„Inima Cernobîlului” mai este cunoscută și drept „Piciorul Elefantului”, datorită formei pe care o are. Aceasta reprezintă o masă de material radioactiv cu o lățime de trei metri, formată în urma dezastrului din aprilie 1986, ce poate ucide și în prezent.
Această masă de material radioactiv, numită și „Inima Cernobîlului” sau „Piciorul Elefantului”, a fost descoperită în luna decembrie a anului 1986, într-un subsol aflat sub reactorul numărul patru al centralei nucleare de la Cernobîl.
Acest „obiect” mortal – o masă intens radioactivă, formată din combustibil nuclear, beton, nisip și material izolant, numit de specialiști „corium” – a fost fotografiat foarte rar. Chiar și astăzi, intrarea în subsolul în care se află „Inima Cernobîlului” reprezintă o condamnare la moarte.
Imediat după tragica zi de 26 aprilie 1986, radiațiile intense emise de „Inima Cernobîlului” puteau reduce speranța de viață a unui om la doar câteva zile. Câteva minute de expunere la aceste radiații ar fi dus la distrugerea celulelor din organismul uman. Prezența în apropierea „Piciorului Elefantului” provoca hemoragie internă, diaree, stări vomitive incontrolabile și moarte dureroasă și sigură.
- CITEȘTE ȘI: Cernobîl. Valeriu, omul care a salvat Omenirea și care a fost sinucis, la doi ani de la catastrofă
Când s-a format „inima Cernobîlului” era atât de fierbinte încât s-a topit prin aproximativ 1,8 metri de beton. Inițial, au existat temeri că aceasta își va continua traiectoria, ajungând până la pânza freatică de sub reactoare, otrăvind cursurile de apă de pe distanțe mari.
Cea mai cunoscută fotografie cu „Inima Cernobîlului” are o istorie misterioasă. Aceasta ar fi fost făcută în 1996, de Artur Korneyev, director adjunct al Shelter Object de la Cernobîl – o structură din beton și fier masiv ce conține 200 de tone de materialee radioactive, 30 de tone de praf extreme de toxic și 16 tone de uranium și plutoniu.
Artur Korneyev a vizitat centrala nucleară de la Cernobîl mai mult decât oricine altcineva, astfel că a fost supus la mai multe radiații decât orice alt om din lume. Se știe doar că el ar fi făcut fotografia cu ajutorul unei camere cu timer. Imaginea este afectată de radiațiile mortale emise de „Inima Cenobîlului”, chiar și la zece ani de la catastrofă.
Când a fost descoperită, „Inima Cernobîlului” emitea suficiente radiații încât să omoare un om în câteva minute. În prezent, la 33 de ani de la catastrofă, continuă să reprezinte un pericol major pentru sănătatea oamenilor.
Autoritățile ruse au încercat să distrugă „Inima Cernobîlului” cu un AK-47, dar au reușit doar să provoace „daune minore”, la suprafața acesteia.
„Sarcofagul” original al reactorului 4 al centralei nucleare de la Cernobîl începe să se deterioreze.Unul nou a fost construit peste structura original, îngropând „Inima Cernobîlului” pentru totdeauna.
Centrala nucleară „Vladimir Ilici Lenin” a exploatat patru reactoare nucleare de tip RBMK–1000 (reactoare cu uraniu îmbogățit răcite cu apă ușoară și moderate cu grafit), iar construcția centralei a fost începută pe 15 septembrie 1972. Reactorul 1 a fost inaugurat pe 26 septembrie 1977, urmând astfel reactoarele 2 (1978), 3 (1981) și 4 (1983). Alte două reactoare erau în construcție la momentul exploziei din 1986. Construcția acestora a fost sistată și ulterior abandonată, la scurt timp după dezastru.
Explozia din 26 aprilie 1986 a distrus reactorul 4 și a cauzat evacuarea orașelor Prîpeat și Cernobîl, și a câtorva sate din apropiere, aflate într-o regiune puternic contaminată radioactiv. Activitatea centralei a fost oprită temporar, însă cele trei reactoare rămase și-au reluat activitatea mai târziu.
Reactorul 2 a fost închis în 1991, în urma unui incendiu, urmând închiderea reactorului 1 în 1996, și în cele din urmă, reactorul 3 fiind închis în 2000.
Absolvenţii care iau media 10 la bacalaureat primesc abonament gratuit la Festivalul Untold... Soluție salvatoare: cum ar putea fi schimbată grupa de sânge...
