”De la ce e liniștea asta?” ”De la motoare, căpitane!” ”Câte au crăpat?” ”Toate patru!” ”Să mor de cred”...

• MAREA PREMIERĂ Te Cunosc de Undeva! Vezi ce surprize ți-am pregătit AZI de la ora 20:00, pe Antena 1 și în AntenaPLAY
• Chefi la cuțite, sezonul 15 - din 10 martie, pe Antena 1 și în AntenaPLAY

Pe 24 iunie 1982, zborul ”British Airways 009”, Londra - Bombay - Kuala Lumpur - Melbourne - penetrează un nor de cenușă vulcanică rezultat în urma erupției Muntelui Galunggung, sitiuat la 180 de kilometri sudest de Jakarta, Indonesia. La 11.000 de metri altitudine toate cele patru motoare cedează. După o ”planare” de aproape 7.000 de metri, în care pasagerii încep să scrie rudelor că vor muri, piloții reușesc să pornească, din nou, turbinele. Se aterizează în condiții extreme, dar toți cei 263 de oameni din avion supraviețuiesc. O adevărată minune!

Pe 24 iunie 1982, cu 37 de ani în urmă, zborul ”009” al ”British Airways” pleacă de pe aeroportul londonez ”Heathrow” cu destinația Auckland, Noua Zeelandă, urmând a trece, pentru escalele tehnice, prin Bombay, Madras, Kuala Lumpur, Perth și Melbourne. Zborul este operat de o aeronavă ”Boeing” 747-236B, cu indicativul ”G-BDXH”. La bord sunt 263 de suflete, 248 de pasageri și 15 membri ai echipajului.

Aeronava implicată în ceea ce avea să rămână în istorie drept ”Incidentul Jakarta”, fotografiată în 1980

E 20.40 la Jakarta, Indonezia, când aeronava survoleazaă Java, în Oceanul Indian. Comandantul Eric Moody e la toaletă, la manșă se găsește Roger Greaves, copilot, alături de iniginerul de zbor Barry Townley-Freeman. Primul vede, prin geamuri, ceva similar ”Focului Sfântului Elmo”. Aceasta este o descărcare coronală ce apare în orele premergătoare furtunilor, mai ales deasupra vârfurilor ascuțite ale munților. Cu toate că radarul meterologic arată ”cer curat”, în cabina de comandă începe să se simtă un miros ciudat, de ars. Se crede, prima oară, că ar fi vorba de fum de țigară (în acei ani se putea fuma). Afară e o lumină ciudată. Nimeni nu știe că Muntele Galunggung a erupt și a aruncat, în aer, cenușă vulcanică. La 20.42, motorul numărul patru are pierdere de compresie și cedează. Un minut mai târziu, cade și 3. 2 și 1 ”mor” și ele. Inginerul exclamă: ”Nu pot să cred, să mor, toate cele patru motoare au cedat!”

Fragmente de lavă, precum și bucăți din motorul avariat, păstrate la Muzeul Aviației din Auckland, Noua Zeelandă

”Mama. Probleme multe. Avionul pică. Ai grijă de cei mici. O să-mi fie dor. Pupicei!”

Fără motoare, un 747-200 poate plana la o rată de 15:1, ceea ce s-a traduce prin 15 kilometri în linie la fiecare kilometru de cădere. Imediat se fac calcule: aeronava poate plana 23 de minute, acoperind 169 de kilometri, de la nivelul la care se află, la 11.000 altitudine. Se transmite semnalul de ajutor, dar Turnul de Control din Jakarta înțelege greșit: în loc de patru motoare, se crede că numai cel cu numărul 4 a cedat, astfel că se pierd minute prețioase. Un zbor apropiat, al celor de la ”Garuda Indonesia” preia mesajul, dar aparatul nu poate fi identificat de către radare, din cauza norului de cenușă.

Charles Capewell, unul dintre pasageri, scrie direct pe o bucată de mochetă: ”Mama. Probleme multe. Avionul pică. Ai grijă de cei mici. O să-mi fie dor. Pupicei. Tata!” În zonă sunt vârfuri înalte. Se încearcă repornirea motoarelor la 8.500 de metri. Degeaba. Deși nu are vreme, Moody preia microfonul și spune următoarele cuvinte, rămase în istoria aviației drept o capodoperă de politețe, dată fiind situația în care se aflau:

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Măștile de oxigen încep să cadă. A lui Greaves nu funcționează, așa că Moody decide să coboare cu o vitează de 1.800 de metri pe minut, pentru a ajunge la o altitudine unde să se poată respira normal. Avionul e la 4.100 de metri când se încearcă amerizarea în Oceanul Indian. Niciodată până atunci (și nici de atunci până în zilele noastre) nu se încercase așa ceva cu un ”Boeing” 747. La 20:56, după mai bine de 10 minute de liniște la motoare, turbina a 4-a pornește. Apoi treiul, primul și cel de-al doilea. Aeronava urcă la 4.500 metri, pentru a putea trece peste munți. Apare, din nou, efectul ”Focului Sfântului Elmo”. Motorul numărul 2 cade definitiv, la 3.600 de metri. Prin parbrize nu se vede nimic, așa că aterizarea trebuie să se facă numai pe baza instrumentelor de zbor. Finalmente, ”City of Edinburgh” aterizează în bune condițiuni, cu toți cei 263 de oameni aflați la bord.

Bătrâna aeronavă, cu șase luni înainte de casare

Piloții sunt recompensați cu medalii, una dintre doamnele aflate în avion, Betty Tootell, scrie o carte, ”Toate cele patru motoare au crăpat”. Din cei 248 de pasageri, ia legătura cu 200, în diferite colțuri ale lumii. Se va căsători cu James Ferguson, pasagerul din fața sa, pe care nu-l cunoștea înainte, dar de gâtul căruia se agățase în momentele de panică.

”City of Edinburgh”, rebotezat ”City of Elgin”, a continuat să zboare pentru ”British Airways” până când a fost vândut celor de la ”European Aviation Air Charter”. A rămas pe pistă din februarie 2004, după mai bine de 30 de ani în serviciu, și a fost demontat în 2009.