Antena Căutare

Încep alegerile primare democrate în vederea desemnării contracandidatului lui Trump în alegerile prezidenţiale de la 3 noiembrie

Alegerile primare democrate încep în Iowa luni - după mai multe luni de campanie intensă, şapte dezabteri televizate şi abandonuri în cascadă -, înconjurate în cel mai mare suspans, în vederea alegerii celui sau celei care îl va înfrunta pe Donald Trump la 3 noiembrie, relatează AFP.

Dintre cei 11 candidaţi aflaţi în continuare în cursă în vederea obţinerii învestiturii, patru se plasează în fruntea sondajelor în ultimele luni în Iowa.

Senatorul socialist Bernie Sanders beneficiază de-acum de un avans frumos, urmat de fostul vicepreşedinte Joe Biden, tânărul fost primar Pete Buttigieg şi senatoarea progresistă Elizabeth Warren.

Senatoarea moderată Amy Klobuchar, în vârstă de 59 de ani, a urcat recent în intenţiile de vot.

Votul de luni seara nu are loc cu buletin de vot, ci la adunări ale alegătorilor - numite "caucus" - care au loc începând de la ora locală 19.00 (marţi, 3.00, ora României). În aproximativ 1.700 de săli în întregul stat Iowa, fiecare se va aşeza sub culorile candidatului pe care-l alege.

Articolul continuă după reclamă

De luni de zile, candidaţi şi alegători deopotrivă îndeamnă înainte de toate la a-l ”bate pe Trump” la 3 noiembrie.

Miliardarul este cu atât mai prezent în aceste alegeri primare, cu cât se profilează achitarea sa la Washington, într-un vot final în procesul său de destituire, miercuri, în Senat.

Iar el nu ezită să comenteze, adesea ironic, situaţia cursei între potenţialiisăi rivali.

”Am porecle pentru fiecare dintre ei”, a ironizat Donald Trump duminică, la postul Fox News. Sanders? ”Un comunist”. Biden? ”Joe adromitul”. În ceea ce o priveşte pe Warren, ea ”nu ştie care e adevărul”.

”NERADICAL”

”Totul începe în Iowa”, le-a spus, în cele patruzări ale acestui stat, Bernie Sanders, în vârstă de 78 de ani, susţinătorilor săi, veniţi în numărmare să-l vadă.

El a pierdut cu puţin în urmă cu patru ani în faţa lui Hillary Clinton şi speră ca, de această dată, acest stat - rural şi puţin populat - să-i devină trambulină.

El se sprijină în acest sens pe minorităţi şi tineri - generaţia ”cea mai progresistă din istoria acestei ţări”, proclamă el.

”Ieşiţi şi bateţi la uşi” pentru a-i motiva pe alegători, a îndemnat el, odată ce mobilizarea va fi cheia diferenţeiîn faţa lui Biden.

Indiferent că aceşti candidaţi sunt în vârstă, ca Bernie Sanders şi Joe Biden (77 ani) sau nou veniţi, ca Pete Buttigieg (38 ani), mesajul pe care-l adresează bazei lor electorale este că sunt fiecare dintre ei mai în măsură să-l priveze pe republican de un al doilea mandat.

”Cel mai important este să-l batem pe Donald Trump”, subliniază Elizabeth Warren (70 ani), o senatoare progresistă.

Celor îngrijoraţi de tinereţea sa, Pete Buttigieg le reaminteşte de Kennedy, Clinton şi Obama. ”Trebuie să avem curajul să uităm politicile din trecut”, spune el.

Invers, Joe Biden propune stabilitatea şi experienţa în a da pagina Trump. ”Avem nevoie de un preşedinte care să fie pregătit încă din prima zi”, afirmă el.

”Vă promit că, dacă mă susţineţi, vom pune capăt domniei pline de ură şi purtătoare de dezbinare a lui Trump”, a lansat el în faţa a 1.100 de persoane, duminică seara, la Des Moines, capitala Iowei.

În ceea ce-l priveşte pe Bernie Sanders, susţinătorii săi resping ideea potrivit căreia radicalismul său constituie un obstacol în calea victoriei în noiembrie.

Programul său de luptă împotrova modificărilor climatice, ”lăcomia” marilor întreprinderi sau creşterea salariului minim? ”Asta nu este radical, vine exact la timp”, a declarat, printre strigăte entuziaste, o fostă aleasă în faţa susţinătorilor săi la Iowa City duminică.

CONVINGEREA INDECIŞILOR

Finalul campaniei în Iowa se joacă pe teren - aproape alegător cu alegător. Mii de voluntari au bătut la uşi, au dat telefoane şi au pus pancarde tot weekendul, pe o vreme frumoasă neobişnuită unui început de februarie, care nu a reuşit însă să topească toată zăpada.

În acest stat, esenţialul este să faci mai mult decât se aşteaptă de la tine, pentru că impulsul creat de o surpriză poate aduce câştiguri mari încă din alegerile din New Hampshire, opt zile mai târziu.

Aproape jumătate dintre alegători se declarau în continuare indecişi săptămâna trecută. Veterani din Partidul Democrat se aşteaptă la o mibilizare care ar putea depăşi recordul înregistrat în 2008, când Barack Obama a obţinut o victorie în Iowa.

Convingerea celor care se mai îndoiesc încă este scopul voluntarilor în aceste ultime ore.

Venit să o asculte pe Amy Klobuchar duminică seara, în plină finală a Super Bowl, Kim Robinson (67 anI), îşi exprimă ezitările.

El tocmai a decis să nu-l mai susţină, până la urmă, pe Joe Biden, preferându-l în locul acestuia pe Pete Buttigieg. ”Dar aş putea să-mi schimb opinia în favoarea lui Amy Klobuchar", adaugă el zâmbind.

”Pentru mine, singura întrebare pe care mi-o pun este «cine va câştiga» împotriva lui Donald Trump?”, afirmă el.

Sursa : news.ro

Cea mai neagră zi din China: 57 de decese într-o singură zi. Bilanţul total a ajuns la 362 de morţi... Uniunea Europeană şi Marea Britanie intră în bătălia de după Brexit...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Din Europa până în Asia, tot mai multe țări le cer oamenilor să facă rezerve de urgență. Pentru ce se pregătesc
Din Europa până în Asia, tot mai multe țări le cer oamenilor să facă rezerve de urgență. Pentru ce se...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Incident grav la o grădină zoologică din Germania! O fetiță de 8 ani, atacată de lupi. În ce stare se află copila
Incident grav la o grădină zoologică din Germania! O fetiță de 8 ani, atacată de lupi. În ce stare se află...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x