Antena Căutare

Coșmarul nu se mai sfârșește! Grecia, lovită de inundații după incendiile devastatoare! Imaginile surprinse sunt de-a dreptul halucinante

În Grecia devastată de foc, lovesc acum inundaţiile. Din cer cade ploaie cu cenuşă peste localităţile arse până în temelii. Periferia Atenei e inundată, iar în Mati, cei care au scăpat din flăcări s-au întors astăzi, căutând amintiri în mocirlă.

În Grecia devastată de foc, lovesc acum inundaţiile. Din cer cade ploaie cu cenuşă peste localităţile arse până în temelii. Periferia Atenei e inundată, iar în Mati, cei care au scăpat din flăcări s-au întors astăzi, căutând amintiri în mocirlă.

Unii au pierdut copii, fraţi sau prieteni. Alţii, afaceri de milioane de euro. Pe străzile negre, miroase a fum şi a gaz. E forfotă trec mereu camioane militare, pompieri şi voluntari, ca-n vreme de război.

Paradisul grecesc de la ţărmul Mării Egee e amintire. După ce vântul a gonit spre mare norii grei de fum şi cenuşă, în faţa ochilor au rămas imagini apocaliptice. În satul ars din temelii, supravieţuitorii scormonesc ruinele căutând orice i-ar putea lega de ziua dinaintea dezastrului.

În Mati, aerul devine tot mai greu sub mirosul de fum, cenuşă şi gaz. Chiar şi pământul arde sub picioare.

Doar cei care ştiu bine staţiunea mai recunosc ce a fost înainte de foc. Acest tânăr s-a salvat din casa unde alţi 26 de oameni au murit, încercând să se arunce în mare: ”Am fost printre ultimii oameni care au scăpat, înainte de a fi înconjuraţi de foc. Puteai efectiv să auzi oamenii ţipând. Este tragic. Mi-am acoperit urechile, aveam doi căţeluşi în mâini, încercând să-i salvez.”, a mărturisit bărbatul care a pierdut o afacere de patru milioane de euro.

Alţii au pierdut, însă, mult mai mult. Copii, fraţi sau prieteni. Salvatorii încă îi caută pe mare. Imaginile surprinse din elicopterele militare, în timpul intervenţiei, sunt dramatice.

Şi după foc, la 40 de kilometri distanţă de satul ars din temelii, capitala Greciei este lovită de ploi torenţiale şi inundaţii.


„Kiki Challenge”, primele victime! 3 persoane au fost arestate în Abu Dhabi!... Scandalos! Mii de greci, revoltați după incendiile devastatoare, în care au pierit 85 de persoane! Ipotezele vehiculate ...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Peștele care a supraviețuit milioane de ani și trăiește doar în România. De ce este considerat unic în lume
Peștele care a supraviețuit milioane de ani și trăiește doar în România. De ce este considerat unic în lume
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Donald Trump a ales o nouă purtătoare de cuvânt la Casa Albă. Cine este femeia care îi gestiona postările pe Truth Social
Donald Trump a ales o nouă purtătoare de cuvânt la Casa Albă. Cine este femeia care îi gestiona postările pe...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Sfârșit tragic pentru o româncă din Spania. Femeia era mama a două fetițe
Sfârșit tragic pentru o româncă din Spania. Femeia era mama a două fetițe Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Donald Trump lansează un atac furibund împotriva lui Zelenski: „A venit timpul ca Ucraina să aibă alt președinte”
Donald Trump lansează un atac furibund împotriva lui Zelenski: „A venit timpul ca Ucraina să aibă alt... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Cum să ții șoarecii departe de casă în această toamnă. Trucurile simple înainte de venirea frigului
Cum să ții șoarecii departe de casă în această toamnă. Trucurile simple înainte de venirea frigului Jurnalul
Cele mai importante evenimente astrologice din octombrie 2026. Se deschid cerurile pentru 4 zodii
Cele mai importante evenimente astrologice din octombrie 2026. Se deschid cerurile pentru 4 zodii Kudika
Zodia trădată chiar înainte de Sfânta Parascheva. Adevărul pe care îl află în weekend schimbă totul
Zodia trădată chiar înainte de Sfânta Parascheva. Adevărul pe care îl află în weekend schimbă totul Redactia.ro
Meseria care există într-o singură țară din lume. Doar o tradiție veche de un secol o mai ține în viață
Meseria care există într-o singură țară din lume. Doar o tradiție veche de un secol o mai ține în viață Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x