Antena Căutare

Un copil român rănit în atacul de la Nisa, dar în stare stabilă. Părinţii lui nu au fost găsiţi încă

MAE transmite sâmbătă că minorul internat într-un spital din Nisa, despre care se bănuia că este cetăţean român, a fost identificat, el fiind rănit în atacurile de joi, dar în stare stabilă, în timp ce părinţii acestuia sunt căutaţi în continuare, existând suspiciuni ca şi ei să fi fost răniţi la Nisa

MAE transmite sâmbătă că minorul internat într-un spital din Nisa, despre care se bănuia că este cetăţean român, a fost identificat, el fiind rănit în atacurile de joi, dar în stare stabilă, în timp ce părinţii acestuia sunt căutaţi în continuare, existând suspiciuni ca şi ei să fi fost răniţi la Nisa.

"În ceea ce priveşte situaţia minorului internat într-un spital de pediatrie din Nisa, acesta a fost identificat cu ajutorul rudelor sosite din România ca fiind cetăţean român. Demersurile au fost realizate cu sprijinul ataşatului de interne din cadrul Ambasadei României la Paris. Reprezentantul Consulatului General al României la Marsilia a însoţit rudele în cursul vizitei la spital şi a discutat cu medicii curanţi", informează MAE.

Starea de sănătate a minorului este stabilă, prognosticul privind evoluţia fiind unul pozitiv.

Articolul continuă după reclamă

La faţa locului se află şi ambasadorul României în Franţa.

Rămân în continuare semne de întrebare cu privire la soarta părinţilor săi. Potrivit MAE, căutările pentru cei doi continuă.

"Verificările cu privire la situaţia celorlalţi doi cetăţeni români daţi dispăruţi, părinţii minorului, continuă. Reamintim faptul că operaţiunile de identificare a tuturor victimelor de către autorităţile franceze nu au fost finalizate. Ambasada României la Paris şi Consulatul General al României la Marsilia menţin legătura permanentă cu Celula de Criză instituită de autorităţile franceze", transmite MAE.

MAE a anunţat sâmbătă că situaţia unei familii cu un copil minor, care s-ar fi aflat joi în timpul atacului în zona Nisa, nu este clară, ei nefiind localizaţi, existând informaţia cu privire la un copil care se află internat într-un spital pediatric din Nisa, care ar putea fi cel căutat de autorităţi.

Pe pagina de Facebook SOS Nisa au fost postate, încă de joi, imagini cu persoane care încă sunt dispărute, în urma atentatului.

Printre aceste mesaje apare şi unul legat de ”o familie de români care trăiesc în Austria, şi care nu au maid at nicio veste prietenilor.

Cei care au postat anunţul cer să fie contactaţi, dacă cineva are informaţii despre cei doi.

La comentarii, câteva persoane din România au publica mesaje în care spun că la spitalul Lenval a fost găsit copilul celor doi români, însă nu se ştie încă nimic despre cei doi părinţi.

Informaţia de pe SOS Nisa a fost preluată şi de publicaţia Daily Mail Online, care vorbeşte despre copii dispăruţi şi despre alţii aflaţi în spitale, şi care nu sunt căutaţi de nimeni.

Până în acest moment, existau informaţii cu privire la doi cetăţeni români care au fost răniţi în urma atacului comis la Nisa, soţ şi soţie, din Buzău. Soţul a fost externat.

Starea de sănătate a lui Michael Schumacher s-a agravat. Fostul campion cântărește 45 de kilograme!... Descoperire uluitoare. Muncile lui Hercule în viziunea romanilor!...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Din Europa până în Asia, tot mai multe țări le cer oamenilor să facă rezerve de urgență. Pentru ce se pregătesc
Din Europa până în Asia, tot mai multe țări le cer oamenilor să facă rezerve de urgență. Pentru ce se...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Incident grav la o grădină zoologică din Germania! O fetiță de 8 ani, atacată de lupi. În ce stare se află copila
Incident grav la o grădină zoologică din Germania! O fetiță de 8 ani, atacată de lupi. În ce stare se află...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Se strânge lațul în jurul lui Ilie Bolojan! Cristina Trăilă, primele declaraţii în calitate de inculpat
Se strânge lațul în jurul lui Ilie Bolojan! Cristina Trăilă, primele declaraţii în calitate de inculpat BZI
Fraudă de 7 milioane de euro pe Dunăre cu remorchere 
Fraudă de 7 milioane de euro pe Dunăre cu remorchere  Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Fructul românesc de vară care se vinde cu 40 de lei/kg în prag de noiembrie. Fermierii culeg tone zilnic
Fructul românesc de vară care se vinde cu 40 de lei/kg în prag de noiembrie. Fermierii culeg tone zilnic Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x