În Sistemul Solar, nicio altă lume nu are plăci tectonice și cutremure precum Pământul. Dar, chiar dacă fenomenele nu sunt la fel, suprafața Lunii e zguduită.
Încă din era misiunilor Apollo, experții știau că există cutremure lunare, scrie IFL Science.
În ultimul deceniu, s-a descoperit și că Luna se micșorează, la un ritm de 50 de metri din circumferință la fiecare 200 de milioane de ani.
Acum, un nou studiu a scos la iveală noi detalii despre acest fenomen.
De ce se micșorează Luna
În trecut, Luna a fost mult mai activă din punct de vedere geologic. Însă, în timp, interiorul ei a început să se răcească și să se solidifice.
Pe măsură ce stratul interior se contractă, scoarța se fisurează și se deformează. Stâncile de falie asociate acestui proces, numite escarpamente lobate, au fost identificate de Tom Watters și colegii săi în zonele lunare mai înalte, respectiv regiunile luminoase ale Lunii.
Citește și: Curcubeu descoperit în spațiu. Fenomenul „complet neașteptat” nu a mai fost văzut până acum
Noile observații ale Lunii au identificat acum mici creste SMR care sunt situate în câmpiile bazaltice întunecate ale Lunii. Acestea sunt ceea ce numim în mod obișnuit „mări”, precum Marea Liniștii, locul unde a aselenizat Apollo 11.
Echipa a realizat un catalog al acestor SMR-uri. Astfel, au descoperit 1.114 noi formațiuni, ceea ce ridică totalul la 2.634. Atât SMR-urile, cât și escarpamentele lobate au vârste apropiate, în medie 124 de milioane de ani, respectiv 105 milioane de ani.
Cercetătorii au constatat, de asemenea, că cele 2 tipuri de structuri sunt adesea conectate fizic acolo unde relieful trece de la zonele înalte la aceste „mări”. Activitatea de contracție a Lunii e cel mai probabil responsabilă pentru ambele.
Cutremurele lunare sunt mai complexe decât se credea
„Detectarea acestor creste mici și tinere și descoperirea cauzei lor completează imaginea globală a unei Luni dinamice, aflate în contracție,” a declarat Watters, cercetător la Center for Earth and Planetary Studies.
„Încă din epoca Apollo știm cât de răspândite sunt escarpamentele lobate în zonele înalte lunare. Dar aceasta e prima dată când cercetătorii documentează răspândirea pe scară largă a unor structuri similare în „mările” lunare,” a adăugat autorul principal, Cole Nypaver.
„Această cercetare ne ajută să obținem o perspectivă globală completă asupra tectonicii lunare recente, ceea ce va duce la o mai bună înțelegere a interiorului Lunii, a istoriei sale termice și seismice și a potențialului producerii viitoarelor cutremure lunare,” a continuat Nypaver.
Viitoarele misiuni pe Lună ar putea aduce informații noi și mult mai detaliate despre activitatea din interiorul ei. Programul Artemis își propune să trimită oameni pe suprafața Lunii până la sfârșitul deceniului.
Misiunea Artemis II ar urma să fie lansată în curând și va transporta astronauți în jurul Lunii, pentru a observa regiuni pe care niciun om nu le-a mai văzut până acum.
„Traversăm o perioadă extrem de interesantă pentru știința și explorarea lunară,” a continuat Nypaver. „Programele viitoare de explorare, precum Artemis, vor furniza o cantitate enormă de informații noi despre Luna noastră. O mai bună înțelegere a tectonicii și activității seismice lunare va contribui direct la siguranța și succesul științific al acestor misiuni și al celor viitoare.”
