Antena Căutare

Uniţi împotriva lui Trump, democraţii îşi expun în dezbaterea de la Atlanta disensiunile între moderaţi şi progresişti

Moderaţii şi progresiştii s-au înfruntat într-o dezbatere democrată în vederea alegerilor prezidenţiale americane, în care tânărul primar Pete Buttigieg, aflat în plină ascensiune, a încercat să se prezinte ca un candidat care uneşte, capabil să-i recucerească pe alegătorii seduşi o vreme de Donald Trump, relatează AFP.

Ocupând acelaşi culoar moderat ca fostul vicepreşedinte democrat Joe Biden, favorit în sondaje, Pete Buttigieg a recunoscut că nu a reuşit să avanseze în rândul electoratului afroamerican, un electorat-cheie în cazul în care democraţii vor să-l înfrângă pe preşedintele republican în 2020.

În pofida unei unităţi împotriva lui Donald Trump, ameninţat de o procedură de destituire, cei patru candidaţi de pe primele locuri şi-au expus în mod clar disensiunile - Biden şi Buttigieg au criticat programul mai de stânga al senatorilor Warren şi Sanders.

Proiectele lor de reformă către un sistem de sănătate uiversal al sănătăţii ”nu sunt abordarea bună pentru a-i uni pe americani”, a subliniat Pete Buttigieg, cel mai tânăr candidat, în vârstă de 37 de ani.

Fostul vicepreşedinte al lui Barack Obama Joe Biden a subliniat că, ”în acest moment, vasta majoritate a democraţilor nu susţin” această reformă.

Articolul continuă după reclamă

Senatoarea Elizabeth Warren şi-a apărat propunerile, afirmând că cea mai bună modalitate de ”unire” este ”construirea unei Americi care să funcţioneze pentru toţi, nu doar pentru cei bogaţi”.

Animaţi toţi de voinţa aprigă de a-l înfrânge pe preşedintele republican Donald Trump în noiembrie 2020, 17 candidaţi se află în cursă în vederea obţinerii învestiturii democrate, dintre care zece s-au înfruntat miercuri în direct în această dezbatere televizată.

Însă un pluton din frunte s-a detaşat în mod clar în ultimele luni - cu Joe Biden (30%) pe primul loc, care a împlinit vârsta de 77 de ani miercuri, urmat de Elizabeth Warren (18%), în vârstă de 70 ani şi Bernie Sanders (17%), în vârstă de 78 ani, potrivit unei medii stabilite de site-ul RealClearPolitics.

Primul candidat homosexual cu şanse reale în cursa la fotoliul de la Casa Albă, Buttigieg se clasează pe locul patru, cu doar opt la sută în intenţiile de vot.

Însă el înregistrează de la sfârşitul lui octombrie o ascensiune fulgerătoare în sondaje în Iowa, un stat-cheie, care urmează să voteze primul, la 3 februarie, iar recent în New Hampshire, care votează imediat după aceea, la 11 februarie.

Primar la South Bend, un oraş cu 100.000 de locuitori în statul Indiana, acest fost militar era încă necunoscut marelui public în urmă cu un an.

”Am experienţa necesară să-l înfrunt pe Donald Trump. Ştiu bine că ea nu corespunde experienţei tradiţionale a establishmentului de la Washington”, a ironizat el.

”Pentru a-l bate peacest preşedinte, avem nevoie de cineva care (...) vine cu adevărat din locuri în care el seduce”, a adăugat el, referindu-se la Midwestul său natal, un bazin muncitoresc şi de regiuni rurale care a basculat în favoarea miliardarului Donald Trump în 2016, după ani de vot democrat.

”ACCEPT PROVOCAREA”

În contextul în care dezbaterea a avut loc la Atlanta, în Georgia, un stat cu populaţie puternic de culoare, Buttigieg a fost interpelat pe tema susţinerii sale foarte slabe în rândul afroamericanilor, care votează în vasta lor majoritate cu democraţii.

După ce l-a criticat săptămâna aceasta, senatoarea de culoare Kamala Harris a declarat că Partidul Democrat nu mai poate considera ca deţinut acest vot.

”La un moment dat, oamenii se satură să li se mulţumească doar pentru că se mobilizează şi spun «este rândul vostru să vă mobilizaţi pentru mine»”, a declaart ea în aplauze.

”Accept provocarea de a mă apropia de alegătorii de culoare care nu mă cunosc încă”, a reacţionat Pete Buttigieg.

Apoi, venit la dezbatere împreună cu soţul său, el a declarat că faptul de a trăi într-o ţară care a legalizat căsătoria între persoane de acelaşi sex abia în 2015 i-a inculcat ”obligaţia profundă de a-i ajuta pe cei ale căror drepturi sunt puse în joc zi de zi, chiar dacă experienţa lor nu are nimic a face cu a mea”.

Schimburile sale de replici cu Tulsi Gabbard, o fostă femeie militar, despre politica externă au constituit momentele cele mai aprinse ale dezbaterii.

BIDEN SE BÂLBÂIE

Favoritul Joe Biden s-a bâlbâit la intrarea în dezbatere şi a fost ironizat de fiii lui Donald Trump pe Twitter. Însă el a fost mai degrabă cruţat de către rivalii săi.

În pofida faptului că se află pe primul loc, el este ameninţat de îndoieli cu privire la vârsta şi viabilitatea sa în cursă, în contextul în care a fost ”înghiţit” în scandalul ucrainean care-l ameninţă pe Trump cu destituirea.

Numele său se află în centrul acestei proceduri, iar democraţii îl acuză pe preşedintele republican de faptul că a făcut abuz de puterea sa prezidenţială cerând ucrainenilor o anchetă cu privire la el şi la fiul său Hunter Biden.

Biden consideră că scandalul demonstrează înainte de toate că ”Donald Trump nu vrea ca eu să devin candidat”.

Bernie Sanders, care se pronunţă în favoarea destituirii, a avertiat că ”noi nu putem fi pur şi simplu obsedaţi de Donald trump, pentru că dacă o facem vom pierde alegerile”.

Sursa : news.ro

Complicele unui răpitor al unei tinere românce în Corsica, în 2018, condamnat la cinci ani de închisoare... Guvernul ungar, condamnat de Curtea Supremă să ceară scuze public şi să plătească despăgubiri morale Comitetului Helsink...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Cine era copilotul de 20 de ani care a murit în accidentul aviatic din Florida. Detaliile despre ultimele sale momente
Cine era copilotul de 20 de ani care a murit în accidentul aviatic din Florida. Detaliile despre ultimele sale momente
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Două artiste, la un pas de bătaie în fața orchestrei! Imaginile care au atras atenția pe internet. Ce s-a întâmplat | VIDEO
Două artiste, la un pas de bătaie în fața orchestrei! Imaginile care au atras atenția pe internet. Ce s-a...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x