- Hai la masă, România! Noul sezon Chefi la Cuțite de vede duminica de la ora 20:00 și de luni până miercuri de la 20:30 numai pe Antena 1 și în AntenaPLAY
- Marele Premiu de Formula 1™ din Las Vegas e online exclusiv în AntenaPLAY! Vezi cursele în perioada 22 - 24 noiembrie 2024!
Elefantul African Jumbo, primul animal de circ cunoscut la nivel internațional, care ar fi inspirat povestea „Dumbo”, a fost un „superstar alcoolic”. A fost adorat de britanici și a fost hrănit cu pâine chiar de Regina Victoria, dar a avut un sfârșit tragic.
Elefantul Jumbo s-a născut în preajma Crăciunului din anul 1860, undeva la granița de azi dintre Sudan și Etiopia. Când avea numai doi ani, mama sa a fost ucisă de vânătorii din Sudan.
Jumbo a fost capturat și vândut unui italian, Lorenzo Casanova, care făcea trafic cu animale africane. Până în secolul al XIX-lea, foarte puțini elefanți africani erau aduși în Europa.
Micul elefant Jumbo a locuit mai întâi la grădina zoologică din Paris, „Jardin des Plantes”. Apoi, în anul 1865, a fost cumpărat de grădina zoologică din Londra, unde și-a primit și numele cu care a rămas cunoscut. Numele „Jumbo” ar însemna „salut” sau „șef” în limba Swahili.
A devenit iubit în Regatul Unit. L-a îndrăgit chiar și Regina Victoria
La acea vreme, oamenii erau dornici să afle mai multe despre fauna africană. Mulți erau familiarizați cu elefanții asiatici, însă cei africani erau mai mari și mai puțin comuni, iar Jumbo a făcut senzație. Îngrijitorul lui în Londra a fost Matthew Scott.
Elefantul a devenit favoritul copiilor, mai ales că acesta îi plimba pe spate. La Grădina zoologică din Londra, Jumbo a fost vizitat de peste un milion de copii, printre care tinerii Winston Churchill, Theodore Roosevelt și alți copii ale unor celebre dinastii din Europa.
Victoria a Regatului Unit vizita des grădina zoologică și, de multe ori, îl hrănea pe Jumbo cu pâine.
Datorită efortului depus de oamenii presei, care evocau motivul elefantului gigantic în articole, cronice, fotografii, desene și caricaturi, Jumbo a căpătat renume mondial, către sfârșitul anilor 1870.
Până în 1880, elefantul Jumbo a atins înălțimea de 3,25 metri și greutatea de șase tone. Rația zilnică de alimente a lui Jumbo era alcătuită din cantități imense de fân, ovăz, ceapă, cartofi, precum și din 10-15 pâini.
Mai mult, supraveghetorul Matthew Scott, cu care elefantul a fost de nedespărțit până la sfârșitul vieții, îl servea din când în când cu câte un bidon de bere tare sau o sticlă de whisky. Scott susținea că alcoolul îi era benefic animalului, întrucât acționa asupra lui ca un „elixir al sănătății” și îi stimula creșterea. Ulterior, s-a dovedit că alcoolul nu îl ajuta.
A devenit agresiv, și-a rupt fildeșii și a riscat să fie ucis
Curând, însă, elefantul Jumbo a început să fie afectat de „musth” – un comportament caracteristic elefanților masculi, provocat de creșterea nivelului de testosteron
La acea vreme, acest tip de comportament încă nu fusese supus unui studiu amănunțit. Rupându-și fildeșii, Jumbo se năpustea ore întregi asupra ușii cu gratii de fier a ocolului său. O femelă elefant, Alice, nu-i trezea lui Jumbo niciun interes.
Avocatul și zoologul britanic Philip Lutley Sclater mărturisea că în cadrul Societății zoologilor din Londra, pe care o conducea, a fost pusă problema uciderii elefantului, întrucât acesta a devenit prea periculos pentru a mai putea fi ținut într-o grădină zoologică publică.
În anul 1882, antreprenorul și showman-ul american Phineas Taylor Barnum, proprietarul circului The Greatest Show on Earth, care a încercat de multe ori să cumpere diferite lucruri celebre din Anglia, a propus Societății zoologilor să îi vândă elefantul pentru 10.000 de dolari americani. Afacerea a fost acceptată la o adunare a Societății, fapt ce a stârnit o nemulțumire masivă în regat.
Mii de școlari englezi s-au adresat reginei Victoria și prim-ministrului William Gladstone cu rugămintea de a nu permite comercializarea elefantului. Regina Victoria, Eduard al VII-lea și specialistul în teoria artei John Ruskin au trimis Societății zoologilor o scrisoare deschisă în care și-au exprimat „marea uimire” pe marginea activității comerciale a zoologilor de frunte ai țării. Regina s-a oferit să compenseze personal pierderile lui Barnum în cazul în care contractul de vânzare-cumpărare va fi anulat.
Obținând sprijinul unor persoane influente din politica și societatea britanică nemulțumite de comercializarea „averii de importanță națională”, membrii Societății zoologilor Berkeley Hill și Sir George Bowyer au dat în judecată Societatea, cerând să fie anulat contractul de vânzare-cumpărare pe motiv că nu satisface legea britanică. Însă, la ședința de judecată, petrecută pe 9 martie 1882, contractul a fost declarat legal.
