deputaţi, în Parlament, marţi, secretarul de stat însărcinat cu Brexitul James Duddridge a dat asigurări că Guvenul nu are ”niciun plan cu privire la controale fizice la frontieră”.

El a declarat că ”aceste documente tehnice nu sunt poziţiile noastre finale în faţa Comisiei” Europene (CE), ci ”documente de lucru”.

Conducători ai Comisiei Europene au refuzat să comenteze dezvăluirile RTE, însă aceste divulgări au fost criticate ca implicând întoarcerea la o frontieră.

De partea irlandeză, ministrul de Externe Simon Coveney a respins aceste planuri.

”Este timpul ca UE să primească o ofertă serioasă de la Guvernul britanic, pentru ca un acord să poată fi încheiat în octombrie. Irlanda de Nord şi Irlanda merită mai mult”, a scris el pe Twitter.

Intervievată de BBC, Mary Lou McDonald, şefa partidului republican Sinn Fein, care militează în favoarea unei reunificări a Irlandei, a denunţat propunerile care au ajuns în presă, apreciind că acest lucru ”sabotează” procesul de pace în Irlanda de Nord.

În 1998, semnarea Acordului din Vinerea Mare a pus capăt celor trei decenii de ”tulburări” în Irlanda de Nord, violenţe care au opus republicani naţionalişti (catolici), susţinătorii reunificării Irlandei, şi loialişti unionişti (protestanţi), apărătorii rămânerii în Coroana britanică.

Irlanda se teme de o reizbucnire a violenţei, în cazul unei reapariţii a unei frontiere terestre şi unor controale între cele două Irlande.

Preşedintele Comisiei Afacerilor Externe din Parlamentul german Norbert Röttgen a apreciat pe Twitter că planurile lui Boris Johnson ”nu sunt serioase şi încalcă legea”.

MAI MULT DE DOUĂ SĂPTĂMÂNI

Marţi, Boris Johnson şi-a reafirmat voinţa de a realiza Brexitul la 31 octombrie, un termen amânat în două rânduri, în pofida faptului că Parlamentul a adoptat o lege care îl obligă să ceară o nouă amânare în cazul în care nu obţine un acord cu UE până la 19 octombrie, imediat după viitorul summit europeen de la 17-18 octombrie.

”Ne mai rămâne doar un pic mai mult de două săptămâni şi nu nu există soluţii credibile pe masă”, a deplâns la RTE secretara de stat irlandeză însărcinat cu Europa Helen McEntee.

Boris Johnson a anunţat că lucrează ”foarte dur” la obţinerea unui acord şi a dat asigurări că s-au înregistrat progrese.

Liderul conservator a subliniat că Londra a făcut o ”mare concesie” acceptând ca Irlanda de Nord şi Republica Irlanda să aibă aceleaşi reglementări în domeniul agroalimentar.

În privinţa schimburilor agricole, ”deciziile în domeniul regulilor sanitare şi fitosanitare vor continua să fie luate la Bruxelles, fără ca Regatul Unit să aibă de spus vreun cuvânt”, a deplâns el.

Sursa : news.ro

Fratele preşedintelui iranian Hassan Rohani, Hossein Fereydoun, condamnat la cinci ani de închisoare în urma unui proces... O fetiță de 12 ani, abuzată de 30 de bărbați, sub ochii tatălui ei! Mesajul cutremurător transmis mamei înainte de a măr...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
O insulă din Grecia oferă 5.000 de euro pe an celor care aleg să locuiască acolo. Singura condiție care trebuie îndeplinită
O insulă din Grecia oferă 5.000 de euro pe an celor care aleg să locuiască acolo. Singura condiție care trebuie...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ploaie torențială la Mecca. Imagini spectaculoase din jurul Kaabei. Cât de neobișnuit este fenomenul în această perioadă
Ploaie torențială la Mecca. Imagini spectaculoase din jurul Kaabei. Cât de neobișnuit este fenomenul în această...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg”
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit împușcat în cap
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de necazuri
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de... Redactia.ro
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x