Antena Căutare

S-a îmbătat criță, iar când și-a revenit, avea două cranii de om în geantă! După ce a aflat ce a făcut, și-a pus mâinile în cap! „Îmi pare rău”

Un bărbat s-a îmbătat criță și a luat medicamente împotriva anxietății, iar când și-a revenit, avea două cranii de om în geantă. S-a speriat, le-a abandonat alături de un bilet straniu, după care, așa cum susține el, a aflat întreaga poveste.

Un bărbat s-a îmbătat criță și a luat medicamente împotriva anxietății, iar când și-a revenit, avea două cranii de om în geantă. S-a speriat, le-a abandonat alături de un bilet straniu, după care, așa cum susține el, a aflat întreaga poveste.

Bărbatul, Brian Bridgeman, un irlandez în vârstă de 36 de ani, a declarat la poliție că nu își aduce aminte nimic din ceea ce a făcut, cid oar că s-a trezit cu două cranii de om în geanta lui. Unul dintre cranii îi aparținea unui cruciat.

Brian Bridgeman a profanat mai multe morminte dintr-o criptă și a distrus o mumie veche de 300 de ani, ce îi aparține unei călugărițe.

Bărbatul a recunoscut că inițial s-a trezit în cripta bisericii St Michan din Dublin. Însă, a precizat că nu își aduce aminte că a profanat sicrie și rămășițe umane.

Articolul continuă după reclamă

„Am crezut că am visat că am fost într-o criptă”, a spus el.

După ce a părăsit domeniul bisericii, bărbatul a adormit pe o stradă din Dublin. Când s-a trezit, a văzut că are două cranii de om în geantă.

Bărbatul a mai povestit că a intrat în panică și a vrut să ducă cele două cranii înapoi, dar i-a fost frică să nu fie prins.

S-a îmbătat criță, iar când și-a revenit, avea două cranii de om în geantă! După ce a aflat ce a făcut, și-a pus mâinile în cap! „Îmi pare rău”

Brian Bridgeman a lăsat cele două cranii într-un gard viu al bisericii St Michan din Dublin, cu un bilet în care a scris „Îmi pare rău! RIP”.

În criptă, bărbatul a profanat și rămășițele unui cruciat. I-a decapitat scheletul.

El a fost identificat ulterior cu ajutorul imaginilor video surprinse de camere de supraveghere din zonă.

Bridgeman a fost condamnat la 28 de luni de închisoare, după ce profanarea criptei a fost descoperită pe 25 februarie. Cazul a fost publicat abia acum.

Avocatul lui Bridgeman susține că bărbatul se simte rușinat că a profanat cripta și că acesta are probleme de comportament ca rezultat a dependenței sale de alcool și droguri.

Paguba pe care a provocat-o Bridgeman în această criptă ce era vizitată de turiști a fost estimată la 35.000 de euro. Reparațiile necesare și măsurile de securitate ulterioare au fost estimate la 15.000 de euro.

Boris Johnson se înconjoară de eurosceptici pentru a pune Brexitul în aplicare... Cod roșu și recorduri absolute de căldură în Europa. Valul de aer tropical ajunge în weekend și în România...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Din Europa până în Asia, tot mai multe țări le cer oamenilor să facă rezerve de urgență. Pentru ce se pregătesc
Din Europa până în Asia, tot mai multe țări le cer oamenilor să facă rezerve de urgență. Pentru ce se...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Incident grav la o grădină zoologică din Germania! O fetiță de 8 ani, atacată de lupi. În ce stare se află copila
Incident grav la o grădină zoologică din Germania! O fetiță de 8 ani, atacată de lupi. În ce stare se află...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x