Antena Căutare

Peronistul Alberto Fernandez obţine o victorie în primul tur al alegerilor prezidenţiale argentiniene

Candidatul peronist de centru-stânga Alberto Fernandez a obţinut o victorie în alegerile prezidenţiale din Argentina, duminică, în primul tur, înfrângându-l pe preşedintele în exerciţiu liberal Mauricio Macri, relatează AFP.

După numărarea a 95,31% din buletinele de vot, Fernandez a obţinut 47,99% din voturile exprimate, iar Macri 40,48%. El devine noul preşedinte al acestei ţări, cu 44 de milioane de locuitori.

Pentru a obţine o victorie încă din primul tur, Fernandez trebuia să obţină peste 45% din voturi sau peste 40% din voturi şi un avantaj de peste zece puncte procentuale faţă de candidatul situat pe poziţia a doua.

Potrivit Ministerului de Interne, prezenţa la urne a fost de peste 80%.

”Este o zi mare pentru Argentina”, a declarat încrezător Fernandez - a cărui parteneră de cursă este fosta preşedintă Cristina Kirchner (2007-2015) -, după închiderea secţiilor de votare.

Articolul continuă după reclamă

Preşedintele în exerciţiu Mauricio Macri, în vârstă de 60 de ani, a cărui popularitate a scăzut puternic anul trecut, din cauza gravei crize economice, a apreciat că două ”viziuni concurente ale viitorului (au fost) în joc”.

După vot, Fernandez a promis să acţioneze pentru a reduce puternica polarizare politică a ţării, între peronişti şi susţinătorii lui Macri, care a candidat la al doilea mandat.

”«Noi» şi «ei» s-a terminat”, a dat asigurări acest avocat în vârstă de 60 de ani, care a format echipă cu fosta preşedintă Cristina Kirchner, candidată la vicepreşedinţie.

După anunţul victoriei sale, Fernandez, vizibil emoţionat, a luat cuvântul în faţa câtorva mii de susţinători. ”Vremurile care vin nu sunt uşoare”, a spus el. ”Unicul lucru care ne preocupă este ca argentinienii să înceteze să sufere”.

Kirchner, prezentă alături de el, l-a îndemnat pe preşedintele în exerciţiu Macri să ia, în ultimele zile ale mandatului său, ”toate măsurile necesare în vederea atenuării situaţiei dramatice” a Argentinei.

Preşedintele în exerciţiu l-a felicitat pe Fernandez şi a promis o opoziţie ”sănătoasă şi constructivă”. El l-a invitat pe viitorul şef al statului la masă, luni, la sediul preşedinţiei, iar acesta a acceptat invitaţia.

În alegerile primare, în august, considerate o repetiţie generală înaintea alegerilor generale, Fernandez l-a depăşit cu 17 puncte procentuale pe Macri.

Scrutinul a avut loc în Argentina în contextul în care regiunea este zguduită de numeroase crize politice şi sociale - o mobilizare împotriva rezultatelor alegerilor prezidenţiale în Bolivia, un val de contestare în Chile şi tulburări sociale în Ecuador, cu două săptîmâni în urmă.

Mexicul şi Venezuela l-au felicitat rapid pe Alberto Fernandez.

Acest scrutin ”exemplar şi paşnic” reflectă ”maturitatea democratică a poporului argentinian” şi soliditatea instituţiilor, a apreciat într-un comunicat Ministerul mexican de Externe.

Venezuela consideră că alegerea candidatului de centru-stânga ”transmite un mesaj clar poporului argentinian împotriva impunerii unor politici economice criminale neoliberale ale Fondului Monetar Intenaţional (FMI)”, a apreciat Ministerul de externe de la Caracas.

CEA MAI GRAVĂ CRIZĂ DIN 2001

”Am votat cu convingerea şi certitudinea că el a făcut lucrurile bine şi că ar fi putut face şi mai bine, dar că avea nevoie de timp”, a declarat pentru AFP Maria Marta, în vârstă de 54 de ani, referindu-se la Macri.

”Alberto et Cristina reprezintă o echitate mai mare. Sunt entuziasmată de ideea de a vedea sfârşitul unei ţări care profită doar unui grup mic”, declara Liliana, o arhitectă, în vârstă de 64 de ani.

Preşedintele în exerciţiu îşi încheie mandatul în toiul celei mai grave crize economice din Argentina din 2001. Aflată în recesiune de peste un an, această ţară înregistrează o inflaţie crescută (37,7% în septembrie), o datorie masivă şi un nivel al sărăciei în creştere (35,4% - adică un argentinian din trei).

Însă investitori se tem de faptul că instalarea la putere a lui Alberto Fernandez poate antrena revenirea politicilor intervenţioniste din perioada kirchnerismului (2003-2015).

Slăbit de temeri cu privire la un default de plată al ţării, care a beneficiat de un credit în valoare de 57 de miliarde de dolari de la FMI, pesoul s-a depreciat cu 5,86% cu o săptămână înainte de vot, la 65 de pesos un dolar.

Moneda americană este în mod istoric refugiul argentinienilor în caz de criză.

Obişnuiţi cu bulversări economice, mulţi argentinieni s-au adunat vineri în faţa băncilor şi caselor de schimb valutar pentru a cumpăra dolari şi a-şi retrage depozitele.

Fernandez a depus efoturi să le ofere asigurări. ”Argentinienii să fie liniştiţi, vă vom respecta depozitele”, a declarat el, referindu-se spectrul "corralito" - numele oficios al măsurilor luate în 2001 în Argentina pentru a pune capăt unei curse a lichidăţilor şi scurgerii capitalurilor.

După alegerile primare, argentinienii cu ecomnomii au retras aproximativ 12 miliarde de dolari din conturi, reprezentând 36,4% din total.

Sursa : news.ro

Accident CUMPLIT: Șapte persoane au ars de vii pe autostrada din Ungaria în urma unei ciocniri violente cu o mașină de m... UE mai dă o șansă Marii Britanii. Încă o amânare cu trei luni, până la 31 ianuarie 2020, pentru Brexit...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Explozie devastatoare la o fabrică din Turcia! Șase morți și mai mulți muncitori prinși sub dărâmături. Ce s-a întâmplat
Explozie devastatoare la o fabrică din Turcia! Șase morți și mai mulți muncitori prinși sub dărâmături. Ce...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Valuri uriașe, de până la 10 metri, pe coasta SUA! Imagini spectaculoase din Oregon, după furtună. Autoritățile au emis avertizări
Valuri uriașe, de până la 10 metri, pe coasta SUA! Imagini spectaculoase din Oregon, după furtună....
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x