Antena Căutare

Omul, cât trăiește, învață: Aproape 200 de seniori sunt BOBOCII ”Universităţii Vârstei a Treia”

Zicala ”omul, cât trăiește, învață” este demonstrată de seniorii din Galați. Astăzi, Universitatea Vârstei a Treia și-a întâmpinat bobocii: 195 de persoane cu vârste între 55 şi 81 de ani.

Zicala ”omul, cât trăiește, învață” este demonstrată de seniorii din Galați. Astăzi, Universitatea Vârstei a Treia și-a întâmpinat bobocii: 195 de persoane cu vârste între 55 şi 81 de ani.

Un număr de 195 de seniori cu vârste între 55 şi 81 de ani au participat, luni, la deschiderea cursurilor Universităţii Vârstei a Treia (U3A), proiect pilot, construit după un model de origine franceză, adaptat spaţiului cultural şi academic gălăţean şi organizat de Universitatea Dunărea de Jos din Galaţi.

Potrivit coordonatorului proiectului, Violeta Puşcaşu, prodecanul facultăţii de Drept, în oferta anului universitar 2017-2018 se află discipline de interes din următoarele domenii: Drept, Economie, Nutriţie şi Ingineria alimentelor, Ştiinţe şi Tehnologie, Istorie şi Filosofie, Artă şi Literatură, Teologie, Educaţie pentru vârsta de argint, Turism, Informatică, Kinetoterapie, Medicină şi Psihologie.

"În acest an avem 195 de pensionari înscrişi, unii au venit pentru prima oară dar alţii au venit şi la ediţiile anterioare, acesta fiind al treilea an în care implementăm proiectul. Pentru a fi student la Universitatea Vârstei a Treia vârsta minimă este de 55 de ani. Singura taxă care se percepe este de 100 lei, la înscriere. Cursurile durează două semestre, iar programul acestora se desfăşoară potrivit structurii anului academic, respectând vacanţele universitare, pentru că titularii de curs sunt profesori la universitate", a spus Violeta Puşcaşu.

Articolul continuă după reclamă

Cursurile U3A sunt de formare, fără diplomă.

Puşcaşu a mai spus că atât prima promoţie, care a însumat 160 de absolvenţi, dar şi a doua, cu 175 de absolvenţi. şi-au luat în serios rolul de studenţi şi au participat cu plăcere la activităţile desfăşurate sub formă de prelegeri şi conferinţe, ateliere de dezbatere şi seminarii, grupuri de lectură, vizite, tururi ghidate şi promenade.

”Vin de doi ani, am aflat foarte multe lucruri pe care nu le ştiam, de la noţiuni de drept şi economie, până la artă şi civilizaţie. Ţinem legătura între noi pe facebook, avem un grup al nostru şi venim cu drag la universitate. Este foarte important pentru că în afară de informaţiile pe care le aflăm, noi aici socializăm şi este foarte important pentru noi”, a spus Tudosia Isofache, una dintre studentele Universităţii Vârstei a Treia.

Competiţie inedită la Constanţa! Sute de tătari, veniţi din toate colţurile lumii, s-au luptat ca odinioară... VIDEO| Curajul nu are vârstă! O fetiță de 8 ani s-a luptat cu patru atacatori armați. ”Nu-i nimic, îi prind eu data viit...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ce legătură are Halloween cu o sărbătoare creștină. Povestea mai puțin cunoscută a nopții de 31 octombrie
Ce legătură are Halloween cu o sărbătoare creștină. Povestea mai puțin cunoscută a nopții de 31 octombrie
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Au cumpărat o casă, dar vecinul le-a revendicat grădina. Cum i-a salvat o înțelegere de 250 de dolari, făcută în 1955
Au cumpărat o casă, dar vecinul le-a revendicat grădina. Cum i-a salvat o înțelegere de 250 de dolari, făcută...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x