Antena Căutare

Raportul final referitor la accidentul în care a murit Sala: pilotul şi aparatul de zbor nu aveau autorizaţii pentru zbor comercial; Ibbotson nu era pregătit pentru zbor pe timp de noapte

Departamentul britanic de Investigare a Accidentelor Aviatice (AAIB) a publicat, vineri, raportul final cu privire la accidentul de avion în care au murit, în ianuarie 2019, fotbalistul Emiliano Sala şi pilotul David Ibbotson.

Anchetatorii au stabilit că avionul plecase de pe aeroportul din Nantes în 21 ianuarie 2019, la ora 19:16, cu un pasager la bord, zborul fiind unul comercial, cu destinaţia aeroportul Cardiff. La ora 20:16, probabil în timpul unor manevre pentru evitarea unor condiţii meteo dificile, aparatul de zbor a dispărut de pe radar şi s-a prăbuşit în apă, la nord-vest de Guernsey. Nici pilotul şi nici avionul nu aveau licenţele sau autorizaţiile pentru zbor comercial, se arată în raport.

S-au descoperit următorii “factori cauzali”:

Pilotul a pierdut controlul aparatului de zbor în timpul unui viraj făcut manual, iniţial probabil pentru a menţine sau recăpăta Visual Meteorogical Conditions (VMC).

Apoi, avionul a suferit o ruptură în timpul zborului, în timpul manevrei la o viteză semnificativ mai mare faţă de cea prevăzută de designul său pentru astfel de manevre.

Articolul continuă după reclamă

Pilotul a fost probabil afectat de o intoxicaţie cu monoxid de carbon.

Anchetatorii au constatat că următorii factori au contribuit la accident:

Pierderea controlului s-a produs cel mai probabil deoarece zborul nu s-a realizat în conformitate cu standardele de siguranţă în cazul zborurilor comerciale. Acest lucru s-a văzut prin faptul că zborul s-a făcut conform Visual Flight Rules (VFR) pe întuneric, în condiţii meteo dificile, în ciuda faptului că pilotul nu avea pregătire pentru zbor pe timp de noapte şi nici nu avea un instructaj recent pentru zborul cu instrumente.

Inspectarea sistemelor de evacuare nu elimină riscul de intoxicaţie cu monoxid de carbon.

În avion nu exista un detector de monoxid de carbon cu avertisment activ, care l-ar fi putut alert ape pilot cu privire la prezenţa monoxidului de carbon la timp pentru a lua măsuri.

Ca urmare a raportului cu privire la accidentul de anul trecut, s-au emis recomandări de siguranţă cu privire la licenţele personalului de zbor, prezenţa unor detectoare de monoxid de carbon şi inspecţii suplimentare ale sistemelor de evacuare.

S-au luat măsuri de siguranţă pentru atragerea atenţiei asupra riscului zborurilor fără licenţă şi pentru îmbunătăţirea regulilor celor care efectuează inspecţiile regulate ale sistemelor de evacuare.

Până acum au mai fost publicate două rapoarte provizorii cu privire la accident, în februarie şi august 2019. În cel din august, Departamentului britanic de Investigare a Accidentelor Aviatice (AAIB) anunţase că testul toxicologic al corpului fostului fotbalist a arătat niveluri de monoxid de carbon atât de ridicate în sângele său, încât ar fi putut cauza convulsii, pierderea conştienţei şi un atac de cord.

La 21 ianuarie 2019, avionul de tip Piper Malibu în care se aflau Sala şi pilotul David Ibbotson a fost dat dispărut, în timp ce se afla deasupra Canalului Mânecii, după ce a pierdut contactul cu controlorii de trafic. Sala se întorcea la Cardiff, pentru a se alătura echipei la care fusese transferat, după o scurtă vizită la Nantes, unde a călătorit cu acelaşi aparat pentru a-şi lua la revedere de la foştii lui colegi.

Epava avionului a fost găsită, la 3 februarie, pe fundul Canalului Mânecii. Autorităţile britanice au recuperat din epava avionului trupul neînsufleţit al fotbalistului Emiliano Sala. Trupul pilotului David Ibbotson nu a fost găsit.

Sursa : news.ro

Muzeele şi siturile arheologice din Grecia vor fi închise în toată ţara... MAE: Autorităţile ungare au stabilit traseele rutiere prin care este permisă tranzitarea ţării, dar şi staţiile de unde ...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Scandal în Kazahstan, după ce o femeie de serviciu a spălat podeaua cu steagul Barcelonei. Imaginile care au stârnit controverse
Scandal în Kazahstan, după ce o femeie de serviciu a spălat podeaua cu steagul Barcelonei. Imaginile care au...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
SUA, Rusia și China vor să construiască reactoare nucleare pe Lună. Motivul surprinzător din spatele acestei curse
SUA, Rusia și China vor să construiască reactoare nucleare pe Lună. Motivul surprinzător din spatele acestei curse
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x