Antena Căutare

Un iceberg mai mare decât oraşul Los Angeles s-a desprins de banchiza antarctică - Fenomen natural, fără legătură cu schimbarea climei

Un iceberg mai mare decât suprafaţa oraşului Los Angeles s-a desprins de banchiza antarctică, fiind primul cu o astfel de dimensiune în mai mult de jumătate de secol, scrie CNN.

Un iceberg mai mare decât suprafaţa oraşului Los Angeles s-a desprins de banchiza antarctică, fiind primul cu o astfel de dimensiune în mai mult de jumătate de secol, scrie CNN.

Numită de oamenii de ştiinţă D-28, masa de gheaţă s-a separat din estul Antacticii pe 26 septembrie. Măsoară 1.636 de kilometri pătraţi, are o grosime de 210 metri şi cântăreşte aproximativ 315 miliarde de tone.

Iceberg-ul este urmărit pentru că poate fi un pericol pentru navigaţie.

Cercetătorii de la Australian Antarctic Program, Institute for Marine and Antarctic Studies şi de la Scripps Institution of Oceanography din San Diego au urmărit evoluţia banchizei timp de aproximativ 20 de ani, înainte de a remarca în anii 2000 o ruptură dezvoltându-se.

Articolul continuă după reclamă

Helen Amanda Fricker, de la Scripps, a spus că cercetătorii au prezis că desprinderea va avea loc între 2010 şi 2015. Cea mai recentă ruptură a avut loc în 1963 - 1964.

Oamenii de ştiinţă cred că ruptura gheţii este un fenomen natural şi nu are legătură cu schimbările climatice.

Fricker a explicat: „Nu credem că acest eveniment are legătură cu schimbarea climei, este parte din ciclul normal al banchizei, unde au loc rupturi majore la fiecare 60 - 70 de ani”.

Cercetătorii au mai spus că fenomenul nu va avea impact asupra nivelului mării.

„Banchizele nu afecetează direct nivelul mării, pentru că ele deja plutesc, precum un cub de gheaţă într-un pahar cu apă. Gheaţa de pe uscat reprezintă o preocupare pentru creşterea nivelului mării”, a transmis pe Twitter Scripps Institution of Oceanography.

Sursa : news.ro

Înfășurat într-o pătură și aruncat la marginea șoselei! Bebelușul a fost găsit în stare critică: „Avea furnici în ochi ș... China, 70 de ani de la înființarea Republicii Populare. Top curiozități despre China...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Din Europa până în Asia, tot mai multe țări le cer oamenilor să facă rezerve de urgență. Pentru ce se pregătesc
Din Europa până în Asia, tot mai multe țări le cer oamenilor să facă rezerve de urgență. Pentru ce se...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Incident grav la o grădină zoologică din Germania! O fetiță de 8 ani, atacată de lupi. În ce stare se află copila
Incident grav la o grădină zoologică din Germania! O fetiță de 8 ani, atacată de lupi. În ce stare se află...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x