Antena Căutare

Patru români inculpaţi și încarceraţi cu privire la aproape 200 de spargeri în estul Franţei

Patru bărbaţi au fost inculpaţi cu privire la ”furturi în bandă organizată” şi încarceraţi, suspectaţi de faptul că au comis aproape 200 de spargeri de mai multe luni în Saône-et-Loire şi Jura, a declarat vineri Parchetul de la Chalon-sur-Saône pentru AFP.

Cei patru bărbaţi inculpaţi şi încarceraţi sunt români, doi în vârstă de 25 de ani, iar doi în vârstă de până în 50 de ani, a precizat procurorul Republicii Damien Savarzeix.

Departamentele Jura şi Saône-et-Loire au fost teatrul, din noiembrie, al ”unui număr important de spargeri”, a precizat jandarmeria într-un comunicat, adăugând că suspecţii au fost arestaţi la 13 ianuarie într-o spargere în Jura.

La arestarea celor patru români - rezidenţi în departamemtul Rhône - au fost mobilizaţi 42 de miliari din cadrul jandarmeriei.

”Numeroase obiecte (au fost) confiscate în cursul unor percheziţii - utilaje, argintărie, bijuterii, computere”, au precizat jandarmii.

Articolul continuă după reclamă

Sursa : news.ro

Mii de manifestanţi cer, la Bagdad, plecarea trupelor americane din Irak... E oficial! Coronavirusul a apărut într-o țară cu mulți români! Ce anunță autoritățile...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Ești mai deștept decât un copil de clasa a V-a | Sezonul 3, 15 noiembrie 2024. Andrei Urs și Vlad Condurache au câștigat suma de 15000 de lei
Ești mai deștept decât un copil de clasa a V-a | Sezonul 3, 15 noiembrie 2024. Andrei Urs și Vlad Condurache au câștigat suma de 15000 de lei Vineri, 15.11.2024, 19:00
Premierele toamnei în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x