Antena Căutare

Directorul general al grupului McDonald’s a fost demis din cauza unei relaţii consimţite cu o angajată

Directorul general al McDonald’s, Steve Easterbrook, a fost demis din cauza unei relaţii recente, consimţite, cu o angajată, care, potrivit consiliului de administraţie, a încălcat politica grupului, a anunţat duminică uriaşa reţea de fast-food-uri, transmite Reuters.

Board-ul a constatat că Easterbrook, în vârstă de 52 de ani, care conducea McDonald’s din 2015, ”a dat dovadă de o judecată greşită” implicându-se în relaţia respectivă, a anunţat McDonald’s ntr-un comunicat.

Easterbrook a renunţat şi la locul deţinut în consiliul de administraţie.

“A fost o greşeală. Având în vedere valorile companiei, sunt de acord cu board-ul că este timpul să merg mai departe”, a afirmat Easterbrook într-un email transmis de companie angajaţilor.

Plecarea din funcţie a lui Easterbrook este una dintre cele mai importante care au avut loc în ultimii câţiva ani în lumea corporativă americană, în legătură cu relaţii considerate nepotrivite.

Articolul continuă după reclamă

Atenţia acordată directorilor şi modului în care aceştia îşi tratează angajaţii s-a intensificat pe fondul mişcării #MeToo, care a scos în evidenţă cazuri de hărţuire sexuală la locul de muncă.

În iunie 2018, directorul general al Intel, Brian Krzanich, a demisionat în urma unei investigaţii care a constatat că a avut o relaţie consimţită cu o angajată, care a încălcat politica grupului.

Chris Kempczinski, de 51 de ani, care ocupa funcţia de preşedinte al McDonald’s USA, a fost numit director general al grupului McDonald’s, măsura intrând în vigoare imediat. Acesta a intrat şi în board-ul McDonald’s.

În mesajul adresat angajaţilor, Kempczinski i-a mulţumit lui Easterbrook pentru că l-a recrutat la McDonald’s şi a spus că se aşteaptă ca grupul să continue planul de dezvoltare axat pe clienţi.

Preşedintele McDonald’s, Enrique Hernandez Jr., a declarat că Kempczinski este ”esenţial” pentru dezvoltarea planului strategic al companiei.

McDonald’s, cu sediul central la Chicago, unul dintre cele mai cunoscute branduri din lume, a aniversat recent cea de-a 40-a aniversare a meniului Happy Meal pentru copii şi este cunoscut pentru reputaţia de a fi o companie prietenoasă pentru familii.

Compania nu a oferit alte detalii despre circumstanele care au condus la plecarea lui Easterbrook. McDonald’s urmează să publice în curând informaţiile financiale legate de demiterea lui Easterbrook.

Preşedintele operaţiunilor internaţionale, Joe Erlinger, a fost numit preşedintele McDonald’s USA, în locul lui Kempczinski.

“Chiar dacă plecarea lui Easterbrook este în mod clar o pierdere, McDonald’s continuă să aibă una dintre cele mai vechi echipe de conducere, ceea ce ar trebui să ontribuie la o anumită stabilitate în timpul acestei tranziţii neaşteptate”, a declarat Brian Vaccaro, analist la firma Raymond James.

Preţul acţiunilor McDonald’s a crescut de aproximativ două ori în timpul mandatului lui Easterbrook, dar grupul a ratat estimările de profit ale Wall Street pentru prima oară în ultimii doi ani, pe fondul cheltuielilor pentru remodelarea restaurantelor din Statele Unite şi creşterea serviciilor oferite, pentru a răspunde declinului vizitelor clienţilor în restaurantele sale.

Lanţurile de fast-food-uri din SUA provoacă dominaţia McDonald’s cu meniuri de calitate şi noi produse, cum ar fi burgerii pe bază de vegetale şi înlocuitori ai cărnii, lansate de restaurante ca Burger King şi KFC. McDonald’s a reintrodus târziu sanwich-urile cu pui, în timp ce Wendys a început să servească mic dejunuri.

