Antena Căutare

Uită tot ce știai, căci nici kilogramul nu mai e același! Astăzi a intrat în vigoare noua definiție a kilogramului

Noua definiție mondială a kilogramului, independentă de orice obiect fizic, a intrat în vigoare luni, 20 mai. De asemenea, au fost modificate și definițiile mondiale pentru amper, kelvin și mol. 

Noua definiție mondială a kilogramului, independentă de orice obiect fizic, a intrat în vigoare luni, 20 mai. De asemenea, au fost modificate și definițiile mondiale pentru amper, kelvin și mol.

Noul sistem internaţional de măsurare, ce vizează şi alte unităţi precum amper, kelvin şi mol, a fost adoptat oficial în noiembrie la Versailles prin Conferinţa Generală pentru Greutăţi şi Măsuri (CGPM), înfiinţată la sfârşitul secolului al XIX-lea şi care se reuneşte în general o dată la patru ani.

Reprezentanţi din 60 de ţări au votat atunci printr-o "decizie istorică" pentru o redefinire a Sistemului internaţional de unităţi (SI), modificând astfel pentru totdeauna definiţiile mondiale pentru kilogram, amper, kelvin şi mol.

Până acum, kilogramul era definit ca fiind egal cu masa "marelui K", un cilindru din platină şi iridiu, conservat cu multă grijă din 1889 în sediul Biroului Internaţional pentru Greutăţi şi Măsuri (BIPM) din Sevres, în apropiere de Paris, potrivit Agerpres.

Articolul continuă după reclamă

Oamenii de știință au constatat, însă, că masa prototipului internaţional a variat uşor în raport cu masele celor şase copii-martor realizate în aceeaşi epocă. Chiar dacă este insignifiantă pentru oameni atunci când este vorba de a merge la piaţă pentru a face cumpărături, ea poate să devină problematică în alte domenii, precum ştiinţele şi industria, care au intrat în era proporţiilor miniaturale odată cu dezvoltarea tehnologiilor cuantice.

Astfel, de acum înainte, kilogramul va fi definit pe baza constantei lui Planck (h) din fizica cuantică.

De asemenea, a fost modificată și definiția lui kelvin, care era măsurat pe baza apei. Acesta a fost redefinit pe baza constantei lui Boltzmann (k), asociată măsurării agitaţiei termice a constituenţilor fundamentali ai unui corp.

Amperul va fi legat de sarcina elementară (e), sarcina electrică a unui proton. Molul, unitate de măsură a cantităţii de substanţă, utilizat în special în chimie, va fi definit direct, fixând constanta lui Avogadro (NA).

Prințul Louis, surprins în timp ce se juca cu frații săi, în grădina amenajată chiar de Kate Middleton! Prințul William ... Gest extrem făcut pentru celebritate! O tânără a distrus cu ciocanul o statuie de 200 de ani doar pentru a câştiga mai m...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ce mai face „femeia cu bustul de fier”, care spărgea pepeni cu bustul său enorm. Cum arată în prezent
Ce mai face „femeia cu bustul de fier”, care spărgea pepeni cu bustul său enorm. Cum arată în prezent
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
O româncă a fost rasă în cap cu forța de cumnata ei. Motivul pentru care propria familie a supus-o la o asemenea umilință
O româncă a fost rasă în cap cu forța de cumnata ei. Motivul pentru care propria familie a supus-o la o asemenea...
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e legal”
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e... AntenaSport
Nadia Comăneci, anunț despre soțul ei, Bart Conner, după 30 de ani de căsnicie. Ce a dezvăluit legendara sportivă după ce a fost celebrată la 50 de ani de la prima notă de 10 din istoria gimnasticii olimpice: „Mă emoționez…”
Nadia Comăneci, anunț despre soțul ei, Bart Conner, după 30 de ani de căsnicie. Ce a dezvăluit legendara... Elle
Cât costă cinci nopți de cazare la hotelul din Brașov la care se află Gabriela Cristea. Nu e deloc ieftin
Cât costă cinci nopți de cazare la hotelul din Brașov la care se află Gabriela Cristea. Nu e deloc ieftin Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Ce a găsit Metrorex în patru trenuri, pe care le-a retras temporar din circulație. Anunțul companiei pentru călători
Ce a găsit Metrorex în patru trenuri, pe care le-a retras temporar din circulație. Anunțul companiei pentru... Antena3.ro
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă useit
Kelemen Hunor propune refacerea PSD-PNL-UDMR! Ce se întâmplă cu USR
Kelemen Hunor propune refacerea PSD-PNL-UDMR! Ce se întâmplă cu USR BZI
REPORTAJ: Ultimul partizan din România – „vedeai comunistul, băgai glonț pe țeavă și te duceai să te însori cu moartea”
REPORTAJ: Ultimul partizan din România – „vedeai comunistul, băgai glonț pe țeavă și te duceai să te... Jurnalul
De la 1 iulie 2026 se scumpește shopping-ul online din afara UE. Cât plătești în plus pe comenzile de la platformele chinezești
De la 1 iulie 2026 se scumpește shopping-ul online din afara UE. Cât plătești în plus pe comenzile de la... Kudika
La câte grade trebuie să setezi aerul condiționat ca să nu plătești enorm la curent. Trucul simplu recomandat vara
La câte grade trebuie să setezi aerul condiționat ca să nu plătești enorm la curent. Trucul simplu recomandat vara Redactia.ro
ANM extinde Codul roșu de caniculă în aproape toată ţara. Temperaturi de până la 41 de grade
ANM extinde Codul roșu de caniculă în aproape toată ţara. Temperaturi de până la 41 de grade Observator
Înotul în timpul menstruației. Sfaturi practice de la medicul ginecolog
Înotul în timpul menstruației. Sfaturi practice de la medicul ginecolog MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi o bibliotecă acasă care să-l facă pe copil să iubească cititul
Cum să creezi o bibliotecă acasă care să-l facă pe copil să iubească cititul DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x