Antena Căutare

UE se angajează la neutralitatea carbonului în 2050, dar fără Polonia

Uniunea Europeană (UE) s-a angajat să devină neutră pe planul modificărilor cliamtice până în 2050, un ”semnal puternic” transmis de continent în plină COP25, însă pătat de absenţa Poloniei, pe care nu a reuşit să o convingă, relatează AFP.

”Am ajuns la un acord cu privire la modificările climatice. Este foarte important. Este crucial”, a anunţat preşedintele Consiliului European Charles Michel într-o conferinţă de presă.

La botezul de foc la conducerea clubului liderilor europeni, belgianul s-a confruntat cu o dezbatere dificilă.

Decizia sa de a anunţa un acord - în pofida lipsei unui consens - a surprins, chiar dacă Polonia nu a mers până la a bloca adoptarea concluziilor summitului.

Michel şi preşedinta Comisiei Europene (CE) Ursula von der Leyen au încercat să minimalizeze termenul dat Poloniei, până în iunie.

Articolul continuă după reclamă

Consiliul European a ”aprobat” obiectivul neutralităţii în privinţa modificărilor cliamtice până în 2050, însă a notat - în concluziile sale - că un stat membru ”nu se poate angaja, în acest stadiu, să implementeze acest obiectiv în ceea ce-l priveşte”.

Potrivit mai multor surse, Varşovia a cerut să se angajeze asupra unei date, după 2050 - a fost evocat anul 2070 -, ceea ce i s-a refuzat.

Faptul că Polonia rămâne în afară este ”complet acceptabil”, a dat asigurări von der Leyen.

”Acest obiectiv (al neutralităţii) va angaja UE în ansamblul său”, dă asigurări Palatul Elysée. Celalte ţări urmează să convingă Polonia să li se alăture în vară.

”Înţelegem că (Polonia) are nevoie de mai mult timp”, a explicat Charles Michel. Ţara, încă foarte dependentă de cărbune, este unul dintre principalii poluatori din Europa şi se teme de o tranziţie energetică dezastruoasă pe plan economic şi social.

”ANGAJAMENT MAJOR”

Premierul polonez Mateusz Morawiecki a declarat, la sosirea la summit, că acest cost al transformării energetice în ţara sa este ”de departe cel mai ridicat” decât în alte ţări.

Restul UE se arată înţelegător, iar Ursula von der Leyen a dat asigurări, după prezentarea Pactului verde european, că ”acest lucru nu schimbă calendarul Comisiei”.

Această foaie de drum vizează să pună UE pe şinele neutralităţii în privinţa modificărilor climatice la orizonul mijlocului acestui secol, prin diverse legislaţii şi planuri de acţiune în diverse sectoare.

Până în iunie, Comisia urmează să prezinte mai multe acte legislative, a subliniat cancelarul german Angela Merkel. Mai ales marea ”lege privind (lupta împotriva modificărilor) cliamtice” europeană, în care Comisia intenţionează să înscrie obiectivul 2050 şi care urmează să fie prezentată în martie.

Liderii europeni urmează să avanseze, până în vară, în discuţia cu privire la viitorul buget plurianual al UE aferent perioadei 2021-2027, care să reflecte ambiţiile în domeniul mediului ale blocului.

Iar în ianuarie Ursula von der Leyen urmează să-şi prezinte ”Fondul pentru o tranziţie dreaptă”, foarte aşteptat de ţările în care supravieţuirea anumitor regiuni este legată de cărbune.

Varşovia nu a fost, la începutul summitului, singura ţară recalcitrantă. Ungaria şi Cehia îşi afişează şi ele scepticismul, cerând garanţii financiare, dar şi cu privire la mijloacele în vederea atingerii acestui obiectiv de mediu, inclusiv în domeniul nuclear.

Inacceptabilă pentru ţări ca Austria şi Luxemburgul, această referire la atom a fost apărată de către cele trei capitale din Europa de Est. Ceilalţi lideri au sfârşit ptin a ceda şi prin a o menţiona în concluzii. Este vorba despre o recunoaştere importantă, întrucât ea deschide calea unor ajutoare şi subvenţii.

Premierul ceh Andrej Babis şi-a exprimat satisfacţia cu privire la faptul că i-a ”convins” pe omologii săi că ”energia nucleară este calea noastră către neutralitatea cliamtică”.

Potrivit preşedinţiei franceze, liderii Celor 27 au ”susţinut unanim” implementarea unei ”taxe a carbonului” produselor provenind din afara UE, ”dacă nu respectă aceleaşi cerinţe de mediu ca întreprinderile europene”.

Mult mai nuanţate, concluziile oficiale ale summitului se limitează să prezizeze că acest Consiliu ”ia notă de intenţia Comisiei de a propune un mecanism de ajustare la frontiere în sectoarele cu foarte mult carbon”.

Principiul unei asemenea taxe a carbonului la frontiere, reclamată de mult timp de Franţa, vizează să lupte împotriva ”dumpingului de mediu” şi evitării deplasării emisiilor de dioxid de carbon (CO2) către ţări în care nu s-au stabilit preţuri.

Înaintea summitului, Greenpeace a organizat o acţiune spectaculoasă. Aproximativ 30 de activişti - care au înşelat securitatea sediului Consiliului - au escaladat clădirea, au desfăşurat o banderolă cu mesajul ”urgenţa climatică” şi au aprins fumigene.

Ambiţia în domeniul mediului a noii Comisii este puternic legată de viitorul buget plurianual al UE aferent perioadei 2021-2027, un subiect spionos, dar asupra căruia liderii europeni nu au insistat, însărcinându-l pe preşedintele Consiliului Charles Michel "să facă să avanseze negocierile”.

Sursa : news.ro

Mihaela, găsită moartă de iubit, după ce n-a mai răspuns la telefon! Românca din Italia a sfârșit tragic... SUA efectuează un test de rachetă balistică interzisă de Tratatul INF, Rusia, ”îngrijorată”...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Din Europa până în Asia, tot mai multe țări le cer oamenilor să facă rezerve de urgență. Pentru ce se pregătesc
Din Europa până în Asia, tot mai multe țări le cer oamenilor să facă rezerve de urgență. Pentru ce se...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Incident grav la o grădină zoologică din Germania! O fetiță de 8 ani, atacată de lupi. În ce stare se află copila
Incident grav la o grădină zoologică din Germania! O fetiță de 8 ani, atacată de lupi. În ce stare se află...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x