Remodelarea celor 14.000 de restaurante McDonald’s din SUA include chioşcuri pentru comenzi digitale, comenzi prin telefoanele mobile şi servicii de plată şi ridicare a comenzilor şi parteneriate cu serviciile de livrare pe bază dee aplicaţii GrubHub, Uber Eats şiDoorDash.

Easterbrook a redresat operaţiunile McDonald’s în Marea Britanie, unde s-a născut, prin reconcentrarea pe burgeri şi o campanie publicitară care a avut ca obiectiv demontarea zvonurilor negative legate de mţncarea oferită de companie.

Easterbrook este un pasionat de cricket care şi-a construit reputaţia în rândul foştilor colegi din Marea Britanie ca fiind amuzant, corect şi o persoană cu gusturi simple. Easterbrook a fost şi unul dintre puţinii directori generali ai McDonald’s care a condus şi alte reţele de restaurante.

În urma anunţului referitor la demiterea lui Easterbrook, o mişcare numită Fight for $15 and a Union, care luptă pentru salariul minim de 15 dolari pe oră şi drepturi sindicale, a acuzat McDonald’s că nu a reuşit să rezolve problema hărţuirii sexuale la locul de muncă.

Sursa : news.ro

Trump îi îndeamnă din nou pe Boris Johnson şii Nigel Farage să se alieze în alegeri... Justiţia americană blochează o nouă măsură a lui Trump în domeniul imigraţiei...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Fiul prințesei moștenitoare a Norvegiei, acuzat de 40 de infracțiuni! Câți ani de închisoare a primit Marius Borg Høiby
Fiul prințesei moștenitoare a Norvegiei, acuzat de 40 de infracțiuni! Câți ani de închisoare a primit Marius...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Prinţesa thailandeză Bajrakitiyabha a murit după mai bine de trei ani petrecuţi în comă
Prinţesa thailandeză Bajrakitiyabha a murit după mai bine de trei ani petrecuţi în comă
Cât de mult a crescut Berat Rüzgar Özkan, micuțul din Moștenirea. Cum arată astăzi
Cât de mult a crescut Berat Rüzgar Özkan, micuțul din Moștenirea. Cum arată astăzi Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am leșinat!”
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am... AntenaSport
Brigitte Macron, decizie radicală după ce femeile care au susținut că ea s-a născut bărbat au fost achitate. Ce hotărâre a luat Prima Doamnă a Franței
Brigitte Macron, decizie radicală după ce femeile care au susținut că ea s-a născut bărbat au fost achitate. Ce... Elle
Gabriela Cristea și-a schimbat look-ul. Cum arată acum prezentatoarea TV
Gabriela Cristea și-a schimbat look-ul. Cum arată acum prezentatoarea TV Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Un moldovean care muncea în Italia doar de o zi a fost lăsat să moară pe şantier de 6 români. Aceștia riscă acum închisoarea
Un moldovean care muncea în Italia doar de o zi a fost lăsat să moară pe şantier de 6 români. Aceștia riscă... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde... BZI
Vom avea apă după program: curge în ianuarie și februarie, se oprește din august până în noiembrie
Vom avea apă după program: curge în ianuarie și februarie, se oprește din august până în noiembrie Jurnalul
Connect-R, despre relația cu Misha după divorț: „Nu putea să aibă o mamă mai bună!”
Connect-R, despre relația cu Misha după divorț: „Nu putea să aibă o mamă mai bună!” Kudika
Profetul Apocalipsei, previziune cutremuratoare pentru final de an. Ce se va intampla cu LUMEA e TERIBIL
Profetul Apocalipsei, previziune cutremuratoare pentru final de an. Ce se va intampla cu LUMEA e TERIBIL Redactia.ro
Meseriile fără studii, plătite cu 250.000 € pe an. Riscurile sunt uriașe, însă companiile recrutează masiv
Meseriile fără studii, plătite cu 250.000 € pe an. Riscurile sunt uriașe, însă companiile recrutează masiv Observator
Cauze ascunse ale oboselii cronice în rândul persoanelor cu joburi sedentare la birou
Cauze ascunse ale oboselii cronice în rândul persoanelor cu joburi sedentare la birou MediCOOL
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x