Adaugă-ne ca sursă preferată în GoogleÎn noaptea de 2 spre 3 decembrie 1984, în apropierea orașului indian Bhopal, în urma unuia dintre cele mai grave accidente industriale din istoria omenirii, 45 de tone de derivat gazos de cianură pleacă să semene moarte. 15.000 de oameni decedează aproape instant, alți 500.000 sunt afectați în mod direct. Doi fotografi ajuns, peste două zile, la fața locului, și asistă la înmormântarea unei fetițe. Nu întrebă cine e. Doar ”trag” cadre. Imaginea anului 1985 nu are nume
Bhopalul explodeză în noaptea de 2 spre 3 decembrie 1984. Lumea doarme când norul ucigaș pleacă la drum. Unul dintre cele mai grave accidente industriale din istorie provoacă, aproape instant, 15.000 de victime: 45 de tone de derivat gazos de cianură ”scapă” din incinta uzinei Union Carbide India. Alte 500.000 de persoane sunt afectate în mod direct.
Pablo Bartholomew și Raghu Rai sunt doi fotografi cu experiență. Ultimul e chiar ”pupilul” lui Henri Cartier-Bresson, unul dintre oamenii care au dat ora exactă în fotografia de calitate. ”Am ajuns dis de dimineață, pe 5 decembrie”, povestește Pablo, care nu împlinise, atunci, 30 de ani. ”Aveam acreditare, voiam să ajungem la uzină, să vedem ce e pe acolo. Pe drum, pur întâmplător, am dat peste o procesiune. Un tată își înmormânta fetița de doar doi ani, decedată cu doua zile în urmă”, rememorează Bartlolomew. Trag cadre. Ambii declanșează. Pablo, color, Raghu, alb-negru. ”Cerul era albastru, precum ochii ei. Fix în momentul în care am pozat, mâna părintelui a aruncat ultimele picături de pământ. Atunci a început să plouă”.
Pablo nu rezistă. Abandonează locul și se pune pe plâns. În Bhopal e jale mare. Ajunge la redacție. Lucrează pentru agenția ”Gamma Liaison”, una destul de cunoscută, ce asigură fotografii pentru ”New York Times”, ”Paris Match” ori ”The Guardian”. Pozele lui Pablo sunt cunoscute în întreaga lumea, cu 30 de zile înainte având cadre de la asasinarea Indirei Gandhi, primul ministru indian. Dar cele cu chipul micuței sunt altfel. Ochii senini i se întipăresc pe a sa retină. Developează, scoate pozele, acestea pleacă la drum. Una dintre ele, cea din ultima secundă dinainte de plecarea către luntrea lui Charon, către pământul lui Hades, devine ”World Press Photo of the Year”, cea mai bun poză a anului 1985. Pablo primește premii, apare la tv, dar, când este întrebat ce și cum își dă seama că nu cunoaște numele fetiței ce-l făcuse faimos în întrega lume. ”N-am apucat să-l întreb pe tatăl ei”...Fotografia anului are chip, dar nu are nume...
