O explozie puternică a avut loc marţi după-amiază în centrul oraşului Ankara, afirmă surse citate de postul Fox News, însă Poliţia turcă a comunicat că este vorba de un incendiu la un bloc rezidenţial.
Conform unor surse, explozia ar fi avut loc la sediul Televiziunii publice turce (TRT). Deflagraţia s-a produs în apropierea Spitalului universitar Ibn Sina, în districtul Sihhiye din Ankara.
Nu există informaţii despre cauza exploziei.
Potrivit agenţiei Reuters, un imobil rezidenţial a luat foc în Ankara, dar incendiul este sub control. Nu există informaţii despre cauzele incendiului.