Jumbo a ajuns în America, unde a fost la fel de popular
În aprilie 1882, elefantul Jumbo a ajuns cu un vapor la New York, unde a fost primit cu aplomb. Jumbo a fost transportat pe o platformă specială trasă de 16 cai și împinsă de doi elefanți, într-o paradă de amploare, ce consta în defilarea de-a lungul Broadway-ului spre hipodromul Madison Square Garden, în acompanierea muzicală a trei fanfare.
Proprietarii elefantului Jumbo au avut succesul la care sperau în America. Însă, viața animalului urma să se încheie tragic. De regulă, „colosul elefanților” ieșea pe arenă însoțit de elefantul pitic Tom Thumb („Tom cel pitic”), care, după Barnum, trebuia să accentueze dimensiunile mari ale lui Jumbo.
Jumbo a avut o moarte tragică
În seara de 15 septembrie 1885, trupa lui Barnum, aflată în turneu în sudul Canadei, și-a încheiat prestația în orașul St. Thomas, provincia Ontario. Jumbo, însoțit de Matthew Scott și elefantul pitic Tom Thumb, se îndreptau către vagonul lor.
Trenul se afla pe unica linie de rezervă de pe lângă calea ferată cu o singură linie care trecea prin oraș, în timp ce vagonul celor doi elefanți se afla pe linia principală, iar pentru a ajunge la el, trebuiau să traverseze linia de rezervă.
O parte din parapetul de protecție a terasamentului de cale ferată a fost dezasamblată și o despărțitură a fost lăsată între două vagoane ale trenului pentru a facilita accesul la linia principală.
Când Jumbo urca deja pe terasament lângă vagonul său, s-a auzit semnalul apropierii unui marfar al companiei Grand Trunk Railway. Câteva minute mai devreme, lucrătorul la căi ferate răspunzător de oprirea tuturor trenurilor în timpul îmbarcării trenului lui Barnum a părăsit locul de muncă, ca să vadă mai îndeaproape elefantul.
Când a auzit semnalul trenului, lucrătorul a fugit în panică înaintea lui, semnalând cu lumină roșie. Mașinistul William Burnip a activat imediat sistemul de frânare, însă trenul, deplasându-se la vale, nu mai putea fi oprit pe o distanță atât de scurtă.
Sesizând pericolul, îngrijitorul lui Jumbo, Matthew Scott, a încercat să-l scoată pe de pe terasament. Elefantul s-a împotrivit la început, apoi, speriat de sunetul pătrunzător și lumina orbitoare a locomotivei care se apropia, a alergat la vale, s-a lovit de parapet și, înspăimat, a urcat înapoi pe șine. Scott l-a întors pe Jumbo cu fața spre linia de rezervă și i-a strigat din toate puterile: „Fugi, Jumbo, fugi!”.
În câteva clipe locomotiva, aruncându-l pe Tom Thumb de pe șine, s-a izbit în Jumbo, proiectându-l în peretele vagonului său, și a deraiat de pe șine împreună cu primul vagon din spatele ei.
„Și-a întins trompa către dresorul său, l-a cuprins și l-a apropiat de locul unde capul său maiestuos sângera în cenușă. Scotty plângea ca un copil. Peste cinci minute l-au ridicat de la trupul neînsuflețit... În acea noapte Scotty a stat întins lângă trupul prietenului său”, a povestit un martor la tragedie.
Până dimineață, trupul lui Jumbo a fost atacat de vânători de suvenire din St. Thomas. Aceștia au tăiat smocuri de păr din coadă, au rupt bucăți din colții animalului și au tăiat o parte semnificativă din urechile lui. Când s-a trezit și a văzut trupul mutilat al elefantului, Matthew Scott a căzut victimă a unui acces de isterie.
Cu permisiunea lui Barnum, trupul neînsuflețit al lui Jumbo a fost măsurat și disecat. Elefantul avea la moarte înălțimea de aproximativ patru metri și greutatea de aproximativ șapte tone. În stomacul lui au fost găsite numeroase obiecte nedigerabile, precum monede de aur și argint, pietricele, chei, bucăți de plumb desprinse din caroseria vagonului, brelocuri, șuruburi, nituri, câteva fire de sârmă și un fluier de polițist.
Barnum, care a câștigat bani în urma unui proces cu companie de căi ferate, a continuat să facă bani de pe urma lui Jumbo, luând cu el în turneu trupul împăiat al elefantului. În cele din urmă, scheletul a fost donat Muzeului Național de Istorie Naturală din New York, unde se află și acum. Inima lui a fost vândută pentru 40 de dolari Universității Cornell
Îngrijitorul elefantului Jumbo, Matthew Scott, a sperat la o parte din averea lui Barnum ca moștenire, dar s-a ales doar cu o ladă de aramă în care se afla un exemplar semnat al autobiografiei antreprenorului. Scott a mai lucrat câțiva ani în același circ, având sarcina de a curăța regulat mumia elefantului. Cu timpul, a devenit alcoolic. A murit în 1914, într-un azil de nevoiași.
