Antena Căutare

UPDATE. Mexic: Cutremur cu magnitudinea 7,2 pe Richter cu peste 200 de replici. A fost declarată STARE DE URGENŢĂ!

Un cutremur cu magnitudinea 7,2 a avut loc vineri, în sud-vestul Mexicului, la ora locală 17.39, fiind urmat de 150 de replici. Preşedintele statului a declarat stare de urgenţă, în urma seismului care a durat 1 minut şi care este al treilea cel mai puternic care a lovit ţara în ultimele şase luni. Până în prezent au fost înregistrate doar daune materiale.

UPDATE 10:30 Cel puţin 50 de imobile au suferit stricăciuni în statul Oaxaca, încă afectat, împreună cu Ciudad de Mexico, de cutremurele care au avut loc în luna septembrie a anului trecut, scrie Reuters.

Cel puţin două persoane au murit după ce elicopterul militar în care se aflau ministrul mexican de interne, Alfonso Navarrete, şi guvernatorul statului Oaxaca, Alejandro Murat, s-a prăbuşit în timp ce încerca să aterizeze. Oficialii au supravieţuit.

Preşedintele Mexicului, Enrique Peña Nieto, a anunţat pe Twitter că oficialii au scăpat nevătămaţi, dar câteva persoane şi-au pierdut viaţa şi altele au fost rănite în urma accidentului.

Potrivit ultimelor date, cutremurul a fost urmat de 225 de replici, cauzând panică în rândul locuitorilor Mexicului.

Articolul continuă după reclamă

În Ciudad de Mexico, alarma de seism a sunat cu 72 de secunde înainte de producerea cutremurului, a anunţat primarul Miguel Angel Mancera.

________________________

Un cutremur cu magnitudinea 7,2 a avut loc vineri, în sud-vestul Mexicului, la ora locală 17.39, fiind urmat de 150 de replici. Preşedintele statului a declarat stare de urgenţă, în urma seismului care a durat 1 minut şi care este al treilea cel mai puternic care a lovit ţara în ultimele şase luni. Până în prezent au fost înregistrate doar daune materiale.

Seismul a avut loc la 24,6 de kilometri adâncime şi epicentrul, la 54 de kilometri nord-est de Pinotepa Nacional şi la 109 kilometri vest-sud-vest de Oaxaca, potrivit CNN.

După aproximativ o oră, la 18.36, a fost înregistrată o replică puternică, cu magnitudinea 5,8, potrivit USGS (Serviciul de prospectare geologică al Statelor Unite). Acest seism a avut loc la o adâncime de 8,9 kilometri, iar epicentrul lui, la 35,5 kilometri est-sud-est de Pinotepa Nacional şi la 145 de kilometru sud-vest de Oaxaca.

Serviciul naţional seismologic din Mexic a înregistrat, până la ora locală 20.30, 150 de replici.

Preşedintele Mexicului, Enrique Peña Nieto, a convocat Comitetul Naţional de Urgenţe. De cealaltă parte, Luis Felipe Puente, coordonator privind protecţia civilă din cadrul guvernului, a informat că nu se aşteaptă valuri de tip tsunami pe coastele mexicane.

„Nu au fost înregistrate daune majore. S-a simţit foarte puternic pe coasta Guerrero, de la Oaxaca la Michoacán, iar în Ciudad de México a provocat panică. Nu există pierderi de vieţi raportate şi nici mari daune materiale”, a spus secretarul guvernului Alfonso Navarrete, care a explicat că seismul a durat 1 minut.

UPDATE. Mexic: Cutremur cu magnitudinea 7,2 pe Richter cu peste 200 de replici. A fost declarată STARE DE URGENŢĂ!

Autorităţile fac o evaluare a pagubelor înregistrate în zonă.

Oaxaca este, potrivit Serviciul naţional seismologic din Mexic, unul dintre statele mexicane cu cea mai mare seismicitate. Aici au loc aproximativ 25% dintre cutremurele din Mexic.

În luna septembrie a anului trecut, două seisme puternice au avut loc în Mexic. Primul, pe 7 septembrie, cu magnitudinea de 8,1, în sudul ţării, iar cel de-al doilea, de 7,1 magnitudine, pe 19 septembrie, care a provocat moartea a peste 220 de persoane.

O femeie, îngropată de vie, din greșeală, a încercat cu disperare să se salveze! Urletele ei se auzeau de sub pământ... Vestea care o să scoată oamenii în stradă! Creşte vârsta de pensionare la 70 de ani...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Cine era copilotul de 20 de ani care a murit în accidentul aviatic din Florida. Detaliile despre ultimele sale momente
Cine era copilotul de 20 de ani care a murit în accidentul aviatic din Florida. Detaliile despre ultimele sale momente
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Două artiste, la un pas de bătaie în fața orchestrei! Imaginile care au atras atenția pe internet. Ce s-a întâmplat | VIDEO
Două artiste, la un pas de bătaie în fața orchestrei! Imaginile care au atras atenția pe internet. Ce s-a...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x