Antena Căutare

Detalii șocante despre accidentul din Băcești. Copilul decedat a tras de volan

În urma anchetei realizate de Poliția Județului Vaslui s-a stabilit că victima accidentului ar fi tras de volan, cauzând impactul. Pe drumul de câteva sute de metri până acasă, copilul s-a certat cu fratele mai mare și i-a tras de volan, iar șoferul fără permis a pierdut controlul bolidului. 

În urma anchetei realizate de Poliția Județului Vaslui s-a stabilit că victima accidentului ar fi tras de volan, cauzând impactul. Pe drumul de câteva sute de metri până acasă, copilul s-a certat cu fratele mai mare și i-a tras de volan, iar șoferul fără permis a pierdut controlul bolidului.

Tânărul a pierdut controlul volanului, a intrat într-un șanț, apoi s-a oprit în poarta unei vecine, răsturnând mașina. Copilul în vârstă de 12 ani care se afla lângă șofer a murit în urma impactului.

„Dimineață mi s-a întors băiatul mai mare din Anglia. Cel mai mic mi-a zis să mergem cu mașina să-l asteptăm. La întors s-au înhățat la volan, unul dă că conduc eu, celălalt ba eu. Marian a mai condus la noi în sat, nu e prima dată. La un moment dat, băiatul mai mare a pierdut controlul masinii, a intrat în poarta unei vecine si ne-am răsturnat. Nu avea viteză, că dacă avea eram cu toții morți. Puteam merge cu căruta până la barieră, puteam merge pe jos, dar asa se întâmplă când copilul e încăpățânat. De aseară (n.r. luni seara) îmi tot zicea că el se duce cu masina să-l astepte pe frati-su. La un moment dat am vrut să ascund cheile. Asta se alege când își bagă necuratul coada, nimic bun nu se întâmplă”, a spus mama băiatului mort în accident.

Citește și : Un copil de 12 ani a murit după ce mașina în care se afla s-a răsturnat

Articolul continuă după reclamă
Atacuri tribale in Papua Noua Guinee. Printre victime se află femei însărcinate și copii... O navă a Poliţiei de Frontieră a revenit în România după ce a participat la 89 de misiuni în Marea Egee...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ai mobilă veche sau saltele de aruncat? Unde poți scăpa gratuit de ele în București. Regulile pentru fiecare sector
Ai mobilă veche sau saltele de aruncat? Unde poți scăpa gratuit de ele în București. Regulile pentru fiecare sector
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Locuri din România pe care nu trebuie să le ratezi toamna aceasta. Cele mai „instagramabile destinații” din țară
Locuri din România pe care nu trebuie să le ratezi toamna aceasta. Cele mai „instagramabile destinații” din...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Sfârșit tragic pentru o româncă din Spania. Femeia era mama a două fetițe
Sfârșit tragic pentru o româncă din Spania. Femeia era mama a două fetițe Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Au plătit aproape 4.000 de euro pentru o croazieră pe Dunăre și au ajuns să facă excursii cu autocarul:
Au plătit aproape 4.000 de euro pentru o croazieră pe Dunăre și au ajuns să facă excursii cu autocarul:... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Mușcatele, la iernat: ce să faci acum ca să ai flori impresionante la primăvară
Mușcatele, la iernat: ce să faci acum ca să ai flori impresionante la primăvară Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de necazuri
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de... Redactia.ro
Momentul în care o mașină dispare de pe șosea. Șoferul a văzut prea târziu autoturismul oprit în fața sa
Momentul în care o mașină dispare de pe șosea. Șoferul a văzut prea târziu autoturismul oprit în fața sa Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x