Crucea de Piatră a rămas în istorie drept cartierul roşu al Bucureştilor. În aceeaşi perioadă însă, în România exista un oraş în care acest fenomen luase o cu totul altă amploare. Brăila. În Interbelic, în oraş existau peste 100 de bordeluri sau alte locuri în care femeile uşoare ale vremii se vindeau pe un pol
Între cele două războaie mondiale, Brăila a înflorit. Era un mare port la Dunăre, unul dintre cele mai importante noduri comerciale ale ţării. Zilnic, sute de nave, mii de oameni veneau şi plecau. Forfota anima oraşul.
Tocmai de aceea, autorităţile au considerat că prostituatele pot face mult mai mult decât să vândă plăceri carnale contra-cost. Erau lăsate în pace şi nu erau deranjate să-şi desfăşoare în linişte meseria, dar ele trebuiau să colaboreze cu autorităţile poliţieneşti.
În special pentru că multe bordeluri deveniseră refugii pentru bandiţi, spioni sau chiar mici găinari. Oricum, Brăila interbelică era plină de viaţă. Mai ales noaptea. În cluburi cântau orchestrele, cazinourile erau pline de lume, iar bordeluri lucrau la foc continuu. Cel mai frecventat era, fără îndoială, cel "păstorit" de Tanti Elvira, singura matroană care a rămas în istoria României, cu tot cu poveste şi cântec.
De altfel, la Brăila există unica radiografie a fenomenului prostituţiei din perioada interbelică. La Arhivele Naţionale există catastife pline cu informaţii despre femeile care-şi vindeau trupul. Totul, de la nume până la educaţie era trecut minuţios în aceste file.
Aşa am aflat că, printre sutele de femei care se vindeau pe-un pol, era o anumită Paraschiva. Tânăra de 25 de ani, avea statura "măruntă", părul castaniu, nasul potrivit şi bărbia aşijderea.
Pe lângă aceste registre, fiecare prostituată era obligată să poarte asupra ei un carneţel în care trebuia să înregistreze fiecare întâlnire cu un client.
Locul preferat de prostituate era, evident, portul. Aici nu duceau niciodată lipsă de clienţi. Relaţiile intime se consumau în case aflate pe două străzi din apropierea portului: Strada Roşie şi Strada Neagră.
Astăzi, doar clădirile vechi mai amintesc de trecutul acestor străzi. Un singur felinar roşu a rămas din acele vremuri. Nimeni nu mai ştie cum de şi-au căpătat acest nume. Doar bătrânii îşi mai amintesc de poveşti cum că, în unele case, existau femei uşoare.
Deşi din perioada interbelică a mai rămas doar aminitrea, strada Roşie şi-a căpătat numele datorită numărului mare de felinare atârnate pe la porţi. Existau aproape la fiecare casă. Povestea străzii Negre e puţin asemănătoare. Doar că numele i se trage de la faptul că aici, felinarele se stingeau imediat.
Puteţi urmări toate ediţiile Observatorului pe AntenaPlay.ro!
